Skip to content

Acuş-acuş…

Septembrie 21, 2012

Îţi aminteşti de Făt-Frumos cu păr de aur? Era fecior sărman, dar tare destoinic, plecat în lume să-şi facă un rost. Şi a mers cât a mers, până a ajuns în tărâmul zânelor care l-au primit ca argat. Şi cum a făcut, cum n-a făcut, s-a scăldat el într-o apă tainică ce izvora o dată pe an în palatul fermecat şi pe dată părul i s-a făcut cu totul şi cu totul de aur. Iar pentru că slujise aici vreo doi-trei ani şi nu voia altă plată, a luat la plecare nişte veşminte vrăjite, ţesute de mâna zânelor.

Şi ca să nu mai  lungesc povestea, a ajuns Făt-Frumos în nişte ţinuturi unde a intrat slugă la curtea împăratului. Doar că şi-a ascuns părul de aur sub o scufie de piele şi nimeni nu i-a cunoscut splendoarea. Numai mezina cea ageră l-a văzut pe neştiute când alerga prin grădină cu pletele pe umeri şi îmbrăcat în straiele cele  minunate. S-au căsătorit împotriva voinţei părinteşti, iar tatăl ei a alungat-o în bordeiul sărăcăcios al celui pe care îl credea un biet argat.

În cele din urmă însă, când ţara a fost cotropită de duşmani şi nici împăratul, nici ceilalţi doi gineri ai săi nu i-au putut dovedi, a venit parcă din ceruri un tânăr scăldat în lumină, cu părul de aur revărsat şi cu un veşmânt ce avea Soarele ţesut pe piept, Luna pe spate şi doi luceferei pe umeri. Toţi au crezut că e vreun arhanghel şi când li s-a dezvăluit că argatul cel sărman era, cel pe care îl batjocoriseră cu toţii, tare s-au minunat. Iar sfârşitul îl ştii: s-au bucurat şi au petrecut trei zile şi trei nopţi şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Până la adânci bătrâneţi… Oare tinereţile n-ar putea fi adânci? În fiecare din noi trăieşte o fiinţă cu păr de aur şi fiecare din noi are veşmântul de taină cu Soarele pe piept, Luna pe spate şi doi luceferei pe umeri. Fericiţi cei ce întâlnim un prieten,  iubitul, iubita, o călăuză, un om locuit de lumină, ai cărui ochi văd dincolo de crusta noastră cea de toate zilele. Fericiţi cei ce-l întâlnim pe omul care ne iubeşte şi ne dăruieşte încrederea sa neştirbită.

Şi vine un timp când  ne  săltăm în scările calului şi pornim în galop peste dealuri, peste câmpuri, peste nori, înfrângând duşmanii pe care propria noastră minte îi secretă şi-i îndreaptă împotrivă-ne.

Aşadar calea noastră e bătută cu toate stelele cerurilor şi cu toate strălucirea dimineţilor. Caii ne sunt zburători şi tocmai au mâncat o tipsie de jăratec. Acuş-acuş ne ridică în înaltul văzduhului. Acuş-acuş!

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Septembrie 21, 2012 9:14 am

    îți urez să-ți întîlnești Făt-Frumosul! La mulți ani!

    • Septembrie 24, 2012 4:39 am

      Mulţumesc, Marian, să-l întâlnesc e o urare bună şi să ne iubim până la adânci eternităţi e bunătatea supremă::)
      Să-ţi fie şi ţie bucuria pe măsura sufletului.

  2. Septembrie 21, 2012 11:03 am

    Super! „ŞI VINE UN TIMP CÂND NE SĂLTĂM… ÎNFRÂNGÂND DUŞMANII PE CARE PROPRIA NOASTRĂ MINTE ÎI SECRETĂ ŞI-I ÎNDREAPTĂ ÎMPOTRIVĂ -NE.” ACUȘ – ACUȘ! Super!… La mulți ani!!!

    • Septembrie 24, 2012 4:43 am

      Mereu mă lauzi tu din inima ta frumoasă:)
      Mulţumesc adânc, Ochi-de-Poezie:)

  3. frei permalink
    Septembrie 22, 2012 8:25 pm

    imi atarnau urechile, ochii imi aburisera si vertebrele una in alta intrau. am tot asteptat si uite ca textul a evoluat. in directie naturala; imi place

  4. Septembrie 24, 2012 4:47 am

    Frei, mi-era şi mie dor să-ţi văd vorbele, să ştiu ce mai faci, ce mai trăieşti:) Şi mă chiar gândisem zilele trecute dacă mai treci cumva prin paginile astea vreodată.
    Te îmbrăţişez duios şi foarte-nespus-nemăsurat nesăţios:))
    Mai treci pe-aici şi până la următoare mea zi de naştere, aşa-i?

  5. Septembrie 26, 2012 8:17 pm

    si mie mi-a plăcut, are un ton blând.

  6. Octombrie 2, 2012 7:19 pm

    Mă bucur, Dan:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: