Skip to content

De parcă ai porni în galop călare pe un ponei

ianuarie 3, 2018

Am început multe scrisori, le am prin tot felul de foldere. Nu le-am încheiat pentru că nu ştiam dacă ţi le trimit.Şi nu pentru că n-aş fi vrut să le citeşti, ci pentru că tăcerea ta e un gardian.

Îi aud paşii dincolo de uşă. Uşa este alcătuită din mii de kilometri, din nopţi şi zile, din ore când rămân cu inima tremurând ca varga, întrebându-mă dacă o să obosească vreodată, dacă o să mă lase vreodată să mă apropii, să-mi lipesc buzele de pieptul tău şi să şoptesc acolo tot ce am să-ţi spun.

De unde să apuc firul care deznoadă toată istoria noastră? Este mai veche decât întâlnirea noastră, mai veche decât vârstele noastre laolaltă şi decât viaţa asta multiplicată în oglinzi din toate timpurile şi din toate casele pământului.

Ştii de ce merită ca lucrurile să fie rostite? Sunt limpezitoare. Asta mă îndrăgosteşte pe mine necontenit de dialog (fie şi cu mine însămi, de celălalt nu-mi răspunde). E drept, cuvintele sunt şi înfiinţătoare de realitate – şi orice fiinţare înseamnă să-ţi asumi.

Aşa fac întotdeauna descălecătorii de ţară – dau nume. Aşa însuşi Adam a dat nume tuturor făpturilor şi atunci făpturile toate au venit pe deplin la existenţă.

A avea nume – a numi înseamnă să recunoşti existenţa, asumându-ţi-o în conştiinţă ca realitate. Nu doar ca probabilitate. Şi-uite aşa ajung la adevărul că iubesc cuvintele ca pe mine însămi, ele sunt aproapele meu. În faţa lor am emoţii ca în faţa oamenilor şi sunt recunoscătoare unor spuneri aşa cum sunt unor mari întâlniri.

Scriu pe sărite, sunt mai multe pagini pe care le-am început pentru tine în momente disparate. Multe ţi le-am spus în gând şi au rămas doar cu trupul lor de abur. Unele au fost doar fraze exclamaţie, am revenit asupra lor să le temperez şi vlaga li s-a pierdut.

Nu prea mă pricep să folosesc vorbe molcome. E un efort, e ca atunci când femeia din braţele tale geme şi suspină şi strigă de fericire şi tu îi pui mâna la gură, să nu audă părinţii din camera alăturată, vecinii, administratorul blocului, primarul, extratereştrii.

Cum să-ţi înghiţi suspinele de voluptate? Cum să pui surdină trăirii? De parcă ai porni în galop călărind un ponei. Ori într-o cursă teribilă pe o tricicletă… Nu se face totul mai mic, mai sărac?

 

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: