Skip to content

Sunetele acelea care au orgasm multiplu când le rostogoleşti spre buze

Martie 12, 2010

Eram încă pe fâşia de văzduh, de apropiere-depărtare, când simţeam că totul în mine strigă după el, dar nu ne cunoşteam, ci mai degrabă ne închipuiam unul pe altul. Nu ne desluşisem, ci ne visasem. Era fâşia aceea de graniţă în teritoriul nimănui şi al tuturor ardorilor, răvăşirilor. Când imploram pe neştiute îngerii ca el să fie cu adevărat ceea ce părea că este, ceea ce eu, cu neistovita mea putere de a vedea ce  nici nu există încă, îl făceam, poate, să pară.

„Elixi cel preafericit,

Sunt copleşită. Am citit şi recitit rândurile tale, inima mea le-a sorbit pe nerăsuflate. Îţi mulţumesc pentru intensitatea răscolitoare. Am tresărit când mi-ai spus despre plicurile purpurii ca sângele, minunându-mă că ai intuit cât de mult iubesc, într-adevăr, scrisorile care nu vorbesc doar prin cuvinte, ci şi prin paginile de un verde acvatic ori albastru suav, ca cerul potolit de vară, sau  galben ardent, de floarea-soarelui.

Îmi plac culorile, uneori îmi vine să le mănânc cu lingura, să le pipăi cu toate simţurile. De fapt plicurile pe care le-ai descris aşa de neaşteptat le-am văzut ca pe nişte bujori de catifea imperială, atât de voluptuoşi, încât îţi leşină pur şi simplu în palme atunci când îi deschizi să-mi citeşti mesajele.

M-ai răsfăţat cu multe cuvinte îndrăgostite şi am simţit că-mi faci loc mai adânc în viaţa ta, Elixi. Ce să-ţi povestesc eu ţie ca să mă cunoşti? Ce vrei să ştii despre mine, suflet înflăcărat? Întreabă-mă, iubitule, cercetează-mă, descoperă-mă, dezbracă-mă! Ador felul cum vorbeşti despre temperaturi înalte, despre incandescenţă şi focuri impetuoase, îmi place că eşti destul de nebun cât să te urci deseară în tren şi să vii la mare şi atât de pasional, încât sunt stări pe care le trăieşti până la cutremurare. Ştiu că reversul intensităţii poate fi ataşamentul, dar îmi doresc tare mult ca povestea noastră să însemne  libertate. Una autentică, în care încrederea pe care ne-o acordăm reciproc este fără margini, fără condiţionări, deoarece vine direct din suflet şi sufletul este cel care ne-o garantează, nu promisiunile, nu frica, nu slăbiciunea.

Ah, Elixi, mi-e dor de vocea ta senzuală. Îmi imaginez cum stăm faţă în faţă şi ne privim în ochi în timp ce ne ţinem de mâini şi îmi vorbeşti. Vocea ta fremătătoare, cu sunetele acelea joase care au orgasm multiplu atunci când le rostogoleşti spre buze. Vocea ta care sună atât de învăluitor… mă ameţeşte şi aproape că nu mai pot înţelege ce spui… Dar ce importanţă au cuvintele, ceea ce nu mai pricep o să-mi traducă mâinile tale fierbinţi şi săruturile înnebunitoare şi îmbrăţişările din care nu vreau să ne mai desprindem. Când o să-ţi aud din nou vocea, scumpul inimii mele?

Empatia despre care aminteşti cred că deja există, eu aşa simt. Despre pasiune… ce să mai vorbim! Respiră din toate scrisorile noastre, cred că atunci când ne vom întâlni faţă în faţă o să scânteieze pur şi simplu aerul. Şi voluptatea… ţi-am privit de multe ori  fotografia şi mi te-am imaginat cu buzele incendiate de ore întregi de sărutări, ţi-am văzut chipul cuprins de beţia cea mai înaltă a sufletului şi a trupului, după o zi, două, trei în care nici nu mai ieşim din casă, nici nu mai dormim, iar foamea ne-o potolim unul din celălalt, făcând dragoste fără sfârşit, fără sfârşit.

M-am gândit la jocul acesta al vieţii care face să ne îndrăgostim prin scrisori. Şi la faptul că suntem la o distanţă atât de mare unul de celălalt. Conjuncturile ne pun piedici doar aparent. De fapt ele ne stârnesc să trăim întâlnirea noastră la o altă dimensiune, dincolo de cea strict fizică. Dacă vrem să ne simţim intens unul pe celălalt trebuie să lăsăm în urmă  propriile persoane,  să cuprindem autostrăzi şi oraşe, să îmbrăţişăm largi spaţii verticale. Să ieşim din noi înşine pentru a ne regăsi mai adânc, mai înalt, în punctul unde se intersectează toate lucrurile, în Dumnezeu.

Elixi scump, mai rămân câteva zile la mare. Îţi mulţumesc enorm pentru scrisoarea atât de îndrăgostită, fermecătoare, dezmierdătoare. Îţi mulţumesc pentru plenitudinea sufletului tău. Mă emoţionează profund curajul tău de a te dărui unei femei  aproape fără chip. Mă copleşeşte tandreţea ta unică.

Te sărut cu sărutări fără de număr, cu dulceaţa smochinelor coapte, cu purpuriu şi cu albastru, cu oceane, cu vară de aur topit şi ceruri întregi.

Te sărut cu toată dragostea, te sărut cu Dumnezeu.”

Anunțuri
14 comentarii leave one →
  1. igaveuponlife permalink
    Martie 13, 2010 4:15 pm

    Ai un stil aparte de a scrie. Nu stiu daca te straduiesti sau pur si simplu asterni din degete cuvintele astea, dar iti reuseste in totalitate, pe cuvant.

    • Martie 13, 2010 11:12 pm

      Mulţumesc… :):) Le aştern din degete, căci tastatura mi-e prietenă de nădejde :):)

      Există inspiraţie, dar ceea ce scriu este apoi corectat şi recorectat şi şlefuit. Uneori mai puţin, alteori mai multişor.

  2. iasminahampel permalink
    Martie 13, 2010 9:24 pm

    Speechless…

    • Martie 13, 2010 11:12 pm

      Mulţumescu-ţi şi ţie, Iasmina! Şi spor cu blogul tău.

  3. igaveuponlife permalink
    Martie 14, 2010 12:09 am

    Posteaza si cateva articole „raw”, sa vedem cum suna:)
    Cu siguranta nu corectezi greseli gramaticale, ce anume corectezi?

    • Martie 14, 2010 12:14 am

      Raw? Crude? Genul cu vorba neaoşă? Cred că există multă expresivitate, infinită expresivitate în afara lor. Nu-mi plac, de aceea nu le folosesc în scris. Chiar nu-mi plac, nu-i vorba de cenzură ori de nu ştiu ce soi de fiţe.

      Iar de corectat, sigur… :):) nu în primul rând greşeli gramaticale, deşi uneori se mai strecoară şi din acestea. Caut să şlefuiesc, să nuanţez, să trezesc cuvintele din somnul lor încetinit, să le găsesc pe cele care ne răscolesc aşa cum doar fiinţele în carne şi oase o pot face…

  4. igaveuponlife permalink
    Martie 14, 2010 12:19 am

    Si in persoana nu dezamagesti? Adica na, eu daca m-as intalni cu tine m-as astepta sa vorbesti in felul in care scrii si daca ai vorbi asa, probabil ar trebui sa recit din Shakespeare sa putem purta o conversatie la acelasi nivel. 🙂

  5. Martie 14, 2010 12:43 am

    E mai nostim decât te aştepţi. Uite, tata a vorbit cu muuuuuuultă culoare. Şi cu înjurături de om deştept, care spunea de pildă ‘Tu-ţi drapelul mă-tii… sau biscamforul mă-tii. Nu mă întreba ce înseamnă biscamfor, probabil că nimic, dar sună într-adevăr nostim.

    Problema este că vorbirea colorată devenea otrăvită rău când ţâşnea cu tot cu furie în momente care nu mai aveau nimic simpatic. Şi atunci am intuit că indiferent din ce motiv credem că folosim cuvinte mai de pe blocurile gri, le folosim ca un soi de supapă pentru violenţă. Ori pentru nemulţumire, care ascunde adesea tot violenţă.

    Până la un punct am vorbit şi eu destul de colorat. Nu eram totuşi fan al argoului sexual în scris. Chiar şi când aveam derapaje de acest soi nu săream peste cal prea departe. Iar de la un moment dat am înţeles că vorbele au o putere teribilă şi accesează în noi iaduri sau paradisuri. Atunci am început să nu-mi mai las vorbirea să dea cu pietre în om.

    Dar să ştii… că nu trebuie să vorbeşti ca Shakespeare, ne înţelegem şi dacă îmi povesteşti pre limba ta 🙂

  6. igaveuponlife permalink
    Martie 14, 2010 12:45 am

    Pre limba mea:) Simt o provocare si nu primesc:P

    • Martie 14, 2010 2:13 am

      Păi tac atunci. Sau chiar îmi retrag cuvintele-provocatoarele… Sau nu? :):)

  7. igaveuponlife permalink
    Martie 14, 2010 10:09 am

    Hai mai zi… 🙂

  8. Crash permalink
    Martie 17, 2010 5:16 pm

    Mi-e greu, imposibil sa cred ca scrii doar printr-un suprem exercitiu de imaginatie. Si indiferent de cate ori ma intorc asupra naratiunii incercand sa ma conving ca e doar o poveste, imi dau seama ca e o traire tainica intr-un cotlon. Al inimii tale sau a altuia. Sa ma insel oare asa flagrant?

  9. Martie 23, 2010 5:27 pm

    sunt foarte-foarte fericit sa aflu ca mai exista un om care sa injure ca taca-meu:”tu-s camfura ma-tii”.nu l-am intrebat si nici nu mi- spus ce inseamna.dar cand am citit”ciulinii baraganului”de p.istrati,am aflat ca era un corp solid purtat ca un talisman la gat de catre oameni pt. a nu se imbolavi de CIUMA;biochimistii pot intra in amanunte.
    -eu nu cred ca atunci cand va intalniti cu o cunostinta[draga sau nu]vorbiti ca in „jurnal”.-„ai citit ce-am scris ultima data?”-„da,fantastic!”-„chiar?”.-„ma mai intrebi?unde mergi?”s.a.m.d.continuarea in spatiul urmator.{alo,CENZURA,n-am terminat}

  10. Martie 23, 2010 6:14 pm

    daca vorbirea ar fi molipsita de grairea din jurnal:d-raD.D.,cu mers de doamna,se indreapta spre un magazin sa cumpere ceva.in sinea ei,stia ca la acea ora prietenul,cel mai prieten avea sa vina de la universitate.-„vreau sa cumpar o ciocolata,fara lapte,amaruie,dulce-amaruie;stiu ca ii place si lui”.d-ra vorbeste in gand:-„unde-0 fi?simt ca-i pe aproape;un camp nevazut si cald imi spune ca…”de dupa un stalp rasare soarele,un tanar chipes,mai inalt decat ea o apuca de dupa umeri.nu cred ca i-a auzit salutul..”tine-ma ca pic[am calcat rau];simt ca ma inbus;tu,nepretuitule,adoratul meu,mi-ai inundat tot corpul cu caldura ta;oare am lesinat?”se lipi de mijlocul tanarului.-„stai,linistestete,eu sunt Cristi nu Elixi”.o saruta intre sprancene..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: