Skip to content

În genunchi inima mea

Mai 29, 2012

Am plecat să culeg urzici. Mâinile mi le-am ars şi tălpile rană mi s-au făcut. Câte încălţări de fier am prăpădit în lunile aceste? Câte toiege? Nu mai ştiu. Am avut legământ de tăcere. Limba mea a amuţit. Şi sufletul s-a pus strajă să nu treacă lacrimile, să nu-ţi stingă râul tulbure luminile.

Iubite. Fir cu fir te-am desfăcut, te-am scos cu tot cu inima din mine. Dar ce mi-a fost ea mie? Un frunziş pieritor. O văioagă roşie ce ascunde lumina. Un ghem de sânge orb. Cât putea să fi iubit aşa trecătoare? Câtă dragoste să fi ridicat în scări de abur?

Am făcut ce mi-a stat în puteri să te uit pe tine cel închipuit în toţi aceşti ani. Mângâierile. Surâsul, ochii, vocea. Mai ales vocea am vrut s-o uit. Sau poate doar s-o amân, s-o îngrop departe de auzul meu înfiorat.

Ceainicul de pe foc. Era prea fierbinte mânerul, prea mare îi fusese flacăra. Şi-am luat şervetul roşu în carouri albe, să-l pot aduce în cameră. Am început să plâng. Aşa păţesc… izbucneşti în mine din cine ştie ce mărunţiş, ştii, Elixi? Te-am văzut, mâna mea a simţit urma mâinii tale pe mânerul fierbinte. Ultima oară sau poate nu ultima, dar memoria mea vântură nisipuri din toate deşerturile, tu ai adus ceainicul în cameră. Tu.

 

Şi părea aşa de molcom şervetul roşu pe care l-ai folosit, gestul tău aproape părintesc, tocmai tu, cel lipsit de linişte m-ai făcut să zâmbesc atunci – de parcă grija aceea era şi alinare, şi confirmare. Mă întreb dacă te pot iubi dincolo de chipul irepetabil în care ai existat pe lumea asta. Dacă mi te amintesc memoria se face rană vie. Dacă te uit… ce iubesc? Pe cine? Mai eşti tu râul şi albia care-l călătoreşte sau apa întoarsă în matca tuturor apelor mătură formele şi topeşte inima de sare?

Am vrut să te uit, să-ţi fac din fire de urzici cămaşă pentru drum. Din om să te ridici pasăre şi mâinile amândouă să se deschidă aripi. Iar când plânsul dădea să răzbată, ţâşnind din piept ca un cal sălbatic, aruncam peste el cămaşa la care ţeseam. Te vedeam aşteptându-ţi ivirea aripilor… şi-atunci cum să-şi mai croiască lacrimile cale? Cum să te fi lăsat cu braţe de om prin cer? Plânsul îngenunchea şi îşi cobora fruntea în ţărâna-memorie. Fără glas. Fără suspin.

În genunchi inima mea aşteaptă ziua ziua ziua când ochii o să mi se umple de lumină, nu de lacrimi. Te iubesc, Răscolitorul meu. Şi ape preschimba-se-vor în aur.

Anunțuri
16 comentarii leave one →
  1. Mai 29, 2012 12:00 pm

    Deea…

  2. Mai 29, 2012 1:46 pm

    draga mea draga..

  3. Iunie 2, 2012 6:09 pm

    Esti… esti tare. De fiecare data cand citesc articolele tale ma simt de parca as fi fost un elixi de-al tau.

  4. Iunie 12, 2012 9:51 am

    Ce frumos….!

  5. Iunie 12, 2012 3:23 pm

    Despre Amalgamaxx poți să-mi dai vreo veste? Am citit ceva trist dar nu pot să cred…

    • Iunie 12, 2012 4:39 pm

      Este adevărat ceea ce ai citit, Doinişoara. Este adevărat.

      • Iunie 12, 2012 6:52 pm

        Of, Dulce Deea. Sunt atât de puțini băieții buni… Tare mult am sperat că nu-i adevărat…

  6. elenuka permalink
    Iunie 29, 2012 1:09 pm

    Dulce, dulce de tot… si cu o inimioara cat cuprinde universul… Eu cred ca te tine Cineva tare strans la piept. Te astept acasika…

  7. groo permalink
    Iulie 5, 2012 10:09 am

    mi-aduci aminte de vremuri mai bune, când a starui in iubire insemna totul.
    mi-aduci aminte de holograf care cânta despre ceea ce nu-i poti lua omului niciodata.
    de tinerii care se incapatâneaza sa creada in cuvintele batrânului dan bitman.
    de cei care nu concep sa vada altfel viata, chiar cand sunt fortati sa abjure.
    de aceia pentru care „vremurile bune” nu pot fi decât acum si aici.

    • Iulie 11, 2012 11:51 am

      Mulţumesc, Groo. A stărui e cu adevărat verbul inimii mele. Am stăruit şi în nebunie, acum e vremea să stăruiesc în ceea ce ridică inima la cer:)

      Am ascultat cânticul:) Mi-e drag de el şi i l-am făcut cândva dar chiar lui Elixi:)

  8. Iulie 11, 2012 3:49 pm

    … și lacrimile au lumină….

    =================
    SUPERB !

    • Iulie 17, 2012 7:20 pm

      Da, Anuşka, lumina de dincolo de durere ele o au deja, e ca aurul răspândit pe nisipul de pe fundul râurilor…

      Mulţumesc pentru că ai venit şi mi-ai vorbit aici. Te îmbrăţişez din suflet mereu.

  9. Iulie 15, 2012 7:12 pm

    Deea… din negură de vremi… 🙂

    • Iulie 17, 2012 7:21 pm

      Răsăritul inimii mi-l îndemn şi eu, Ben, dragul…

  10. August 28, 2012 4:06 pm

    ma gandesc acum daca nu cumva staruinta in iubire ajuta …

  11. Septembrie 4, 2012 8:36 pm

    ce fain o fi să iubeşti…şi peste toate să şi primeşti.
    iubire!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: