Skip to content

Bună dimineaţa toata ziua, toată iarna, toată viaţa

Decembrie 2, 2012

S-a dus vestea că Soarele e tras până la prânz de doi bivoli; până la amiază de un bou; până de amiază în deseară de o căprioară, iar până la asfinţit de un iepure şchiop ce-l trece pe lumea cealaltă. Aşa credeau ţăranii noştri că-şi face Luminăţia Sa drumul din zoriori până-n prag de noapte.

Şi mai ştiau ei că răsăritu-i ceas bun. Se deschide atunci cerul şi lumea se desfată de frumuseţe. Ce-i ca răsăritu’? Că şi la flori sau la grâne se spune că au răsărit, adică au şi ele o naştere, un început; toate sunt cu bucurie când începe. Timpul ăsta, când s-arată rumeneală pe cer e aşa, ca un dar, ceva care se tot înalţă.

De-aceea „Bună dimineaţa“ e una din cele mai frumoase urări pe care şi le fac oamenii unii altora. Însemnează spor, reuşită în toate, sănătate şi fericire până-n fapt de seară. În popor se crede că dimineaţa de începi cu bine, apoi peste întreaga ziuă are să‑ţi meargă toate strună, căci „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă“. Iar „a fi cu bună dimineaţa în sus“ însemnează a fi aşezat de‑a‑ndoaselea, cu totul dimpotrivă de cum s-ar cuveni să fie.

marius grozea

 foto Marius Grozea

„Bună dimineaţa“ se dă până la „prânzul ţărănesc“. Se dă „bună dimineaţa“ toată ziua, ba chiar şi noaptea, la nuntă, ceea ce însemnează o neîntreruptă urare de belşug şi de fericire tinerilor însurăţei. La Moş Ajun se zice toată ziua şi toată noaptea „bună dimineaţa“, pentru neîntreruptă urare de rodnicie, de sănătate şi îmbucurare pentru anul viitor, ce îşi fac sătenii români unii altora.

Nu vă pară lucru de şagă – una-i începutu’ şi alta-i sfârşitu’. Dimineaţa e aşa, ca o bucurie, de pare că toate-s mai curate, mai frumoase. Seara vine mai tristă, că, vedeţi, boieri dumneavoastră, soarele apune şi se înfiinţează întunericul şi nu ştii ce te primejduieşte când sunt cele ceasuri rele.

Aşadar bună dimineaţa toată ziua şi toată noaptea, bună dimineaţa toată viaţa.
Bună dimineaţa să vă fie inima. Acum şi mereu.

(Vorbe ţărăneşti den vechime dospite şi rostite mai în feliul meu, fericită să fi găsit „Calendarele  poporului român” alcătuite de Antoaneta Olteanu)

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Decembrie 2, 2012 9:05 am

    Buna dimineata si tie, frumoaso! Dulceo!

    • Decembrie 2, 2012 9:21 am

      Mulţumesc inimos, Zânuşco:)

      • Decembrie 2, 2012 9:22 am

        Eu fac turte sa intampin dimineata ta! Sunt cuminte ca ladita aleasa de fata mosneagului cea cuminte si harnica! Cling! Pupici!

  2. Elena permalink
    Decembrie 3, 2012 6:42 am

    Buna dimineata si tie, Bucurie ! Frumoasa aplecare asupra cartilor.Buna dimineata ,pentru toate Sarbatorile care vin !

  3. Decembrie 3, 2012 9:36 am

    Superba poza. Pur si simplu superba!

  4. Decembrie 3, 2012 7:38 pm

    Bună dimineaţa Dulce Deea!

  5. Decembrie 9, 2012 10:05 am

    Foarte fain foto

  6. Decembrie 14, 2012 7:51 am

    Bună dimineața și ție!Imi place fotografia ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: