Skip to content

ENTER… iar tastatura clipoceşte încet

Martie 18, 2012

Ieri m-ai ţinut îmbrăţişată în cuvinte. Trecuse atâta timp de când nu mai îndrăzneam să le citesc. M-ai însămânţat cu toate cuvintele tale. Grădini suspendate în pieptul vieţilor noastre.

“Sufletul meu,

Sunt multe momente în timpul zilei şi al nopţii în care am certitudinea că te gândeşti la mine. Aerul devine dens şi prezenţa ta este aproape concretă, închid ochii şi am sentimentul că îţi simt respiraţia, dogoarea pielii, vibraţia inimii.
Nu mă mai satur să te ascult… Cum să-ţi sărut eu ţie vocea? Este atât de învăluitoare, de profundă, încât uneori mi-aş dori să vorbeşti, pur şi simplu să vorbeşti, vocea ta să curgă peste mine ca o inundaţie de catifea, fără să mai conteze sensul cuvintelor, să mă las mângâiată de emoţia ei. Vocea ta îndrăgostită…

Aş vrea să te primesc în mine cu totul, cu vorbele, atingerile, săruturile tale, să mă umplu toată de tine. Dar nu-mi ajung buzele tale, nu-mi ajung şoaptele tale, nici îmbrăţişările şi nici năvălnicia ta de bărbat care mă va pătrunde  dincolo de piele, dincolo de substanţa din care este făcut acest trup pieritor. Toate acestea nu mă satură, ci îmi înteţesc setea. Mi-e sete fără măsură de tine. Daca m-ai vedea cum îţi scriu – cu lungi pauze între fraze! Nu ştiu cum se dilată timpul, ştiu doar că te caut dincolo de malurile sufletului meu, cu dorul acesta ameţitor.

Cred că aşa se simt galaxiile, acesta este nesaţul care le face să nască şi să resoarbă la infinit mai multe stele, mai multe planete, vârtejuri de lumină şi de întuneric. De fapt tu hrăneşti în mine un elan enorm, o nostalgie după ceva nesfârşit, mă desfac în cercuri din ce în ce mai largi ca să te îmbrăţişez, dar cu atât mai puţin îmi ajung mie însămi, mă faci să mă revărs continuu, să te cuprind pe tine care mă duci dincolo de mine, dincolo de tine, de noi.

Până acum doar ne-am auzit şi ne-am scris, ne-am văzut fără să ne vedem faţă în faţă, suntem orbi ca Homer, orbi pentru lucrurile care înseamnă calităţile noastre concrete, atributele noastre de suflete care au o haina anume pentru această existenţă. Dar această restrângere aparentă ne deschide ochii interiori şi ne dilată simţurile subtile pentru a putea să pipăim ceea ce este esenţial unul în celalalt. Să ne cercetăm unul pe altul cu degetele transparente ale inimii.

Ştii, Elixi, aş vrea să adun toate scrisorile pe care le-am scris vreodată îndrăgostită în această viaţă, toate soaptele, toate alinturile, mângâierile, suspinele şi gemetele mele, să le strâng pe toate, toate, toate… Tresăririle de fericire, beţie, devoţiune, toate revărsările-visările, de pe pământ, din gând, din pântecul mamelor care m-au născut de atâtea ori, din lumile unde m-am aflat între o existenţă şi alta… am dorul totalităţii, aş vrea să mă concentrez cu tot ce am dăruit şi am trăit la intensitate maximă şi să le răsucesc pe toate într-o esenţă absolută, să fiu eu, cea infinit diferită în fiecare şoaptă, alint, suspin, îndrăgostire, în fiecare viaţă, în fiecare eternitate pe care am străbătut-o până acum şi să fiu eu, cea infinit aceeaşi în orice existenţă, să fiu samburele acela în care Dumnezeu însuşi străluceşte, respiră, mă locuieşte şi să-ţi dăruiesc ţie tot. Pentru că te simt aşa cum n-am simţit niciodată pe altcineva, simt că ne întâlnim în setea noastră, în dorul nostru, în poezia şi în erotismul nostru, în inima şi în spiritul nostru, te simt ca pe chipul secret al propriului meu suflet, miraculosul meu bărbat interior.

Am avut visuri nebuneşti, am mai avut înfiorări ale imaginaţiei, fără ele cred că nu aş fi putut supravieţui unor deşerturi pe care viaţa mea le-a traversat. Dar intensitatea pe care o împărtăşeşti cu mine reverberează în toate dimensiunile. Ea trece prin simţuri într-un fel care depăşeşte exasperarea cărnii. Mă străbaţi în toate celulele, mă faci să te doresc în vid, totul se goleşte în mine şi te vrea, te strigă, te absoarbe, să mă umpli de tine, să mă umpli până la revărsare, până la destrămare, să mă umpli ca să mă desfac definitiv din încheieturile acestor oase, din graniţele pielii mele, ale carcasei pe care m-am obişnuit s-o consider personalitatea mea… ia-mă, suflet, ia-mă şi locuieşte-mă înalţă-mă, spulberă-mă în Dumnezeu ca pe o ploaie care cade în sus.

M-am întrebat dacă incendiul acesta care ne cuprinde pe amândoi este doar un strigăt al senzualităţii, o întâlnire între erotismul meu nesăţios şi oniric şi erotismul tău orbitor. Şi am vrut să sting orice licărire de poezie, de visare, să desfac vălul ultim al iluziei, să înţeleg adevărul despre noi doi, despre ceea ce ne face să ne căutăm beţi, fără întoarcere, beţi unul de celălalt. Am închis ochii, să ştii, nu m-am gândit propriu-zis, am făcut linişte în mine şi am simţit doar pulsul sângelui. Erai, eşti acolo, te recunosc, te aştept dintotdeauna. Şi nu este sexualitate strigătul acesta al fiinţei, sexualitatea e abia o răsfrângere a stării de sete pe care o trezeşti în mine, pe care ne-o trezim reciproc şi ne-o astâmpărăm doar pentru a o stârni mai tare.

Vorbeam ieri la telefon cu o prietenă şi fericirea îmi ţâşnea din toţi porii, îi povesteam ceva, iar ea mă întreabă deodată “Nu cumva eşti îndrăgostită?” “Ba da, îmi pluteşte inima, nu pot s-o mai ţin în piept.” Prietena mea a izbucnit în râs. “Aha, de asta începuse telefonul să mi se desprindă uşor din mână.” Îţi dai seama, iubitule, sunt aşa de îndrăgostită că în jurul meu lucrurile devin imponderabile, ce ne facem când o să se ridice de la pământ întregul oraş? Şi dacă tot o să-şi ia zborul… spre ce loc anume crezi tu că se va îndrepta pe planeta aceasta?

Scrie-mi ore în şir, scrie-mi, oricât de mult, oricât de puţin, oriunde te-ai afla. În metrou – cu degetul, pe geamul aburit –  când mergi pe stradă sau te opreşti în vreun parc să te gândeşti cum ne-am putea săruta noi pe bancă, la prima întâlnire – scrie-mi cu vârful pantofului pe nisip sau pur şi simplu în praful drumului – când te dezmeticeşti dimineaţa ai putea să scrii cu un betişor invizibil chiar în ceaiul care abureşte, scrie-mi în apa care îţi şerpuieşte pe umeri, pe piept, pe braţe când faci duş, scrie-mi cu spuma de ras pe oglinda din baie şi cu un sărut pe oglinda din lift, înainte să adormi imprimă-ţi mesajul pe pernă, scrie-mi în vis – atunci e simplu să trimiţi unul după altul porumbei călători albi, albaştri, aurii care poartă în cioc plicuri confecţionate din bujori purpurii – scrie-mi, o frază, o exclamaţie, scrie-mi un copac înflorit, chiar dacă e noapte, chiar dacă e dor, scrie-mi, iubitule, preaiubitule.

Te sărut în podul palmelor, te sărut pe buzele febrile, te gust şi te degust din tălpi până în cerul gurii, până în cerul sufletului, te iubesc fără margini, fără timp, fără depărtare,

Deea ta incandescentă”

“Iubirea mea…

Îţi scriu făcând dragoste cu tastatura, ating delicat şi cu un uşor frecuş fiecare tastă, încet, ca la un preludiu murmurat, suspinat; cuvintele capătă delay, reverberează, te aud în somnul tău (apropo, e 6 fix dimineaţa şi m-am trezit după ce te-am visat toată noaptea).

N-aş fi crezut că exişti, dacă nu existai… Dar ai apărut ca o erupţie. Sau poate sunt doar semnele erupţiei, alea pe care vulcanologii vin îndeaproape să le măsoare, să le studieze, ca apoi să-şi ia tălpăşiţa, când ştiu că explozia e iminentă şi că lava sau cenuşa piroclastică vor rade totul pe kilometri întregi… ca şi cum ai da enter…

Am dat enter şi ţi-am auzit icnetul vocalizat, cu o octavă mai sus, cu două, cu trei… Vreau să te fac să cânţi, să compunem – în pat, pe plajă, în mare, printre copacii munţilor, în vagoane de tren sau de metrou dacă sunt goale (oare e musai să fie goale?…:))), sau în parc pe bancă sau pe iarbă.

Enter…(predestinată denumire, iar tastatura clipoceşte încet……)

O să învăţ să desenez delfini şi delfinuce şi o să iau cu mine un marker temeinic şi un spray din ăla de făcut graffiti, apoi, cu fiecare ocazie o să umplu Bucureştiul cu delfini bot în bot, cu iniţialele noastre pe ei:)

Te iubesc, Sufleţico,

Al tău,

Elixi”

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Martie 18, 2012 9:27 am

    incandescenta si vie! parca am scris cu ale tale cuvinte si m-am adresat cuiva, stiu eu.
    te imbratisez, Deea!

  2. Martie 18, 2012 12:25 pm

    dulcedeo!

  3. Martie 18, 2012 12:47 pm

    Da, măi, Năzdrăvanule

  4. Martie 18, 2012 3:04 pm

    nu, fata, ziceam ca scrii ca o dulcedee. pfffh! dulcedeo!

  5. Martie 19, 2012 8:01 pm

    pup

    • Martie 20, 2012 5:20 am

      Şi eu sărut obrăjorii tăi de veşnic delfin, ponei, duios. Şi eu.
      Şi să ştii că mereu mereu te citesc şi oricât mi-ar fi de greu câteodată, mă faci să zâmbesc şi să râd şi să mă bucur că exişti şi eşti aşa de genial şi de plin de umor nemaivăzut.
      Să ştii că e adevărat cu totul şi cu totul.

Trackbacks

  1. Messages « schtiel
  2. Ice « O lume in imagini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: