Sări la conţinut

Mă pătrunzi orbitor

decembrie 6, 2010

 

 

M-am trezit la primele picături de ploaie. Goală sub  cerul spintecat prelung. Mă priveşti în ochi, degetele tale întemeiază o-mpărăţie de senzaţii. Pe sâni, pe umeri, pe buzele uscate. Un strop de apă le loveşte scurt. Te apropii cu limba şi-l desfaci, umezindu-le cu ploaia din cer, cu savoarea salivei tale.

Văzduhul scânteiază iar şi iar. Sângele meu urcă în marile ateliere ale focului. Mă îmbăt cu gheaţă. În cerul gurii mele pulsează cerul lui Dumnezeu.

Îţi răsfiri sărutările asupra mea? Se sfarmă pietrişul de argint al norilor? Herghelii de fulgere. Cerul mă soarbe în respiraţia lui.

Mă faci să strig cu glas înalt, iubite! Pieptul izbucneşte în rafale de lumină, mă cotropeşti şi pleci, te-ntorci, mă răscoleşti. Clopot încremenit în turlele extazului. Clipa desface tăceri strălucitoare. Îşi ţine răsuflarea. Şi mă pătrunzi fără veste, mă străbaţi ca un fulger orbitor. Tălpi în fremătare.  Aprinzi în mine toate altarele şi porneşti în şaua norilor nărăvaşi, cu umerii şiroind de ploaie. Călărind, călărind, fără sfârşit şi fără istov.

 

Inima şi trupul meu te beau cu cer cu tot.

 


20 comentarii leave one →
  1. decembrie 6, 2010 6:49 am

    fabulos

  2. decembrie 6, 2010 7:51 am

    Da de unde frate atata erotism? Te strecori frumos intre pornografie si pudism, tine tu calea de mijloc, marginile pot fi atinse de oricine.. oricine poate aluneca incolo si-n coace, echilibrul insa .. il gasesti mai greu.
    Un pasaj frumos in dimineata asta, nu subteran, nu suspendat, tocmai pe linia bunului gust.

  3. decembrie 6, 2010 2:12 pm

    Aaahhhhh! 🙂

  4. decembrie 6, 2010 7:22 pm

    Super. Te-ai jucat cu imaginatia mea putin la textul asta… foarte tare.

  5. helen permalink
    decembrie 6, 2010 8:53 pm

    oh, in sfarsit ai revenit cum numai tu stii sa o faci: incredibil de uman si de dumnezeiesc totodata.

  6. decembrie 7, 2010 5:21 am

    O să mă gândesc la ce ai spus în comentariul tău. E o temă interesantă, despre care mai sunt multe de spus, chiar dacă se vorbeşte pe toate drumurile despre ea. Ai un blog seducător. Mai vin.

  7. decembrie 7, 2010 11:25 am

    Nu-s vorbăreţ astăzi da’ trebuie să-ţi spun că-mi place. Îţi faci cititorul să vizualizeze, să simtă, să trăiască momentul, dându-i totuşi senzaţia că tu ai perceput ceva în plus. Plecăciune! Pot zice că am asistat la o demonstraţie scriitoricească sublimă, „coitul ca act literar şi artistic”… Puţini sunt aceia care, lepădându-se de haine, nu devin ori hormonali şi băloşi, ori stereotipi şi anoşti, ca eroii filmelor porno, care gem şi se zbat mecanic, fără să comunice nimic. Felicitări!

    • danamony permalink
      decembrie 23, 2010 12:10 pm

      Da, ai dreptate Mircea ” Puţini sunt aceia care, lepădându-se de haine, nu devin ori hormonali şi băloşi, ori stereotipi şi anoşti, ca eroii filmelor porno, care gem şi se zbat mecanic, fără să comunice nimic.
      Unde sunt acei putini? Faci parte din ei?

  8. pardaillan permalink
    decembrie 8, 2010 12:04 am

    foarte frumos, dar eu am o problema. nu stiu daca e bine ca texte de genul asta sa fie publice, ca daca eu babardesc o femeie care a citit si dupa zice ca nu a simtit fulgerul strabatand-o eu ce ii zic? ca de unde atatea fulgere muica? o trimit la tine sa ii explici treaba cu fulgerul ce strabate

  9. decembrie 8, 2010 7:32 am

    îmi plac pozele, vorbesc.

  10. decembrie 11, 2010 6:06 am

    Cred ca esti peste Agatha aia sau cum s-o numi si Sandra Brown cu vreo 3 clase. Strange toate postarile astea si publica un roman, urgent, ca te asteapta un succes care poate-i mai incanta si pe altii.

  11. decembrie 15, 2010 7:27 am

    Agatha „aia” e din altă categorie, iar Sandra Brown nu e deloc scriitoare. Nu încape aici comparaţie. Nu poţi compara registre diferite. Aici chiar avem o Scriitoare.

  12. decembrie 30, 2010 10:22 pm

    extraordinar! cum întorci cuvintele! aştept să faci acelaşi lucru şi fără pseudonim 🙂

  13. decembrie 31, 2010 2:52 pm

    pont:
    m-am suit în şaua norilor ca să călăresc apusul.

Trackbacks

  1. Mă pătrunzi orbitor - Ziarul toateBlogurile.ro
  2. Sex sacru vs sex profan. Tu ce alegi? « Putere de femeie
  3. Sex sacru vs sex profan. Tu ce alegi? | Putere de femeie

Lasă un răspuns către christian long Anulează răspunsul