Tibi, după încurcătura cu Elixi, uite că răspunzi tu la întrebarea pe care o pun DulceiDeea!
Dacă adun Povestaşul, Doinişoara şi hi, hi, hi… o să zică lumea că DulceDeea este chiar… Tibi!
Ha, ha, ha!
Uuuuuf, pufffff, zăduffffffffff… dragilor şi iar dragilor… năstruşnicilor de Doinişoara şi Tibi şi Anamaria cea cristalină şi Octavian Sărăbătorescul şi Andriuşa-mereu-şi-mereu-bun-şi-aproape-sufletului meu! Şi Veuţule… sunt în offsaid rău de tot, am întârziat cu toate.
Dar mai îngăduiţi-mă un strop, rogu-vă 🙂 Sper să am un răgaz mâine să mai scriem, să mai vorbim.
Nu ştiu care-i mai tenace: DulceDeea ce nu ni se arată ori Tibi care face galerie!
Aaaaa! Mi-am adus aminte! Mi-am adus aminte!
Soacră-mea nu i-a dat rugbistului hainele, drept pedeapsă că s-a însurat cu mine dar, la un moment dat, în semn de enormă bunăvoinţă i-a cedat trompeta de când era pionier. Gândeam să fac o veioză din ea, dar uite că acum îmi va fi de folos, să trâmbiţ pe blogul tău, Dulce, până te arăţi!
Deea, te-ai supărat pe blog? L-ai recuperat pe Elixi? Te-ai măritat?
Vino cu un motiv bun pentru absenţa ta căci suntem dispuşi să te iertăm! Încă!
Dar nu da vina pe poştaş, că nu ţine. 😛
Oh, nuuuu, Doinişoara, nu m-am supărat, n-am recuperat, nu m-am măritat (poftim monorimă baladescă…)
Scriu şi iar scriu, că mă aşteaptă unii oameni să le dau scrieri şi ei să le folosească 🙂
Dar, Doinişoara Pâinişoara, am început să citesc Comisia Zurich. Daaaaaaaa… eşti o povestitoare redutabilă. Ştiam eu! Cred că ţi-ar fi stat tare bine la Hanul Ancuţei. Nu mai plecau muşterii de-acolo, nu s-ar mai fi dat duşi 🙂
Undeva în scrierile mele este şi o poveste de la Hanul Ancuţei.
O să-ţi dau link-ul.
Eu mi te imaginez în postura unei eroine din Comisia Zurich: iubita pilotului de curse. Rămâne să-mi spui tu dacă am dreptate.
Dar încă n-ai descoperit motivul pentru care ţi-am trimis cărţile… 😛
Mai aştept… că doar n-au intrat zilele-n sac!
Deea Dulce mult aduce 
…mai imbratiseaza-ma din cind in cind… Sint inca aici…
cu drag,
andrei
A ajuns poştaşul poznaşul?
îmi plkace pînă la nebunia credința în necredința ta! 🙂
dac’ai ști ce bine mi-a făcut! …..
EU CRED.
cioc! cioc! cioc!
DulceDeea
Te-ai rătăcit în văzduh zburînd printre acei copii minunaţi ?
Vin si io cu OT-ul: ai o leapsa la mine, o leapsa pe care o poti utiliza dupa cum ai tu chef si inspiratie. Succes 🙂
Te iubesc si te astept cu rabdare (! spun Dulce Deea si Elixi). Invatam si noi din exemplele paradigmatice ale adevaratei sacralitati a vietii.
DulceDeea
Unde ai dispărut ??? 🙄
Bună! Am impresia că l-ai sedus pe poştaş… 😛
Te-ai speriat că-ţi dau extemporal la romanele mele afurisite şi ai dispărut? 😛
DA ! 😛
Tibi, după încurcătura cu Elixi, uite că răspunzi tu la întrebarea pe care o pun DulceiDeea!
Dacă adun Povestaşul, Doinişoara şi hi, hi, hi… o să zică lumea că DulceDeea este chiar… Tibi!
Ha, ha, ha!
Doina !
Hai că aici ai fost mortală ! 😛
Acum, DulceDeea chiar trebuie să iasă la lumină, oriunde s-ar fi ascuns şi oricine ar fi Elixi !
DulceDeeeeeeeaaaaa, unde eşti ?
Tibi, este doar o iluzie că Dulcedeea s-a ascuns!
@DulceDeea:
Te felicit pentru munca de SEO.
Uuuuuf, pufffff, zăduffffffffff… dragilor şi iar dragilor… năstruşnicilor de Doinişoara şi Tibi şi Anamaria cea cristalină şi Octavian Sărăbătorescul şi Andriuşa-mereu-şi-mereu-bun-şi-aproape-sufletului meu! Şi Veuţule… sunt în offsaid rău de tot, am întârziat cu toate.
Dar mai îngăduiţi-mă un strop, rogu-vă 🙂 Sper să am un răgaz mâine să mai scriem, să mai vorbim.
Vă îmbrăţişez cu dor, să ştiţi.
Lasă, lasă, răsfăţată ce eşti. Ştii bine că te iubim!
Vezi tu de ceeea ce ai de făcuuuut, că noi mai muuuult, şuguim. 🙂
ma bucur ca pepenele e tot acolo 🙂
Hihihihihi, hihihihiiiiiiiii… Mă bucur că ai mai venit pe la mine, în ospeţie, Cornel 🙂
a crede in puterea iubirii inseamna a crede in noi …
DulceDeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Unde eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeşti??????
🙄 🙄 🙄
Duuuuulce! Deeeeea! Mai lasă-l pe poştaş să respire şi mai vino şi pe la noi că ne e doooooor de tine!
Viiiiiiiiiiinoooooooooooo!
Am veniiiiiiiiiiiit! Îmbrăţişări şi pupăciuni, năzdrăvanilor…
Promit că nu-ţi dau extemporal!!!
Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasăăă
Pînă nu va reveniii, DulceDeea noastrăăă !
Sculaţi gazde nu duuuurmiiiţi
Zoooriori de zîuăăăă
Şî pe Deea s-o zoooriţi
Dăăăăne-o iarăă nouăăă !
He he heeeeee ! 🙂 Mintenaş apare DulceDeea ! 😀
Noapte bună DulceDeea, oriunde eşti.
Noapte bună, ALL !
Nu ştiu care-i mai tenace: DulceDeea ce nu ni se arată ori Tibi care face galerie!
Aaaaa! Mi-am adus aminte! Mi-am adus aminte!
Soacră-mea nu i-a dat rugbistului hainele, drept pedeapsă că s-a însurat cu mine dar, la un moment dat, în semn de enormă bunăvoinţă i-a cedat trompeta de când era pionier. Gândeam să fac o veioză din ea, dar uite că acum îmi va fi de folos, să trâmbiţ pe blogul tău, Dulce, până te arăţi!
Hihihihihihiiiiii, iar Tibi te va seconda cu o vuvuzela? 🙂
Urăsc din răsputeri trompetele.
Şi, NU secondez.
Pup you Dulce, dragă Deea.
Parafrazandu-l pe EMINESCU:
„Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!”
se potriveste pentru Dulce Deea, care e mai degraba un simbol, decat orice altceva:
Ce frumoasa, ce scanteie
E albastra Dulce Dee!
Mulţumesc, draga de Cati. De-aş fi la înălţimea acestui simbol… 🙂
Ganditi-va la floarea de iris. Cine tradeaza iubirea va suferi.
Noi nu, niciodată, noi nu. Sărbătoare a sufletului ce eşti! 🙂
Cioc, cioc!
Iar a dispărut Deea !
Am încercat să dau De ea 😀 pe fdl, dar serverul meu cică nu poate să blablabla.
Deeeeeeeeeeeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Amin!
Hallelujaaaaaa, Angela-cea-glumeaţă…
Deea, te-ai supărat pe blog? L-ai recuperat pe Elixi? Te-ai măritat?
Vino cu un motiv bun pentru absenţa ta căci suntem dispuşi să te iertăm! Încă!
Dar nu da vina pe poştaş, că nu ţine. 😛
Oh, nuuuu, Doinişoara, nu m-am supărat, n-am recuperat, nu m-am măritat (poftim monorimă baladescă…)
Scriu şi iar scriu, că mă aşteaptă unii oameni să le dau scrieri şi ei să le folosească 🙂
Dar, Doinişoara Pâinişoara, am început să citesc Comisia Zurich. Daaaaaaaa… eşti o povestitoare redutabilă. Ştiam eu! Cred că ţi-ar fi stat tare bine la Hanul Ancuţei. Nu mai plecau muşterii de-acolo, nu s-ar mai fi dat duşi 🙂
Undeva în scrierile mele este şi o poveste de la Hanul Ancuţei.
O să-ţi dau link-ul.
Eu mi te imaginez în postura unei eroine din Comisia Zurich: iubita pilotului de curse. Rămâne să-mi spui tu dacă am dreptate.
Dar încă n-ai descoperit motivul pentru care ţi-am trimis cărţile… 😛
Mai aştept… că doar n-au intrat zilele-n sac!