Skip to content

Mângâietor degetelor mele

Mai 25, 2013

Nu-i vorba de o nouă iubire. Sau este. Dar nu iubirea pentru un bărbat, ci pentru mine însămi, cea pe care am lăsat-o mereu mai la urmă, mai deloc. Şi ştii cum simt? E o apropiere de un spaţiu gingaş, care a vibrat cu deplină devoţiune până şi în clipele de disperare neagră.

E de fapt chiar sufletul lui Dumnezeu din sufletul meu. De aceea să mă iubesc de-adevăratelea pe mine e o sporire a iubirii de El – pe care l-am căutat mereu în afara mea, în alţii, în frumuseţea lumii, a cerului, a poeziei, dar nu l-am dibuit, nu l-am pipăit în mine însămi.

Acum degetele fiinţei îi caută mereu conturul, mătasea, dulceaţa.

 

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Mai 26, 2013 8:33 pm

    Sper să reuşeşti… cam asta ar trebui să fie printre primele lecţii de viaţă pe care le primim şi apoi să le oferim…
    Şi eu cochetez cu ideea asta… şi sper să-mi iasă şi mie…
    Găsi-te-ai!

    • Mai 27, 2013 10:54 am

      Găsitu-ne-am să ne găsim:) inima s-o nesfârşim. Mulţumescu, om bun:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: