Skip to content

Cu voi, Zânelor. Surorilor.

Septembrie 21, 2010

Zâna gâzelor mici, dă-mi praf de pe aripi, să-mi poleiesc luminile ochilor. Mă unduiesc şi mă legăn pe firul de iarbă, huţa-huţa, cu zâna florilor de mână.

De la zânele luminii adun firimituri de aur, să hrănesc porumbeii fremătători ai nopţii.

Zâna albinelor, toarnă nectar în stele, toarnă nectar în vorbele mele.

Fluturii şi-au trimis zânele ca podoabe în părul văzduhului.

Zână a furnicilor, dă-le aripi, să-şi ducă mai uşor povara spre casă.

Zânelor, unduietoarelor, dăruiţi-mi din desaga umbrelor farmecul ce scrie amurgul. Cad în genunchi la poarta templului de flori, speranţa mea zână, minunea mea zână, mireasa mea zână!

Prin voi, Frumoaselor-Suavelor, văd în ochiul dimineţii iertarea întunericului. Opreşte-te să simţi tăcerea dintre fulger şi ploaie. Pleoapa serii se închide cu visul unei păsări care hrăneşte tăcerea.

Zână, fă-mi din osul stâncilor flaut care cântă dansul norilor.

Anunțuri
16 comentarii leave one →
  1. Septembrie 21, 2010 6:49 pm

    Zanele se mai intorc, dupa ce ne parasesc? De ce pleaca? De ce nu vin atunci cand avem nevoie de ele? …sau sunt acolo si nu stim sa le vedem?

    • Septembrie 25, 2010 6:41 pm

      Daaaaa. Ele sunt aici. Chiar şi când ne scriem unii altora şi ne surâdem cu sufletele. Chiar şi când plângem şi suntem aşa de necăjiţi, încât ni se tulbură inima şi nu le mai vedem. Ajungem să nu le vedem şi credem că ele au plecat. Ori că nici n-au fost vreodată.

      Dar ele sunt mereu. Pentru totdeauna. Şi sunt presărătoare de fericire. Unduitoare de lumină.

  2. Septembrie 21, 2010 7:05 pm

    Multumesc!… draga Deea…

  3. Helena permalink
    Septembrie 21, 2010 10:53 pm

    finally, ca imi facusem griji ca ai ramas pe vreo plaja definitiv…

    • Septembrie 23, 2010 3:45 pm

      Ah, nu, m-au chemat ţărmurile Bucureştiului înapoi. Şi mareele sale de frunze colorate. Bine-ai trecut pe la mine, Helena 🙂

  4. Septembrie 22, 2010 1:19 pm

    Faine slove, faină poză. Adică, FAIN ! 🙂

    • Septembrie 23, 2010 3:46 pm

      Tibiiiiiiii, fain eşti tu şi Doinişoara şi polimedia cu totul 🙂 Mulţumesc de gestul cald. Şi de cuvinte. Şi de inima de prietenie 🙂

      • Septembrie 23, 2010 8:34 pm

        Dragă Doctorox,

        Mulţumesc pentru prezenţa în paginile mele. Mă bucur dacă ceva din ceea ce scriu ţi se pare interesant şi îţi stârneşte curiozitatea pentru a reveni. Îţi mulţumesc şi pentru cuvintele de mare apreciere care au asemănat stilul unei postări de-ale mele cu stilul Virginiei Woolf. Eşti preabun 🙂

        Te rog din inimă să nu iei în nume de rău faptul că am şters comentariul cu poemul tău, răspuns la invocaţia mea către zâne. Ţi-am remarcat cu admiraţie stilul cu adevărat literar, talentul poetic, suflul dramatic al versurilor, aspiraţia dureroasă către eternul din stele.

        Felul în care trăiesc dragostea de zâne şi de ce e luminos în viaţă m-a făcut să resimt dureros faptul că îi numeşti pe demoni fraţi. Şi într-un fel, tocmai pentru că poemul tău este străbătut de intensitate autentică, este o invocaţie care îi poate face să se înfiinţeze. Poate vei surâde, crezându-mă naivă sau dusă cu pluta. Eu am sentimentul că ceea ce spunem poate produce dezastre sau minuni. Cred în puterea magică a cuvintelor. De aceea cuvintele şi atmosfera notaţiilor mele vor să le cheme pe cele bune. Vor să le-adune.

        Te rog să mă ierţi şi să mă crezi că nu e un gest de desconsiderare ştergerea poemului tău. Îmi doresc să mai vii şi să mai scrii în paginile mele. Şi mi-aş dori să citesc şi poeme în care înfloreşte partea de cer din tine.

        Îţi mulţumesc cu inima, cu sufletul, cu prietenie,

        Dulce Deea

  5. Septembrie 23, 2010 5:38 pm

    Draga Dulce Deea,
    Demonii invocati de mine sunt asemanatori cu cei ai lui Marquez. Literar e o prapastie asemenea Tartarului, dar ca idee ne apropiem 🙂
    Nu as putea sa iti iau in nume de rau faptul ca nu ai acceptat comment-ul. Iti era destinat tie, nu vizitatorilor tai. Iarta-mi cutezanta, dar trebuia amintit ca in noi nu salasluiesc numai „entitati” ale soarelui. Despre celelate cine sa fi vorbit? Chinurile dragostei, nostalgia toamnei, chinul de a fi tintuit in sange si carne… din nou cer iertare cutezantei mele. Sper ca nu ti-am facut impresia unei persoane indragostite de funebru.
    Cat despre suras nici vorba, nu te cred nici naiva, nici dusa cu pluta. Indurerarea o sa ti-o alin printr-un nou post. Astept cu placere vizita ta printre modestele mele randuri…
    Iti multumesc, cu prietenie,
    Alexandru

    • Septembrie 23, 2010 9:55 pm

      Oh, Alexandru, mi-a fost nedumerire de ce Marquez însuşi a dat aşa un titlu „Despre dragoste şi alţi demoni” – căci, deşi am înţeles, n-am înţeles.

      Am priceput că e un fel de ironie amară la adresa felului cum au văzut şi pedepsit iubirea niscaiva personaje din splendida lui poveste. Dar n-am priceput de tot de ce a riscat Scriitorul să lase în titlul lui o asemenea amprentă negativă pentru cei care nu apucă să citească totuşi cartea.

      Titlurile, am observat, au aceeaşi forţă de pătrundere în subconştientul colectiv precum sloganurile, aşadar un titlu care emite ceva cu aer de adevăr universal valabil, ca cel de care vorbim, este un fel de bombă cu ceas pentru minţile noastre îndeajuns de s-mintite 🙂

      Ai dreptate când spui că nu suntem sălăşluiţi doar de entităţi ale soarelui. Le ştiu eu însămi preabine şi pe celelalte. Ce cred că ne deosebeşte pe noi doi în privinţa felului cum gândim această chestiune? Eu simt că artistul şi cuvântul lui au o responsabilitate enormă. Pentru că pot trezi îngerii sau demonii din noi. Îi pot hrăni, îi pot încuraja. De aceea sunt convinsă că orice mică, mare creaţie merită să aibă şi verticala, nu doar orizontala. Să ridice măcar sugerând, prefigurând cumva, să ridice tot zbuciumul, toată drama, toată întunecimea, să le alchimizeze, să dea o direcţie şi o speranţă celui care vine la întâlnire cu lumea acelei creaţii.

      Deci din punctul meu de vedere o creaţie fără acest contrapunct luminos este prea răvăşitoare şi deznădăjduitoare. Şi cu cât e mai talentat artistul, cu cât e mai expresivă opera lui, cu atât impactul de întuneric şi disperare e mai intens asupra sufletului uman. Deci riscul de a-l dezumaniza e mai mare.

      De aceea zic, dragul Alexandru 🙂

      • Septembrie 24, 2010 12:46 pm

        Acum mi-e ciuda ca esti virtuala pentru mine. Ce prieteni intre ale polemicii am fi fost… Sincer graiesc acum, esti singura(in afara de fratele meu) cu care am fost sincer mai mult decat bucuros, sa intretin o conversatie umil intelectuala as putea spune(intelectual ar denota cam prea multa mandrie de sine 🙂 ) Asa ca iti foarte multumesc!
        Cu prietenie, Alexandru!

  6. verdedeparis permalink
    Septembrie 24, 2010 1:38 am

    M-ai cucerit irevocabil!

    • Septembrie 25, 2010 6:36 pm

      Fată verde cu părul pădure… şi tu m-ai cucerit cu felul cum ai zis 🙂

  7. Septembrie 24, 2010 7:35 pm

    http://doctorox.wordpress.com/ Pentru Deea…alinarea promisa….

    • Septembrie 25, 2010 6:35 pm

      Mulţumescu-ţi, dragule Alexandru. Minunate cuvinte, prebune, aşa cum îţi mai spuneam-răspundeam. Minunat şi duios poemul tău despre muze. Mă bucur că zânele mele i-au fost muze 🙂

Trackbacks

  1. Cu voi, Zânelor. Surorilor. - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: