Skip to content

Mesaj într-o sticlă

Septembrie 4, 2012

Ştii cum văd sufletul tău? E un ocean în care mă scufund. Albastru, luminos, translucid ca o piatră şlefuită. Iar din nisipuri înfloresc lumile tale acvatice. Mari coliere de corali purpurii, violet, chihlimbarii.

Peşti catifelaţi în care palpită flori exotice, o izbucnire perpetuă de petale. Stele de mare scânteind hipnotic, herghelii lin plutitoare de căluţi marini, alge verzi care se despletesc vibrând la nesfârşit.

Şi mai mult, mai adânc, sirene înfăşurate în părul orbitor, umerii lor din care îţi vine să muşti, sânii lucitori din care tâşneşte miere şi şoldurile lor ca o promisiune  niciodată împlinită.

Imagine

Mă scufund la mare adâncime privindu-te în ochi cu atâta intensitate, încât mi se opreşte respiraţia ca unui căutător de perle care atinge în transă fundul oceanului. Şi nisipurile care tremură luminos se desfac succesiv scoţând la iveală flori lichide, transparente şi licurici de apă care scânteiază în albastrul răsturnat.

Sunt peisaje în care ţâşnesc fără veste stoluri de păsări iuţi, cu aripi ascuţite. Şi păsări într-o lentă, prelungă plutire, lângă delfini care alunecă unul în celălalt, chemându-se cu strigăte suave.

E sufletul tău. O revărsare de lumină în adâncul albastru. Undeva, departe, pe cerul dinăuntrul valurilor, zăresc şi nori molatici. Şi nu mai ştiu dacă văzduhul s-a răsturnat în ape sau în cer a izbucnit oceanul.

Miroase a soare de vară şi pietre încinse, e un parfum proaspăt şi cald, o aromă rotundă cu accente fragede care se risipesc instantaneu, pentru a reveni iar şi iar. E o mireasmă ca un val care urcă şi coboară, ca o îmbrăţişare, ca un leşin voluptuos în care te abandonezi încetul cu încetul.

Şi totul foşneşte în apele iluminate unde se decupează brusc mari spaţii de linişte. Nici o făptură nu mai pătrunde aici, nici o adiere de curenţi marini. Doar suflul etern al oceanului, aproape imperceptibil. O tăcere mai vibrantă decât orice cântec, o nemişcare mai intensă decât orice tumult.

Sunt aici, absorbită în albastru şi eşti tu, este sufletul tău de dincolo de chip. Şi se face violet şi înfloreşte indigo şi noaptea cuprinde apele ca un val insolit de cerneală universală. Am în inimă izvoare luminătoare. Le vrei?

Mereu a ta,

Cea care te desfată

Anunțuri
5 comentarii leave one →
  1. cunipop permalink
    Septembrie 4, 2012 6:07 pm

    minunat

  2. Septembrie 4, 2012 8:31 pm

    sunt multe feluri de a scrie poezie cum bineînţeles sunt multe feluri de a picta un tablou. tu ai cuprins toată mireasma pastelată a unor imagini cuprinse în cuvinte ce parcă-ţţi gâdilă toate simţurile…frumoase melodii… citesc la tine. o seară liniştită…şi poate ne vedem şi mâine.

  3. Septembrie 4, 2012 8:43 pm

    Super! Mie încă îmi „Miroase a soare de vară şi pietre încinse, e un parfum proaspăt şi cald, o aromă rotundă cu accente fragede care se risipesc instantaneu, pentru a reveni iar şi iar. E o mireasmă ca un val care urcă şi coboară, ca o îmbrăţişare, ca un leşin voluptuos în care te abandonezi încetul cu încetul.”

  4. Septembrie 5, 2012 8:12 am

    Si nici o vorba despre bestia care pandeste in adancuri, ntz, ntz, ntz :)).

  5. Septembrie 5, 2012 5:30 pm

    Vreau. 🙂 Întotdeauna mi-am imaginat că-mi scrii mie… Desigur, aș vrea să fii altcineva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: