Skip to content

Tic, tac, tot aşa

Noiembrie 23, 2013


– Câţi ani aveţi? întrebă din nou reporterul, schiţând cu greu un surâs.

Îl doare capul. Nici nu mai ştie cât timp a trecut de când face tot felul de piruete de amabilitate ca să afle ceva despre bătrânul din faţa lui. Bărbatul n-a vorbit, i-a arătat doar un certificat de naştere pe care nu se desluşeşte nimic. Îşi fixează în tăcere vizitatorul.

Jurnalistul are momente când se teme că bătrânul nu mai respiră, că nici nu e viu de fapt. Şi nimeni dintre vecini nu a deschis. De unde să ia informaţii despre vârsta lui tataie ăsta? La Primărie nu mai sunt arhivele, a ars totul acum vreo cinci ani. Ziaristul simte un nod în gât.

caut iaaaaarBeth Moon – Great clock of Gormenghast

Bătrânul îl priveşte de parcă vede pentru prima oară un om. Îi pipăie cu nişte ochi albaştri chipul. Două mări care se topesc într-un singur val, iar valul înaintează şi se retrage sorbind înfăţişarea reporterului, fiecare cusătură a hainelor sale, se răsfiră în nisipurile subconştientului său, printre scoici şi cioburi şlefuite de maree ale tristeţii şi fricii, ale furiei şi singurătăţii.

Ziaristul se foieşte neliniştit. De ce tace ăsta? O fi  în toate minţile? Iar l-a trimis şeful după o ştire fantomă. Auzi la el, îi găsise şi titlul înainte să-l expedieze în fundătura asta:  Cel mai vechi om din lume trăieşte în România şi are 192 de ani!  

– Nu am.  Primesc, spune bătrânul.

Dar reporterul nu-i mai dă atenţie.  Se uită alarmat la ceasurile din încăpere. N-a apucat să le numere,  deşi a încercat de mai multe ori de când a venit aici. Sunt de toate formele, mărimile şi epocile. Arată ore diferite. O fi vreunul care merge bine?

Ziaristul îl priveşte iritat pe bătrân.  Tataie îl fixează cu o privire care neagă momentul când a prins glas. În cameră este linişte. Nici măcar ceasul cu pendulă nu se aude.

Speriat că pierde maşina care-l duce înapoi în oraş, reporterul spune un bună ziua aproximativ şi iese în fugă din casă. Uşa se închide cu zgomot. Liniştea şterge ca un val ultimele fărâme din prezenţa vizitatorului. Bătrânul surâde. Ceasurile încep să ticăie în toate camerele.

Limbile se mişcă perfect sincronizate. De la 12 la 11, de la 11 la 10, de la 10 la 9, de la 9 la 8 şi tot aşa. 

Tic.Tac.
Tot.

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Eva permalink
    Iunie 23, 2015 2:09 am

    Frumos, se bazeaza pe o poveste adevarata sau e pur si simplu rodul imaginatiei?

    • Iunie 26, 2015 10:39 pm

      Imaginaţie, a fost un exerciţiu din timpului unui curs pentru scriere creativă – pornisem de la o fotografie (de la fotografia postată)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: