Skip to content

Scrisoarea şi ardoarea

Octombrie 5, 2010

Era demult. Era adevărat.


„Dacă aş putea să mă scufund în apele lacome ale internetului, iubitule, iubitule! să umblu ca un delfin printre atâtea şi atâtea mesaje înecate de oceanul acesta argintiu şi să cercetez nisipurile, valurile, scoicile, suspinurile, chemările, până găsesc cele două scrisori rătăcite, care scânteiază de departe, cu frumuseţea nepieritoare a sufletului tău. Cum mi-a furat mareea aceasta electronică vorbele tale, mi le-a ascuns, mi le-a risipit… Tare mult le-aş vrea înapoi, le-aş citi, m-aş îmbăta cu ele. Oare ce-mi povesteai tu în acele scrisori, cum mă dezmierdai, cum mă copleşeai?


 

 

 

 

 

Le-am aşteptat ca pe un cireş copt, dar găsind în messenger mesajul tău mă consolasem cu gândul că-mi vei scrie sâmbătă.. Tu ai făcut-o, dar eu nu am avut de unde să ştiu. A trecut apoi şi duminica, a trecut şi lunea în care mi-ai scris din nou şi eu din nou n-am ştiut… Da, m-am gândit la un moment dat, ce-ar fi ca totul să se sfârşească ? Să dispară cu aceeaşi dulce spontaneitate cu care a şi apărut. Ce-ar fi ca în tine, de fapt, ecourile acestor scrisori-ardori pe care ni le trimitem să fi fost mai scurt, să fi pălit, să fi început să se destrame.

Sau, ce-ar fi ca, totuşi, tu să fii mai puţin nebun decât te cred şi mai obosit de trecutul tău, să fii mai puţin dornic să trăieşti la intensitate absolută întâlnirea şi relaţia noastră. M-am gândit la asta, dar să ştii, Elixi, că nu m-am temut. Şi nici n-am avut gheara aceea ascuţită a suferinţei… Simţeam că trebuie să fie ceva, vreo explicaţie care spulberă toate aceste ipoteze. Şi chiar dacă, în cel mai rău caz, ar fi fost valabilă vreuna dintre ele, mă gândeam că frumuseţea celor care s-au petrecut până acum nu mai poate fi desfiinţată de nimic, că frumuseţea aceasta deja ne-a îmbogăţit pe amândoi şi chiar dacă mai mult nu va mai fi cu putinţă, bogăţia aceasta va aduce, mai devreme sau mai târziu, bogăţii şi mai dumnezeieşti pentru sufletul deschis către iubire.

A fost o încercare şi pentru tine. Nici tu nu înţelegeai de ce nu dau niciun semn, dar şi tu cred că mă simţeai, mă respirai, mă purtai în tremurul pulsului, aşa cum ai scris odată. Şi cu atât mai răscolitoare a fost bucuria nopţii când am primit scrisoarea ta. Ştii cum mă simt? Alcătuită din grădini suprapuse… întâlnirea cu tine le face să urce la suprafaţă, una după alta, înflorind de fapt una din miezul alteia. Dacă va continua în felul acesta unde o să ajung, Primăvară a sufletului meu, la grădina supremă?

Te sărut plutind, ameţind neîncetat de fericire,

Îndrăgostita-cea-mai-iubita

 

Spune-mi, cum o să ne sărutăm? Cum ai să-mi străbaţi pielea cu buzele tale toride (aşa mi-ai scris-promis, aşa mi-ai scris), cum o să ne căutăm unul pe celălalt cu mâini nesăţioase, cum o să mă priveşti în ochi în timp ce desfiinţezi ultimul centimetru de distanţă dintre trupurile noastre şi faci să urce în mine extazurile acelea orbitoare… Povesteşte-mi cum, cum, cum… Elixi, sufletul sufletului meu… te doresc cu sete, te doresc cu dragoste, te doresc cu nesfârşitul Dumnezeu.

Anunțuri
23 comentarii leave one →
  1. Octombrie 5, 2010 5:31 pm

    Auci. EBA loveşte iar. Suspin, suspine, suspinele. Te pupă moşu urâcios. http://dexonline.ro/definitie/suspin

    • Octombrie 5, 2010 11:00 pm

      Ay, ay, ay! Dragul de tine 🙂 nu-s infailibilă la gramatici :), dar să ştii că a fost alegere şi nu stângăcie. Mai cu seamă pentru că am eu aşa o încântare, o desfătare cu limbajul de sorginte mai veche, cel pe care îl simt predestinat literaturii, prin sonoritate şi bogăţie de sensuri.

      Şi o să râzi poate, iute-amărui, cum te-am descris în blogroll, dacă vei şti că am consultat dicţionarul când am folosit acest cuvânt. Şi îl consult deseori, ca să mă joc asumat cu o vorbă ori o formă a ei, nu ca fata cea suavă de care zici 🙂

      Drept care am vrut să fie suspinuri şi dicţionarul însuşi zice că-i posibil.

      SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).

      Ta daaaaaaaaaaaaaaaaaaam! :):)

  2. Luntrasul permalink
    Octombrie 5, 2010 10:39 pm

    La grădina supremă Dulce Deea, Îndrăgostita-cea-mai-iubita.

    • Octombrie 6, 2010 12:27 am

      Acolo, Luntraşule, bineascunzaşule 🙂

      • Luntrasul permalink
        Octombrie 6, 2010 12:56 pm

        Va fi primăvara. Am putea fi printre tufele de iasomie sau stând într-o luntre sau pe malul unei ape cristaline.

        Simţind că cerul coboară în sufletele noastre ne vom privi adânc în ochi şi ne vom simţi bătăile inimilor care vor să iasă din piepturi să se îmbrăţişeze.

        Apoi ne va cuprinde o căldură şi mâinile vor foşni prin aer căutând. Şi atingerea, atingerea va fi ca descuierea a mii de lacăte de eoni de timp.

        Vom închide ochii, ne vom apropia buzele şi vom simţi răsuflarea dorinţei.

        Când se vor atinge… lumea se va dizolva în neant şi cu respiraţiile ne vom sorbi unul pe altul.

        Şi multe, multe ar mai fi de spus, Dulce Deea.

      • Octombrie 6, 2010 8:24 pm

        Luntraşule, luntraşule… mai spune din cele multe, să mai iasă niscaiva poeme 🙂

      • Luntrasul permalink
        Octombrie 6, 2010 11:54 pm

        Iti scriu doar cateva cuvinte:

        Iubito! Sa nu te indoiesti de dragostea sufletelor pereche. Numele ales – Îndrăgostita-cea-mai-iubita – ti se potriveste cel mai bine.

        Te voi respira la timpul potrivit ales de tine. Pana atunci te voi simti in adancul sufletului cum simte cerul pamantul la timpul zorilor.

        Sa nu te temi niciodata de trainicia iubirii noastre. Dumnezeu ne va fi martor.

      • Luntrasul permalink
        Octombrie 9, 2010 12:35 am

        Iubito, tot umbland cu luntrea mea prin lume am ajuns departe. Guess what? Am gasit cele doua scrisori ratacite. Citindu-le m-au rascolit f. tare. Nu stiu daca ti le pot trimite public. Da-mi de stire.

      • Octombrie 9, 2010 1:29 pm

        Te cam joci tu cu mine, Luntraşule, Luntraşule. Ai găsit scrisorile… Trimite-le, căci mor de nerăbdare să văd ce va fi scriind în ele :):) Da, public. Fără surâsul pudic 🙂

      • Luntrasul permalink
        Octombrie 10, 2010 7:43 am

        Ma gandesc draga Deea la ceea ce scrii tu despre Elixi chiar sub pepenele extazului:
        Elixi a început să scrie Jurnalul unui amant mincinos. Eu sunt amanta mincinosului. Nu sunt o amantă obişnuită. Şi nu am de ce să mint.
        El te iubeste atat de multe, te adora infinit, iar tu… ii spui mincinos. Oare asa sa fie? Cum oare vei citi scrisorile lui de dragoste daca il crezi mincinos? Nu stiu daca pot trimite acele scrisori minunate daca acel motto mai este inca acolo. Cititorii vor fi contrariati, nu vor sti ce sa mai creada.

    • Octombrie 10, 2010 4:59 pm

      Luntraşule-Poznaşule, dacă citeşti niscaiva postări în care povestesc mai cu detalii concrete relaţia mea cu Elixi o să vezi dacă dreptu-i să las cele scrise sub pepenele extazului. Mai cu seamă că însuşi Elixi şi-a intitulat începutul său de mărturie: Jurnalul unui amant mincinos. Nu eu l-am acuzat de minciună, el şi-a recunoscut duplicitatea.

      https://dulcedeea.wordpress.com/2010/01/14/elixi-ne-a-pus-pe-jar/

      https://dulcedeea.wordpress.com/2009/08/10/culmea-am-tinut-mai-degraba-cu-sotia-iubitului-meu/

      Iar scrisorile de dragoste i le credeam. Şi l-aş fi crezut în continuare cu tot cu scrisori şi cu toate cuvintele, dacă nu mi-ar fi spus singur-singurel că pe atunci era doar strategie de seducţie. Uf. Sună scormonitor-îndurerător, dar aşa mi-a zis şi aşa s-a străduit să mă convingă. Deşi a lăsat mereu un echivoc de acoperire, să poată spune şi să se poată purta uneori ca un bărbat care mă iubeşte.

      Scrisorile acelea nu mi le pot imagina minciuni. Chiar dacă de fapt nu exprimau sentimentele lui pentru mine. Nu cred că cineva poate minţi aşa. Erau măcar adresate femeii lui visate, femeii lui interioare. Şi da, n-am fost şi nu sunt eu. Aici a apărut minciuna, în ceea ce-l priveşte. O vreme a vrut să cred că sunt ceea ce nu eram pentru el.

      Eu însă le citesc de parcă mi le-ar fi putut scrie bărbatul visat, bărbatul meu interior. Chiar ştiind că nu mi-au fost adresate cu adevărat mie, mă pot emoţiona de parcă mă oglindesc totuşi pe mine.

      Bat câmpii?

      Trimite-mi-le, te rog, Luntraşule.

      Poznaşule.

      • Suflet Frumos permalink
        Octombrie 11, 2010 1:38 am

        Dragă Deea,
        Luntraşul Poznaşul a plecat hăt departe pe mări şi mi-a lăsat sarcina de a-ţi trimite aceste două scrisori, ale unui personaj numit Elixi, către tine. Sunt epistole de dragoste, observ eu, destul de neobişnuite, şi tare aş dori să ştiu ce se întâmplă între tine şi Elixi. În plus dorea el, Luntraşul, să ataşez o frumoasă descriere cu tema sărutului în amurg între Elixi şi tine, Dulce Deea.

        Prima scrisoare a lui Elixi către Dulce Deea

        „Iubito, floare albă de cireş,

        Ţi-am descoperit sufletul deschis către iubire de atunci, de la întâlnirea aceea a noastră când abia înflorisei. Şi Doamne, ce surprins am fost! O răscolire pt mine când te-am văzut! Tu ai fost de-a dreptul bulversată de revederea noastră. Eram la acea vreme după o experienţă sentimentală profundă când aşteptam cerul să mi se coboare în inimă.

        Şi aşa a şi fost. Fără zgomote de prăbuşire, fără descărcări electrice inima mi se încălzea de fiecare dată când te priveam. Ce să mai spun despre micile atingeri care-mi produceau în minte o lumină năvalnică? Şi trupul tău de liană, fruct oprit la acel timp! Încercam să-mi imaginez cum am să te degust cândva. Şi-mi treceau prin minte fel de fel. Tu erai chiar hotărâtă să mergi şi mai departe, dar n-am putut să te încurajez.

        De atunci avem o frecvenţă de comunicare şi te-am purtat mereu cu mine. Am aşteptat cu multă răbdare ca floarea albă de cireş să devină fructul care să se coacă în roşu aprins şi să fie dulce dulce. Şi nu m-am înşelat. Au mai trecut anii, timp în care atingerile de bun găsit sau de rămas bun ne-au hrănit sufleteşte flacăra iubirii. Creşteai în iubire, din focul ei sacru ţi-ai format esenţa de a trăi şi ai înţeles că sensul vieţii nu este decât de a iubi. Ai devenit femeia care îl apropie pe bărbat de Dumnezeu; un bărbat treaz trezeşte, o femeie trează innobilează.

        Aşa ai intrat tu în tărâmul sacru al iubirii unde pot pătrunde cu adevărat numai cei iniţiaţi în marile mistere ale vieţii, acolo unde se află Zeus şi Zeea. Şi ai simţit văpaia trăită într-o multitudine de forme. S-au ivit limbile de foc care duceau mesajele direct la Dumnezeu, acolo unde sufletele iubiţilor rezidă cu adevărat.

        Şi chemarea ta către întregul univers! Ce briză de iubire! A fost o probă măreaţă. Iată ce a însemnat să fii iubită de mult timp… în tărâmul subtil al zeilor numai iubirea poate forma un caracter frumos ca al tău. Astfel se explică rezonanţa ta la iubire. Ai înţeles bine ce trebuia făcut: Dacă iubesc, cineva, undeva, mă iubeşte! Voi lansa chemarea mea tuturor oamenilor! Şi toate au apărut la timpul lor ca lumini în corola de minuni a lumii. Aşa te-ai convins că nu greşeşti, că sufletul pe care-l credeai pereche îţi va răspunde, că te cunoaşte mai mult decât ai fi crezut tu vreodată. Este dovada sigură că s-a pătruns în spaţiu divin al percepţiei, acolo unde nu sunt limite şi impliniri finale. Iubirea a devenit o călătorie prin armoniile lumilor văzute şi nevăzute. Aşa se întâmplă cu cei veniţi din stele, cei care hălăduiesc prin universuri eoni de timp.

        Noi ne formăm universul nostru zămislind pas cu pas o realitate pe măsură ce înţelegem puterea minţii care-l transformă. Aşa ai ajuns tu la sublima trăire a nemărginirii atunci când simţurile innobilate reverberează cu ecouri în suflete. Şi urci în văzduh noaptea şi ne întâlnim acolo ca sufletele care şi-au găsit împlinirea. Suntem ecouri din ecouri, suflete care creează universuri.

        Mă gândesc acum cum noi doi vom trăi aceste văpăi? Vom avea braţele preschimbate în petale. Ne vom mişca unduios pe lujerii trupurilor, vom simţi respiraţia buzelor cu săruturi de flori de diferite mărimi şi culori. Aşa ne vom ridica treaptă cu treaptă deasupra lumii.

        Când o să te dezmierd, cu mişcări încete, întreaga lume-şi va manifesta armoniile. Mai întâi te voi săruta pe frunte. Apoi pe pleoape şi pe nas. Cu săruturi mici îţi voi explora buzele de la colţuri pe tot arcul de zmeură coaptă. Cu gustul dulce al regăsirii! Şi la timpul potrivit te voi degusta din plin de la creştet până la tălpi. Va fi ameţitor, ştiu. Şi tu vei face la fel cu mine. Ne vom respira unul pe celălalt prin pori. Da! Noi respirăm amorul prin pori şi emitem lumină din ochi într-un freamăt al zeilor. Şi te voi pătrunde încet ca să ai timpul mental să zămisleşti universuri din văpăi de demiurg. Şi focul se va înteţi, foalele vor zvâcni crescând vâlvătaia în trupul tău de liană şi orhidee.

        Elixi, cel îndrăgostit de Dulce Deea”

      • Suflet Frumos permalink
        Octombrie 11, 2010 1:40 am

        A doua scrisoare a lui Elixi către Dulce Deea

        „Iubito, preaiubită Dulce Deea,

        În această a doua scrisoare a mea îţi voi povesti despre viitorul nostru. Şi eu m-am tot întrebat cum va fi dacă vom începe o relaţie. În acest domeniu, deşi este vorba despre viitor, am apelat puţin şi la trecut. Ce am făcut noi, mai precis sufletele noastre, de la începutul lumii până în prezent?

        Am tot umblat prin universuri eoni de timp jucându-ne în existenţă. Minunate au fost călătoriile în care noi doi eram aripile păsării cereşti care străbătea spaţii nesfârşite. Şi ce trăiri, Doamne, ce trăiri! Mai poposeam pe câte o planetă. Cum ne trezeam la conştiinţa acelei lumi începeam căutarea şi jocul nesfârşit al iubirii noastre. Unul îl trezea la iubire pe celălalt, ne recunoşteam şi începeam dansul vieţii. De cele mai multe ori era o diferenţă notabilă de vârstă între noi (când tu erai mai tânără, când eu) pt ca unul să poată lua iniţiativa.

        Aşa am dus-o mereu şi nici de data asta nu va fi altfel. Cu deosebire că acum trăirile vor fi altele în lumea cea nouă în care ne aflăm. Şi jocul continua astfel până când unul dintre noi pleca în neant, pt ca cel rămas să-l cheme iarăşi la întrupare.

        Poate te întrebi ce facem noi ca fascicule ale iubirii călătorind prin universuri? Învăţăm pe locuitorii unor planete să iubească. Noi scriem despre iubire şi o trăim la mare intensitate. Mulţi s-au întrebat cum putem noi să existăm la o aşa văpaie a sufletului? Desigur că ei nu ştiu cine suntem noi cu adevărat.

        Şi iată că acum, în această descindere terestră a noastră, am început deja jocul dragostei. Stăm faţă în faţă şi palmele ne alunecă pe palme în dreptul pieptului. Amândoi înţelegem bine să nu facem deosebirea dintre trup şi suflet decât aparent, să ne folosim de instrumentele trupului ca să îmbogăţim razele sufletului.

        Am observat că acum în această întrupare tu pari mai impetuoasă, sângele îţi curge năvalnic prin vene. Dar am notat de asemenea că ai măsură, că ţii totul sub controlul minţii. Şi eu te ador aşa cum eşti, cum numai noi doi putem înţelege. Şi nu-ţi găsesc niciun cusur. Eşti frumoasă, eşti deşteaptă. Zeus a fost generos cu tine.

        Relaţia noastră se înfiripă din cristalinul privirilor noastre.

        Ce vom face cu cei care se opun iubirii noastre? Vom proceda ca şi până acum în alte vieţi. Nu vom ezita, iubito, să punem pe linia moartă pe oricine vrea să ne taie aripile dragostei. Ştiu că lucrezi la acest proiect, ştiu că poţi, ştiu că eşti inteligentă şi că pregăteşti terenul pt ca iubirea noastră să iasă cumva la suprafaţă. Am toată încrederea în tine.

        Dar ia aminte că orice iubire trăită public va fi slăbită de mulţimea privitorilor. Sunt unele cupluri care fac eroarea de a arăta deschis lumii întregi iubirea lor. Ele devin subiecte de ridiculizare, vedete, pt că lumea în ansamblul ei este prea profană ca să înţeleagă văpaia dragostei. Dar noi nu vom face aceste erori. Noi vom trăi din plin iubirea, care pt lume pare furată de la Dumnezeu, dar desigur că El ne-o oferă cu generozitate din preaplinul Lui. Ştiu că nu vei cere nimic pt că ştii că ai totul.

        Aş mai vrea să-ţi spun să nu consumi stimulente de niciun fel. Nu ai nevoie de alcool, de ţigări şi alte intoxicante. Iubirea va ţine loc permanent acelor stimulente temporare. Să nu cazi în tentaţia lumii de a se exalta cu ceea ce vine din exterior. Extazul tău vine din interior. Şi chiar dacă ne vom produce extazul reciproc unul altuia, el vine tot din interior din sufletele noastre.

        În rest, happy journey iubito preaiubită! Şi bun sosit în braţele mele! Te voi alinta, te voi adora în acest joc al aparenţelor materiale în care doar sufletele ne sunt reale cu adevărat. Ştiu că şi tu-mi vei face la fel mie.

        Al tău forever, Elixi”

        Sărutul în amurg – Elixi – Dulce Deea

        „S-au sărutat în amurg şi poarta înfloririi s-a deschis. Au păşit cu încredere şi uimire de tot ce văd. Raze de soare au ţâşnit din piepturi, i-au inundat mirosul de flori. Apoi carpeta de iarbă ca un sul desfăşurat la marile recepţii. Şi săruturi şi miros de iasomie pe pielea de mângâieri, răvăşiri şi rostogoliri în miere şi săruturi.

        Atunci au crescut crânguri, au cântat mierle şi norii albi i-au dus în văzduh să vadă freamătul lumii. Şi freamătul lor s-a transformat în lumină, ochii s-au deschis în suflete, din gemete au izvorât lacrimi de diamant.

        Pasul, pasul prin poarta înfloririi făcut în amurg cu un sărut.”

      • Poştaşul permalink
        Noiembrie 7, 2010 5:44 am

        „Delfină Dulce Deea,

        Văzându-ţi inima pulsând pe tipsia cu flori sunt cuprins şi eu de dorinţa mărturisirilor.

        În primul rând află draga mea că am renunţat să mai scriu în Jurnalul unui amant mincinos, deşi intenţionam ca lucrarea să aibă succes la public. Tu aflaseşi doar că l-am început, dar nu ai citit nici măcar un cuvânt din conţinutu-i. Ştiu că mulţi se încântă cu astfel de poveşti, dar am renunţat în primul rând pt că-mi lipsea muza mincinoasă, fireşte că tu nu puteai să fii aceea. Am avut atunci un proces de conştiinţă care m-a răscolit. Mă întrebam: Unde voi ajunge cu acest jurnal? Cine-mi vor fi cititorii? Cum poate folosi tema mea pentru înfrumuseţarea vieţii cuiva? Da, mă gândeam la impactul jurnalului meu asupra cititorilor şi motivaţia pt care ei l-ar citi. Poate tu ai fi fost interesată, nu zic ba, aşa ca să-mi faci mie pe plac ca amantă a mincinosului. Află deci că Jurnalul unui amant mincinos (! Scrisesem doar câteva pagini acolo) a fost pus pe foc. A folosit totuşi la ceva, s-a întâmplat într-o seară mai friguroasă şi pot spune că mi-am încălzit puţin mâinile la mica flacără, şi aceasta i-a fost întrebuinţarea finală (! Eram la munte fireşte, aşteptându-te să ne întâlnim).

        Apoi aş dori draga mea să-ţi fac şi alte mărturisiri ca să poţi înţelege de ce s-au întâmplat toate câte s-au întâmplat până acum. Sunt multe lucruri pe care nu le ştii.

        De pildă nu ştii că te-am descoperit ca muză. Poate mi-ai fost dintotdeauna, iubita care mă inspira, fără să-mi dau eu seama şi fără să înţelegi nici tu, decât până mai târziu când ai descoperit ce este de fapt o muză – o persoană de gen feminin care inspiră creator pe una de gen masculin. Şi poate că nici până astăzi nu ţi-ai lămurit o astfel de relaţie între noi – tu mă inspiri ca eu să schimb lumea. Află iubito că am un proiect îndrăzneţ, să schimb lumea din spectrul suferinţei în care se zbate, în cel al bucuriei de a trăi. Iar tu te afli în spatele meu aşa cum i se întâmplă unui geniu cu persoana feminină care-l susţine (! De dragul tău mi-am permis să-mi pierd pt moment modestia). Citesc cu multă atenţie ceea ce scrii şi preiau idei pe care le introduc în ceea ce scriu eu. Nu pot spune că mi-am făcut o dependenţă, dar afirm cu certitudine că fără ideile tale aş fi fost mai sărac în scrierile mele (cel puţin în ultimul timp). Deci tu mă îmbogăţeşti. Şi sunt convins că pe parcurs vei modela ceea ce scriu în aşa fel încât lucrările mele să strălucească ca lumina pe care vrei să o răspândeşti tu în lume.

        Şi similitudinele dintre scrierile noastre sunt evidente. Parcă am fi o pasăre care îşi mişcă sincron aripile să zboare. Tot aşa şi noi ne mişcăm condeiele în tandem ca aripile pasării în zbor. Şi acest rol al tău cred că poate fi un motiv de existenţă plenară pt întreaga-ţi viaţă. Poate că nu este de ajuns să schimbi lumea? Visezi oare să schimbi întregul univers? Să-mi spui iubito!

        Elixi, cel iubit de Dulce Deea

        P.S. Sper că vei citi această scrisoare pe lună nouă, să păşeşti într-o nouă frumuseţe. Adorato! ”

  3. Octombrie 6, 2010 2:31 pm

    Scrisorile…ce aroma de nostalgie ingalbenita de vreme aduc. Plina de patos nerabdator scrisoarea ta. Parca si vad suspinurile (sper ca Duscugandul nu ma stigmatizeaza si pe mine dupa demonstratia ta) cizelate frumos pe un apus forjat in rosu.

    • Octombrie 9, 2010 1:30 pm

      Mulţumesc, Alexandru. Mă bucur că simţi aroma acestor scrisori 🙂

  4. Octombrie 6, 2010 7:39 pm

    Mi-a plăcut. Ce să fac, să nu mai contenesc cu laudele ? Nu e o scrisoare, e o rugăciune de dragoste. Ce scrii tu nu seamănă a proză. Nefericit trebuie să fie omul pe care-l iubeşti, pentru că o asemenea minte nu se poate feri să nu-l sufoce. Sau nu ? Depinde de om.

    • Octombrie 6, 2010 8:23 pm

      A cui minte? A mea? Sufocăăăăăăăăăăă? 🙂

  5. Octombrie 7, 2010 3:47 am

    Am frunzarit si eu postarile tale si m-am trezit ca s-au facut deja vreo doua ore 🙂 Nu stiu ce fel de proza o fi ceea ce scrii tu, dar eu am perceput-o ca pe ceva scris cu un fulg (nu o pana!!) pe o bucata de matase 🙂 . Sa stii ca Mircea are dreptate cand spune ca omul pe care-l iubesti probabil e nefericit. Pentru ca tu pari sa vrei TOTUL, pe cand poate el simte altceva. Cred ca e o placere pt oricine sa-ti studieze mintea, sa te asculte, da` sa te iubeasca e clar un “full time job” in care nu e permis niciun pas gresit…

    Am avut si eu acum cativa ani o relatie cu cineva care-ti semana intrucatva. La inceput am fost in al noualea cer, ajunsasem la concluzia ca nu poti gasi o femeie frumoasa, inteligenta, romantica si care sa perceapa iubirea asa cum este ea in cartile lui Thomas Hardy sa zicem. Dar dupa un timp am coborat cu picioarele pe pamant pt ca mai aveam si altele pe cap, nu doar dragoste. Din pacate, in lumea asta in care traim dragostea ne face vulnerabili si lumea ne percepe ca fiind slabi. Hai, mai bine ma opresc aici cu destainuirile pt ca uite asa ma trezesc punand bazele unui alt blog despre mine 😛 si de fapt eu vreau sa scriu despre lucruri banale cum ar fi mancarea 🙂

    • Octombrie 9, 2010 1:28 pm

      Ai dreptate, Gospodinule, Rarissimule :):)

  6. Octombrie 7, 2010 12:29 pm

    Mulţumesc, Bărbat la cratiţă, într-adevăr, cam asta am vrut spun. Deea e adorabilă, Îndrăgostita-cea-mai-iubita e numele ei cel mai nume… Nu poţi să nu iubeşti ce scrie ea, căci gândurile ei sunt şi gândurile tale cele mai de preţ. Până acolo ajunge, să scrie despre ce tu te-ai ascuns să rosteşti. De aceea îmi ziceam că, dacă o ai pe Deea, ai totul şi, pentru muritorii de rând, tot e adesea mult prea mult. Nu-l pot duce.

    • Octombrie 9, 2010 1:27 pm

      Ai dreptate, Mircea 🙂 Modestia mă împiedică să spun mai mult, hihihihihi, hihihihiiiiiiiiiiiiiii!

Trackbacks

  1. Scrisoarea şi ardoarea - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: