Skip to content

Paul Dicu nu crede în singurătatea alergătorului de cursă lungă

Ianuarie 21, 2011

Dacă aş avea misiunea să-l ajut pe Noe. Să aleg o sută de oameni  care vor ajunge pe ţărmul unei lumi noi şi vor întemeia o nouă umanitate. Paul Dicu ar fi unul dintre ei. Şi sunt convinsă, nu s-ar mulţumi să aştepte până e gata totul. Ar pune umărul să  construiască arca, iar în ziua plecării şi-ar aşeza sacul de dormit pe punte,  într-un loc mai ferit, de unde poate să vadă nestingherit cerul cu stele.

 


De ce l-aş alege? Paul Dicu este un luptător. Soiul acela rar care îţi aduce aminte că suntem oameni fiindcă am primit privilegiul de a trăi pe verticală. Pentru el supraefortul este un mod de a fi. Dacă îl vezi cum predă la cursurile de arte marţiale. Dacă eşti cumva lângă el în avionul din care sare cu paraşuta. Dacă ai norocul să-l vezi înotând în echipamentul de scafandru şi vorbind cu delfinii pe inima lor… Dacă îţi îngăduie să fii de faţă la un ritual de samurai al spiritului, care înseamnă 12001 tăieturi de sabie. În zăpadă, cinci ore, la -6 grade.

Sau dacă îl priveşti cum a aleargat în Sahara, la 47 de grade, cu steagul tricolor pe umeri. Pentru a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra unei populatii oropsite, care riscă în fiecare zi să moară de foame şi de sete în nisipuri străine. Patruzeci şi trei de kilometri, primul român care s-a alăturat acelui maraton al omeniei. Şi l-a încheiat, în pofida durerii care muşca din genunchiul lui cu probleme. Şi a învins într-o competiţie în care atleţi profesionişti au abandonat.

Dacă îl descoperi făcând lucrurile acestea te convingi. Paul Dicu nu crede în singurătatea alergătorului de cursă lungă. Gesturile lui nu sunt menite să impresioneze, ci să conteze pentru viaţa altor oameni. De care îi pasă. Pentru care pune la bătaie puterile lui. Şi sufletul lui. Şi trupul.

Acum s-a hotărât să participe la cel mai dur maraton din lume. De fapt cinci maratoane într-unul singur. Marathon de Sables. Douăsute cincizeci de kilometri în cinci zile. O să alerge între 30 şi 90 de kilometri pe zi. În plin deşert, doar cu o busolă, rucsacul în care ţine kitul de supravieţuire şi bunul Dumnezeu alături. Tot pentru o cauză umanitară, căci banii care se adună la această competiţie sub cel mai fierbinte soare al planetei sunt folosiţi pentru copiii din Africa şi pentru tratarea unor maladii care fac ravagii.

Lui Paul Dicu îi mai trebuie 1600 de euro pentru a lua startul la acest megamaraton. Este din nou primul român care o face. Şi singurul. Nu e nevoie să fii alături de el în echipa de supraoameni care vor alerga sutele de kilometri printre dune de nisip arzătoare. Poţi să faci mult chiar de acasă. Oricât de puţin ai contribui pentru suma pe care o mai are Paul de achitat contează. Arată că ştie el ce ştie, de nu crede singurătate.

 


Şi încă ceva. Dacă deschizi paginile de wordpress ale lui Paul Dicu şi îi citeşti poveştile de o frumuseţe hipnotică – despre femeile pe care le-a iubit şi despre deşertul care pare să întruchipeze pentru el o femeie a tututor femeilor… te convingi. Te convingi definitiv că Paul Dicu este soiul acela de om de care va fi nevoie când vom atinge ţărmul unei noi lumi şi vom întemeia o nouă umanitate.

RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei.
Are şi cont de Paypal, pentru adresa: asaxxum@gmail.com

 

Daca se vor strânge mai mulţi bani decât va avea nevoie, Paul Dicu îi va dona într-un fond pentru  românii care vor să participe la  următoarele competiţii Marathon de Sables.

http://catalin.petru.ro/2010/03/paul-dicu-un-maraton-terminat-in-sahara/

http://www.adriangeorgescu.ro/2011/01/18/oameni-si-statistici/

http://fedaykinn.blogspot.com/2009/11/kanounn.html

http://fedaykinn.blogspot.com/2009/08/era-o-casa-micuta-aproape-de-plaja-din.html

Anunțuri
12 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 21, 2011 4:48 pm

    Ca sa fim rigurosi procedural, primul roman a fost acolo in 2009. Se numeste Gabriel Laczko si sta in Elvetia de 2o de ani.
    De fapt, cum spuneam si-n alte dati, pot fi si al 100-lea roman de acolo, nu asta e important, ci, actul de-a construi ceva. Asta-i tot. Va multumesc mult de tot, tuturor!

  2. Ianuarie 22, 2011 11:51 am

    Minunat om, ma bucur ca exista !
    Sper sa il putem ajuta, merita din plin!

  3. Ianuarie 23, 2011 1:29 am

    http://carti-audio-online.blogspot.com/

    http://memorialul-durerii.blogspot.com/

  4. Ianuarie 23, 2011 6:44 am

    Nu mai stiu nimic despre tine…

  5. Ianuarie 23, 2011 11:50 am

    efortul trebuie sa fie teribil, ii doresc toata blandetea desertului

  6. Ianuarie 23, 2011 5:14 pm

    De-asta ţin la tine, frumuseţea ta e totală.

  7. maskirovka permalink
    Ianuarie 25, 2011 3:18 pm

    daca as avea misiunea sa-l ajut pe noe, e un inceput senzational de poem.
    …..
    sa aleg o suta de oameni
    sa le dau drumul din colivii
    spre taramul acela…..

Trackbacks

  1. Paul Dicu nu crede în singurătatea alergătorului de cursă lungă - Ziarul toateBlogurile.ro
  2. Un samurai al spiritului: Paul Dicu, învingătorul care nu crede în singurătate « Clubul Presei Transatlantice
  3. Foaie de cord. Pipăibil « GENUNCHIUL LUMII
  4. Super ofertă « Mihaela Man
  5. Super-ofertă | Mihaela Man

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: