Skip to content

Plouă un pic, dar surâsul tău mă iluminează

Octombrie 30, 2012

Casa mea n-are uşi, n-are acoperiş, nici ferestre nu are, nu rezistă la ploaie şi n-are nici clanţe. Casa mea nu are chei şi dac-ar vrea careva s-o jefuiască n-ar avea ce să fure. Casa nu mi-e adăpost, e locul unde respiraţia încetează şi tu îmi arăţi că nici nu-mi mai e de trebuinţă, dacă surâsul tău încă mă iluminează.

Casa mea nu are inimă, n-are vene şi dac-ar vrea careva s-o spargă n-ar avea cum să sângereze, ar izbucni pur şi simplu în stoluri înalte de păsări.

Creierul meu nu are coridoare, zidurile mele nu au piele, când tu mă aduci la pieptul tău se face deodată acasă. Mai ştii noaptea aceea de dragoste? Locuiesc în ea. Fără uşi, fără acoperiş, fără ferestre. Plouă un pic, dar surâsul tău mă iluminează.

(din traducerile mele pe jumătate-închipuite)

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: