Skip to content

Unde eşti, tati?

Noiembrie 21, 2010

 

E ca o blândeţe vindecătoare acest cântec. E ca iubirea. E o prezenţă continuă.

L-am descoperit acum câteva zile în pagina lui Isis care îşi amintea de tatăl plecat. Şi m-a răscolit. Pentru că şi tatăl meu este Dincolo. Dar m-a şi ostoit cumva melodia cu vorbele duioase din care mai înţeleg câte ceva pe ici pe colo.

Anunțuri
18 comentarii leave one →
  1. eli permalink
    Noiembrie 21, 2010 3:40 pm

    Da..ai avut dreptate…trebuie să caut cuvintele..e foarte emoţionant!!!!!!!!!!

    • Noiembrie 21, 2010 3:41 pm

      Abia aştept să citesc traducerea şi să o postez aici. Mulţumesc, Elinuşka 🙂

      • celina permalink
        Noiembrie 21, 2010 4:57 pm

        …normal ca mi-o faci din nou!!!! îmi combini ( pentru mine aluziv) numele cu cel al naivului prinţ dostoievskian, -Mîşkin, al cărui alter ego mă pretindeam în adolecenţă..e clar, n-o faci intenţionat cum credeam, e un fel de contaminare de pe deasupra noastră!!! E formidabil! Sper să nu înnebunesc aşa curînd!!

  2. celina permalink
    Noiembrie 21, 2010 3:54 pm

    …mi am adus aminte de vibraţia palmei lui când mă mîngîia pe cap..şi apoi el mi a dat enorm iar eu m-am purtat urât cu el…mi-a dat respectul pentru cunoaştere, spirit şi dreptate…dragostea pentru natură şi pentru orice Creaţie a lui Dumnezeu…era în spital când ne am văzut ultima dată..eu îi dădeam să mănânce şi el plîngea…era o cameră de spital mizerabilă, alături cu un alt bolnav de Parkinson care se tînguia tot timpul şi nu-l lăsa să doarmă…şi, deşi mama dăduse şpagă la greu în dreapta şi în stânga, totul era în jur un Infern..aşa era atunci, în anii aceia…ne-am privit cu tata în ochi şi fără vorbe ne-am amintit momentele noastre bune ..când dormeam în braţele lui şi nu mai vroiam să mă las desprinsă de lîngă el…el mă adormea …când aergam în parc sau mâncam numai noi doi…când citea cu glas tare ( asta cu cititul tot de la el o am..dar s-a întors împotriva lui sub forma unor certuri politice înfiorătoare)…Tata nu a fost un Cineva…dar mie mi-a dat totul…eu l-am distrus sufleteşte, aşa cum am făcut cu cei care m-au iubit. Nu pot ieşi din pattern-ull acesta…

    • celina permalink
      Noiembrie 22, 2010 10:09 am

      .am uitat să spun că era şi o situaţie mai specială …când m-am născut eu tata avea 46 de ani mama 22…

  3. Noiembrie 21, 2010 4:32 pm

    O poeta contemporana da o definitie atat de frumoasa Destinului: „Inutil orice zbucium, faca-se voia Ta”…

    Dulce Deea, tatal tau – ca si al meu, dealtfel – nu este Dincolo, este inca Aici. Altminteri… nimeni n-ar fi stiut asculta cantecul si nu i-am fi simtit „blandetea vindecatoare”.

  4. Noiembrie 21, 2010 8:24 pm

    Profunzimea astui cantec ma va urma cu pasi marunti si sacadati pana in nisipul somnului,singura inlocuita in descantecul marii viselor va fi fiinta draga,pentru mine cea de Dincolo de valuri fiind mama.
    Nelinisti aproape belicoase imi inunda privirea,o sa o caut sfartecand limitele orizonturilor si-o sa-i intind o mana plina de magnolii.

  5. Noiembrie 21, 2010 11:53 pm

    Mă gustă o lacrimă de amintire… Faină melodie, faină şi amintirea.

  6. sami permalink
    Noiembrie 22, 2010 2:44 pm

    ah… e cam prea curand

  7. Noiembrie 23, 2010 12:18 pm

    http://xxl.weblog.ro/2008/05/21/piatra/

    • Noiembrie 25, 2010 10:08 pm

      Am intrat în pagina unde m-a trimis link-ul tău. Şi am citit frumosul haiku: „Tata avea o piatra pe care isi ascutea briciul. De cate ori o strang in mana il simt langa mine.”

      Mulţumesc, xxl. Am mai cutreierat pe blogul tău. E ca o prăvălie cu esenţe tari. Şi totuşi… De ce scrii atât de amuţitor de rar? 🙂

  8. Noiembrie 26, 2010 6:40 am

    Si eu iti multumesc. Sa vedem ce masuri se pot lua in privinta reprosului pe care mi-l faci 🙂

  9. Zana Eficientei permalink
    Noiembrie 27, 2010 7:15 pm

    Tatii se intorc atunci cand ai nevoie de ei, Dulce Deea.

    • Decembrie 4, 2010 11:22 pm

      Da, Zână-a-tuturor-priceperilor. Da, draga mea. Nu am uitat povestirea despre tatăl tău. Atunci, cu acea postare ţi-am descoperit blogul. Era acum câteva luni bune. N-am uitat tremurul sufletului 🙂

  10. Noiembrie 28, 2010 6:31 am

    Incetul cu incetul incepem sa ne adunam cu totii…
    cu drag,
    adm

    • Decembrie 4, 2010 11:17 pm

      Tristeţea nu adună, Andriuşa. Tristeţea risipeşte sufletele. Doar bucuria ne face solidari cu Dumnezeu 🙂

      Trăieşte cu pieptul inundat de bucurie, te rog, Andriuşa.

Trackbacks

  1. Unde eşti, tati? - Ziarul toateBlogurile.ro
  2. Firescul zile. Masaje patriotice « GENUNCHIUL LUMII

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: