Skip to content

Cui îi e frică de lupul cel rău (II)

Iulie 14, 2010

Tu nu ştii, pentru că te încăpăţânezi să-ţi păstrezi ideile în ghips. De fapt laşi ideile să-ţi  sugrume adevărul trăirii. Umbli cu patul lui Procust în spate, înşfaci viaţa de plete şi o aşezi pe măsura cea strâmtă. Iar apoi îi retezi tot ce crezi tu  că depăşeşte  marginile mărginirii tale. Ale fricilor tale. Ale orbirii pe care o păstrezi cu bună-ştiinţă.

De ce îţi rupi fiinţa în două, Elixi ? De ce mă desparţi şi pe mine în carne şi suflet ? Nu ştii, nu simţi, cu adevărat nu-ţi aduci aminte incendiul care ne locuieşte atunci şi nu mai încape în malurile trupului ? Cu adevărat nu-ţi mai aduci aminte cuvântul pe care mi l-ai şoptit după lung plutitoare ore de dragoste… nu mai ştii că ai spus « extaz », tu cel care negi cu vehemenţă orice răpire, fie şi în văzduh strălucitor, pentru că eşti obsedat de raţiune, obsedat să deţii controlul?

De ce demonizezi tu sexul, Elixi, şi de ce îţi porţi senzualitatea răvăşitoare ca pe un stigmat, ca pe un viciu secret? Mă uimeşte vehemenţa creştină împotriva sexualităţii. Am îndurat şi eu schizofrenia acestei viziuni, am fost şi eu ani de zile duşmanul propriului meu trup. Un străin pe care îl detestam, care credeam că-mi înăbuşe sufletul şi-l mototoleşte în pumni. Am gândit şi eu că sexualitatea este o groapă comună în care suntem zvârliţi de condiţia umană. Iar corpul jalnicul intermediar dintre suflete, care falsifică sentimentele pe drum, le batjocoreşte cu neputinţa lui.

Înţeleg ideile tale şi ştiu câtă reprimare şi durere surdă le însoţeşte, de fapt. Dar mi-e greu să înţeleg de ce nu priveşti cu adâncime filosofică toată chestiunea. Şi iată… mi-e greu să înţeleg de ce îl suspectezi pe Dumnezeu de ceva atât de fără noimă, ba chiar atât de împotriva omului. Dacă sexualitatea ar fi într-adevăr piatra de moară a sufletului, dacă ar fi într-adevăr prin ea însăşi un sâmbure de întuneric, cum ar fi ales Dumnezeu să-şi tortureze creatura în felul acesta? Cum şi-ar fi plămădit fiii cu o bombă în pântece?

Şi iar… dacă sexualitatea ar însemna infernul la purtător, gata să ne înghită în fiecare clipă, cum ar fi hotărât Dumnezeu ca însuşi momentul de triumf al naşterii noastre să fie posibil prin sexualitate? De ce n-ar fi ales de pildă să ne naştem ca Athena, din capul părintelui noastru ?

Ne-a menit pe toţi să ne ivim în lume dintre picioarele unei femei. Şi-atunci cum vezi tu cu putinţă ca între picioarele unei femei să se afle poarta spre Iad ? Iar Dumnezeu să aducă la existenţă făpturile omeneşti printr-un tunel al păcatului?

Eu cred că sexualitatea este o reflexie în trup a nevoii noastre să fim dincolo de trup. Şi ardoarea care ne cheamă unul în altul un ecou al sufletului. De aceea nu mă pot îndoi de forţa orgasmului de a mă transporta dincolo de mine însămi. Am simţit-o de atâtea ori, cum m-aş putea îndoi de ceea ce respir sau de sângele care-mi străbate mereu şi mereu inima ?

Ce-ţi spun acum nu e o teorie, Elixi, puţin îmi pasă de toate argumentele pe care mi le aduci, dacă sunt din vârful buzelor şi nu din miezul unei experienţe. Pentru mine acest fel de a face dragoste pe care îl ştii, pe care  noi îl trăim împreună, răspunde dorinţei mele de a mă dizolva. Şi nu doar în trupul, în îmbrăţişările tale. Îmi doresc să mă dizolv în curgerea lumii. Nu ca să fiu înghiţită de neant, aşa cum îţi este ţie teamă când viaţa te îmbie să-ţi scoţi tricoul pe care scrie Ego, ci ca să fiu infinită.

Înainte de a fi descoperit că se poate şi alt fel de a face dragoste îmi simţeam separarea dureroasă. Sentimentul de nimicnicie, de trecere a vârstelor, de trecere a cărnii (în fond cât durează gloria unui trup?)… toate mi se păreau confirmări pentru fatalitatea care credeam că îl urmăreşte pe om de la naştere până la moarte. Şi tot ce mi se părea mie că o accentuează mă revolta. Deşi într-un fel, chiar fără să ştiu că fac asta, tot comuniunea o căutam.

Acum… să vezi uimire când trăiesc şi în situaţii neerotice fuziunea pe care o declanşează orgasmul, contemplând, rugându-mă, mergând pe stradă, vorbind cu cineva, scriind, citind, ascultând muzică… a devenit o voluptate să las viaţa să mă pătrundă, să o absorb  în mine. Şi chiar privirea unui bărbat sau felul cum îşi atinge părul o femeie, o frunză care tremură în lumină, un nor care se destramă pe cer… au în clipe din acestea un impact enorm asupra mea. Îmi vine să îngenunchez atunci şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu că exist şi îmi dăruieşte atâta frumuseţe.

Elixi… de ce îl negi tu pe El în substanţa istoriei noastre şi mi-l decupezi cu foarfeca din trup ?

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. freigeist permalink
    Iulie 14, 2010 6:19 pm

    dupa cat spui, cred ca Elixi are dreptate. mai cred ca si tu banuiesti asta.
    pe de alta parte impresionante sunt, deopotriva, cautarea in sine si felul in care tu o descrii.

  2. Jazz permalink
    Iulie 16, 2010 11:29 am

    Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
    Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
    Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
    supuneti-va misterului ei,
    Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
    Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
    simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
    Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
    asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.
    Fiindca, precum iubirea va incununa,
    adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
    Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
    Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
    si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.
    Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
    pana la inaltimea voastra ideala,
    alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
    ramurile cele mai fragile care freamata
    in lumina soarelui infinit al iubirii,
    Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
    forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
    zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
    Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
    Va treiera pentru a va decoji.
    Va vantura spre a va curata de pleava.
    Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
    Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
    Ca apoi sa va harazeasca focului sau
    si sa puteti deveni painea cea sfanta
    a nemuririi la ospatul divin.
    Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
    pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
    si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
    din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.
    Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
    suspiciune sau de teama,
    veti cauta doar tihna si placerea dragostei
    care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
    Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
    goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
    Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
    in lumea fara de anotimpuri,
    unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
    unde veti plange
    dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
    smulge extazul iubirii.
    Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
    divina si misterioasa decat de la sine.
    Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
    de cel sau cea caruia i se daruie;
    Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
    sublima si transfiguratoare.
    Cand iubiti nu trebuie sa spuneti „Creatorul e in inima mea”,
    ci mai degraba „eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”,
    Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
    fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
    va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
    Iubirea nu are nici o alta dorinta
    decat aceea de a se implini prin totala iubire.
    Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
    fie ca ele acestea sa fie:
    Sa te topesti de iubire in tot si
    sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
    Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
    Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
    Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
    Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
    plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
    Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
    la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
    Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
    Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
    iar pe buze sa ai un cantec de lauda.

    (Despre Iubire, de Khalil Gibran)

  3. Iulie 17, 2010 12:57 am

    Te superi pe mine dacă zic că drăguţul de Elixi este chiar „lupul cel rău”?

  4. Iulie 24, 2010 1:24 pm

    Se pare că chiar te-ai supărat… 😛

  5. visalb permalink
    Iulie 27, 2010 7:52 pm

    Ai spus „Mă uimeşte vehemenţa creştină împotriva sexualităţii” si ai adus argumente pentru aceasta. Eu insa iti spun ca cresintimsul nu este deloc impotriva sexualitatii in general, dimpotriva, este pro-sexualitate, dar in familie. (Vezi de ex Cantarea cantarilor din Biblie).

    Exista un stereotip al oamenilor care enumera argumentele pe care le-ai spus tu anterior si care nu sunt valide. In crestinism, sexul nu e considerat nici demonizat, nici interzis, nici o poarta a Iadului. Dumnezeu nu a creat omul cu nevoia aceasta pentru a i-o interzice. Interdictiile se refera la sexul in afara casatoriei, sexul in afara bazei spirituale si emotionale care sa sustina dragostea. Sexul ca act pur fizic, si nu ca implinire a unei iubiri profunde spirituale.

    Si interdictiile acestea nu vin dintr-o rautate a lui Dumnezeu, ci din bunatatea sa de a ne proteja sa nu cadem acolo unde multi cad: in deznadejde, lipsa de speranta, lipsa de implinire reala, placeri scurte urmate de indelungi agonii, nesiguranta fata de iubirea pe care ne-o poarta partenerul, plafonare, apatie, depresie.

    Sunt tare curioasa sa vad studii care atesta daca fericirea omului e direct proportionala cu numarul de parteneri sexuali. Caci din cate se pare, nu e deloc asa. Mai mult, exista studii psihologice (ex, Myers, 2007) care sustin cu date pe mii de oameni interogati ca oamenii casatoriti se declara fericiti intr-un numar semnificativ mai mare decat cei necasatoriti. Se pare deci ca si stiinta confirma eficienta „interdictiilor” care ghideaza omul spre monogamie.

  6. celina permalink
    Septembrie 28, 2010 3:09 pm

    M-ai omorît. Era să mor. Ai topit în matricea cuvintelor un mental secret de care numai eu stiam. Era să chem salvarea!!!!

  7. Mai 28, 2012 10:18 pm

    Just want to say your article is as astounding. The clearness in your post is simply nice and i can assume you are an expert on this subject. Well with your permission let me to grab your feed to keep up to date with forthcoming post. Thanks a million and please carry on the enjoyable work.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: