O să te trezeşti cu un stol de rândunele

Nu-mi pasă dacă ai să mă crezi exaltată. Îmi pasă doar dacă o sa te stânjenească. De aceea o spun cât pot eu de simplu, deşi aş vrea să-mi îngădui prin starea ta de libertate interioară să-mi revărs inima, aş vrea să mă primeşti în tine aşa imensă cum vin, cu efuziunile mele neruşinate şi nestăvilite. Le stăvilesc un pic să ştii, pentru că îmi pasă cu adevărat dacă apele repezi ale cascadei sunt ropotul care loveşte sau descătuşează ceva în tine. Nu vreau să te lovesc. Şi totusi îţi spun ca să ştii şi azi, şi ieri, şi în fiecare zi a vieţii tale: iubesc ceea ce cunosc din tine.

Iubesc într-un fel care e o continuă surpriză pentru mine-închipuita-atâtor-mari-şi-de-toate-felurile-poveşti-de-iubire. Iubesc intensitatea hipnotică a sentimentelor tale aşa de pudic ascunse. Iubesc nobleţea răvăşitoare a gesturilor tale şi sufletul smerit pe care îl ai când te apropii de oameni, afecţiunea ta smerită, sfioasă, care le acordă oamenilor atâta frumuseţe. Da, tu îi priveşti pe oameni într-un fel care le caută frumuseţea, le-o descoperă şi le-o activează.

Iubesc curajul tău, sufletul tău eroic. Iubesc nebunia ta de adolescenţă continuă, eu o simt, o ştiu, chiar dacă tu nu-i îngădui să ţâşnească în relaţia cu mine, adolescenţa cu pielea atât de fierbinte, încât despica bruma de pe lacuri. Iubesc cum mă face iubirea de ceea ce eşti tu  şi iubirea ta de ceea ce sunt să mă scufund în Dumnezeu. Poţi să strigi de acum în veacuri îndoiala ta agnostica, tu mie mi-l faci prezent pe Dumnezeu. De asta mă fascinează ce-mi dăruieşte viata, ce-mi trezeşte, ce-mi nesfârşeşte mie viaţa prin iubirea mea de ceea ce eşti  si iubirea ta de ceea ce sunt.

N-am avut pacheţel să-ţi pregătesc de drum. N-am avut cum să te fi iubit de dimineaţă cu toată ardoarea trupului meu, să te fi sărutat din cap până în picioare, să te fi primit în adânc până strig de voluptate. N-am avut cum să te îmbrăţişez în holul casei când erai gata de plecare. Îti trimit aceste cuvinte, să le iei cu tine la întoarcere, dacă vrei. Dacă mai ai un locşor cât de mic în bagaj.  Şi daca n-ai loc, ce dacă… o să te trezeşti cu un stol de rândunele în maşină, o să fie o herghelie de nori albi şi trandafirii care-ţi va ieşi în drum la un moment dat. O să găsească Dumnezeu o cale să te iubească mai bine decât m-aş pricepe eu, să te iubească mai bine decât i-aş îngădui, poate, s-o faca prin încă atât-de-nedesăvârşita-de-mine.

Te sărut necontenit,

Încumetătoarea ta