Skip to content

Cele mai tremurătoare, arzătoare suspinuri

Mai 5, 2010

Eram încă la mare. Nu mai vorbisem demult cu Elixi. Nu mai puteam să bat drumurile spre cafe internet, ca anul trecut. Nu doar din cauza banilor subţirateci din cale-afară. Nici, poate, din cauză că aveam şi mai puţin timp liber în vacanţa asta. Nu mai puteam să merg întâi de toate pentru că Elixi e aproape un străin. E altcineva. Iar eu însămi sunt aproape o străină cam sărită de pe fix. Cum altfel să mă gândesc la el, la mine când am ajuns pe discul stricat al reproşurilor, când nici eu nu înţeleg ce mai aştept? Ce minune îmi imaginez că se mai poate petrece? În toată amărăciunea aceasta sordidă i-am scris câteva rânduri ţâşnite din iubirea pe care încă o implor să fie reală. Nu i le-am mai trimis. Pentru că l-am sunat întâi, iar discuţia a fost lovită din nou de rafale de plâns.

Nici eu nu mă mai suport. Mi-aş dori un sfârşit care ne lasă curaţi şi nobili pe amândoi. Un sfârşit care s-a limpezit de frustrare şi de revoltă. Un sfârşit care îmi răspunde la întrebări, care ne face pe amândoi să întrevedem sensul întâlnirii şi al vrajbei noastre. Şi ne ridică mult deasupra. Ne ridică în adânc.

Dragule nesfârşitule,

Iată o viziune a dimineţilor noastre de vară şi depărtare. Ce-ai spune de băi cu telefonul aburind? Tu intri în cadă şi eu fac la fel, o umplu cu apă clipocind şi fierbinţică şi la un semnal convenit punem telefoanele deoparte, fără să le închidem, ne prindem de nas, dar ne păstram ochii deschişi, ne scufundăm în acelaşi timp, fiecare în cada lui şi pe fundul acelui ocean instantaneu, în care cele doua căzi ale noastre se intersectează cu siguranţă, iar apele lor se topesc, curg una în cealaltă, ne întâlnim, ne cuprindem cu braţele, cu picioarele, cu săruturile, te încolăcesc mătăsos cu părul meu, lunecăm unul de-a lungul celuilalt doar pentru ca reapropierea să ne aduca mai adânc unul în altul, vibrăm ca o stea fabuloasă de mare, strălucind, suspinând, renunţând pentru totdeauna la respiraţia care ne-ar face să ne desprindem pentru a urca din nou la suprafaţă, iar în toată această rostogolire de visări şi voluptăţi unduioase, plonjează până la urmă şi telefoanele noastre, abandonându-se unor mesaje acvatice neauzite vreodată de o ureche omenească, plutesc fără odihnă, din ocean în ocean, pentru a purta de la un delfin la altul, de la o sirenă la cine ştie ce pescar rătăcitor prin adânc, cele mai mişcătoare cuvinte de îndrăgostiţi, cele mai catifelate şoapte, cele mai tremurătoare şi cutremurătoare suspinuri, iar această simfonie schimbă pe alocuri sarea oceanelor în fântâni de lapte suav, reverberează până în inima uscatului, stârnesc mari curenţi de aer înmiresmat deasupra apelor şi cortegii de nori care se revarsă alb-aurii, violet-trandafirii pe pământ.

Iar noi, ce crezi, mai ieşim cumva la suprafaţă sau îl lăsăm pe Marele Albastru să ne soarbă in ochiul inimii sale deodată cu sorbirea noastră reciprocă?

La toate acestea rogu-te să-mi răspunzi, Elixi, şi la celelalte, nespuse, de care îmi este fiinţa plină şi deplină. Că şi dacă taci tot te descopăr pe un fulg de nor, pe undeva, pe la încheieturile vântului de seară, prin cireşi ori prin măceşi, printre dansuri lungi de fluturi, prin nisipuri luminoase care pulsează la mari adâncimi, tot te întâlnesc eu prin coridoarele viselor şi acolo trupul e de cristal transparent şi toate gândurile şi toate sentimentele se pot citi ca în palmă.

Îţi trimit săruturile mele împărăteşti, le aştept pe ale tale,

Deea, Adorata-Neastâmpărata

Anunțuri
17 comentarii leave one →
  1. Mai 5, 2010 10:35 am

    Mi s-a facut pielea de gaina pe mana… ingrata expresie, dar e exact ceea ce s-a intamplat…
    Ai vazut cumva filmul „The Big Blue” al lui Luc Besson?
    si in alta ordine de idei, uite http://bursucul.blogspot.com/2010/05/close-your-eyes-and-open-your-heart-10.html

  2. Mai 5, 2010 10:41 am

    Oh, daaaaaaaaaaaaa… e unul din filmele pe care le-aş vedea şi răsvedea. Şi oceanul e locul unde m-aş pierde cu delfini-serafimii, dumnezeieştii delfini…

  3. Mai 5, 2010 11:35 am

    milogeala, atita tot, mie asa imi suna. sorry.

    • Mai 8, 2010 6:58 pm

      Se spune că atunci cînd toată lumea se entuziasmează, iar numai un singur om rămîne impasibil, sunt două variante :

      – ori acel om este singurul care înţelege situaţia
      – ori acel om este singurul care nu a înţeles despre ce este vorba.

      Presupun că ştii destulă aritmetică elementară încît să vezi că pe acest blog, TU, nu ştii despre ce este vorba.

  4. Mai 5, 2010 4:57 pm

    Mi-e drag sa te citesc…dar mai ales sa mi te inchipui aplecata peste coala alba de hirtie… si sa-ti fur imaginea cefei numai pentru trairile mele…
    Cu drag,
    Andrei

  5. Mai 5, 2010 5:49 pm

    Deea, ca de obicei o revelatie! 😉

  6. Mai 5, 2010 7:49 pm

    Draga mea,
    După un şir de amoruri tulburătoare, adolescentine care au dat strălucire şi bucurie vie acelor vremuri, la 20 de ani a venit Făt-Frumos pe cal alb (chiar avea cal alb, am încă două sau trei fotografii cu el călare!) şi m-a păcălit ca să dau copilăria pe măritiş. Cea care am trişat am fost eu, fiindcă mai copilăresc şi acum, fiind străină de şablonul clasic de nevastă.
    Uită-l pe străinul Elixi, amantul mincinos, ca să ai timp şi spaţiu pentru marea, inegalabila iubire pe care o meriţi!
    Un sfert din bărbaţii din blogosferă suspină după tine şi tu te încăpăţânezi să faci radiografia unei iubiri eşuate!
    Hei, voi, frumoşii blogosferei! Voi cei ştiuţi şi neştiuţi, ce vă lăsaţi zilnic suspinele la blogul minunatei, inegalabilei FoarteDulceDeea!
    Vă provoc s-o cuceriţi cu inspirate comentarii şi declaraţii pe cea care merită să fie fericită!

    • Mai 5, 2010 7:55 pm

      …ai cea mai rotunda dreptate, draga Doina…

  7. igaveuponlife permalink
    Mai 5, 2010 8:58 pm

    Ce mult mi-ar placea sa-mi iasa si mie asa ceva din degete 🙂
    Am avut doua incercari (cu girafa si gazela), evident parodiate de nevoie.
    Pana la urma ce-mi lipseste? IQ, stil, imaginatie, exercitiu?

  8. Mai 5, 2010 9:23 pm

    Încearcă din inimă, degetele se vor supune!

    • igaveuponlife permalink
      Mai 6, 2010 1:00 am

      Intr-adevar, poate n-am incercat din inima. Dau de veste daca imi iese ceva:)

  9. Mai 6, 2010 12:18 am

    Hei, dragă DulceDeea

    Iar dai suspinului albastru, întregul infinit?
    Iar laşi oceanul fulgilor de nea, să te cuprindă ?

    Caci nu nespusele sunt carnea ta,
    ci visele ce te aprind sunt firea ta.

    🙂

    ps.
    uuups! nu am nimik de spus la ps. sorry. 🙄

  10. vasile_ no_ 5 permalink
    Mai 6, 2010 5:38 pm

    Oh,draga mea,ce nu as face pentru tine,sa te am o secunda departe de lume si aproape de mine.Cum se topeste marea in nisipul tarmului vreau sa ma topesc in tine..Exista iubire ce infloreste totdeauna iar noptile de toamna sunt verzi ca iubirea ce o simt pentru tine.Oh,draga mea nu uita noaptea la malul marii,nu uita ziua la marginea lumii.Uneori e bine sa fim doi egoisti.Cu lumea lor.

  11. Mai 6, 2010 11:25 pm

    Bursuci, urşi polari, nimic-nimic?

  12. Mai 7, 2010 9:47 pm

    Elixi-Dumnezeu, încă sărbătoreşti ziua bărbatului? Pe cai!

  13. Mai 8, 2010 8:48 pm

    Bursucii sunt antisociali.

  14. phreakazoidd permalink
    Mai 9, 2010 5:07 am

    Draga DulceDeea, ma astept la un final cu ‘happy-ending’ la povestea asta a voastra. As vrea sa vad in urmatorul topic cuvinte pline de fericire nicidecum de suspin.

    Dragos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: