Skip to content

M-ai cotropit, îmi galopezi prin sânge

Februarie 27, 2010

Am căutat din nou printre scrisorile pe care i le-am trimis lui Elixi. Am vrut să-mi confirm mie însămi că n-a fost doar  închipuire. Intensitatea la care am trăit, la care am urcat atunci… Şi m-au sorbit în lumea lor din nou. Cu forţa unei vieţi neatinse. Cu adevărat neatinsă de tot ce s-a petrecut mai apoi.

„Uluitorule,

Psihologii spun să ne analizăm trăirile, întâmplările, trecutul. Dar ştii la fel de bine ca mine că o coborâre în teritoriile de umbră ale subconştientului poate să răvăşească fără să vindece. Pentru că a înţelege cu mintea nu înseamnă neapărat şi a reuşi în spirit. Şi pentru că uneori e mai important să acţionezi ca să produci mutaţiile de conştiinţă şi acţionând te limpezeşti până în punctul în care apare înţelegerea.

Am citit o povestire despre un om care adoarme cu gura deschisă, la umbra unui copac, iar un şarpe se strecoară în corpul lui. Un călăreţ care trece pe acolo chiar în acel moment se repede la el şi începe să-l scuture, îl întoarce cu capul în jos şi îl loveşte cu forţă peste spate. Trezit din somn în felul acesta, omul crede că l-a atacat un tâlhar care vrea să-l jefuiască şi îl imploră să-i ia toţi banii şi nu-l mai chinuiască. Străinul îl bate şi îl izbeşte fără să dea nici o atenţie rugăminţilor şi plânsului.

Omul e disperat, crede că nu mai are şanse să scape cu viaţă din mâinile călăreţului, strigă cât îl ţin puterile „Doamne, ajută-mă!”  O răsucire de corp şi încă o lovitură violentă fac şarpele să iasă brusc din el şi să dispară fără urmă în iarbă. Aproape leşinat de spaimă  omul mulţumeşte călătorului, dar îl întreabă de ce nu i-a spus de la început ce se petrece, să înţeleagă şi el.  „Ce era mai bine? Să te trezesc din somn şi să-ţi povestesc pe îndelete cât de lung este şarpele care a intrat în tine, ce specie este, ce culoare, ce obiceiuri are şi cât de periculoasă este muşcătura lui sau să fac imediat ceva ca să te salvez?”

Ani de zile m-am autoanalizat şi am întors pe toate părţile propriile trăiri, fără să am cu adevărat acces la viziunea aceea imparţială, de martor detaşat al slăbiciunilor mele. Dimpotrivă, cu cât le analizam, cu atât le amplificam, mă scufundam în ele şi aveam tendinţa să mi le explic într-un fel care absolvă de responsabilitate, ca şi cum viaţa, fatalitatea – în care nu mai cred demult –  mama, tata, iubiţii sau prietenii mei ar fi fost răspunzători de ceea ce mă făcea pe atunci să sufăr. Am descoperit că înţelegerile apar de multe ori ca un salt în cer, un salt pentru care putem să-i mulţumim direct lui Dumnezeu, chiar şi atunci când ne zguduie ca să ne scape de şarpele care ni s-a strecurat în oase. Iar înţelegerea am început să o măsor după intensitatea transformărilor pe care le declanşează în felul meu de reacţiona, de a trăi.

Am încredere nestrămutată în tine, în cum mă priveşti şi mă simţi, am încredere că stă în puterea sufletelor noastre să trecem marile teste pe care le întâlneşte iubirea în urcuşul care îi este destin ultim. Este o încredere care nu se bazează pe raţionamente, ţine de certitudinea că sufletele noastre s-au căutat şi s-au regăsit încă o dată în acest univers, pentru că se cunosc până în fibra lor de lumină şi se doresc cu sete. Au ceva preţios să-şi dăruiască unul altuia şi au ceva de împlinit împreună. Este un legământ pe care şi l-au făcut, poate, altădată. Şi este o încredere pe care nu o demontează nici excesele tale, nici momentele mele de nerăbdare sau de oboseală, nici greşelile mele, nici greşelile tale.

Dar cred că e treaba noastră să ne asumăm ceea ce ţine de propria salvare, Elixi. Tocmai ca să fim pregătiţi pentru iubire. Am ajuns acum mai mulţi ani la concluzia că nu merită să împovărez dragostea cu această responsabilitate şi nici cu aceea de a-mi vindeca rănile. Puterea de a ne salva ne-o insuflă luciditatea spirituală, aşa cred, şi acea perseverenţă care ne face să mergem mai departe, oricât ar fi de greu. Iubirea dă sens acestor căutări, ea este călăuza, ea ştie drumul pe care conştiinţa îl are de străbătut. Căci luciditatea spirituală fără iubire este deşertăciunea deşertăciunilor, iar iubirea fără luciditate spirituală este nebunie amară.

Elixi al inimii mele, Elixi… chiar în ziua aceea în care nu ai mai reuşit să vii la întâlnirea noastră din văzduhuri…am simţit că nu ai găsit răgazul să te retragi cele 10  minute, să mă îmbrăţişezi şi tu în inima minţii tale atunci, dar eşti cu mine,  luminos, vibrant, eşti în interiorul meu, sufletul tău îmi curge prin suflet şi se ridică în mine o pace adâncă. M-ai cotropit până la ultima fibră, îmi galopezi prin sânge, te-am simţit cum pulsezi şi respiri cu fiecare bătaie a inimii mele.

Îmi imaginez despre noi în Bucureşti. Şi îmi imaginez că îţi scriu noaptea pagini pe care le vei găsi peste câteva zile, după ce îngerii le vor fi completat cu tot ce nu am izbutit eu să exprim, le vei găsi sub pernă… bujori de catifea roşie, beţi de parfum. Scrisori în care îţi povestesc ce simt, cu acele adâncimi pe care scrisul meu nu le-a atins încă. Pentru că şi când ne întâlnim în chat aş vrea să-ţi pot vorbi, să-ţi pot povesti, să mă scufund cu tine în înţelesurile pe care le avem despre noi, despre tot ceea ce ni se petrece acum.

Pentru mine este o tachinare a soartei – să comunic de la distanţă despre lucrurile acestea care, atunci când suntem unul lângă celălalt, pot fi intuite cu o privire, cu o îmbrăţişare. Vorbirea mea este însă un copil care abia silabiseşte primele cuvinte şi vrea să împărtăşească revelaţiile şi trăirile lui legate de naşterea unei galaxii. De aceea mă bucur de scrisorile noastre ca de un spaţiu privilegiat, în care poezia este împărăteasă. Dialogurile în care ne auzim sunt de multe ori o întâlnire a ideilor şi a jocului, scrisorile sunt o întâlnire a stărilor care fac să clocotească seva inimii noastre. Avem nevoie de toate, aşa este?”

Anunțuri
18 comentarii leave one →
  1. Februarie 27, 2010 3:24 pm

    Te trag de par de nu te vezi. treci la vorba. cat e lumina.

  2. Februarie 27, 2010 6:37 pm

    Deea, nu ai stiut niciodata ce IMPERII poti genera… Si asta te-a tinut departe de tot de Marea Darimare… De aceea stralucesti… Planul NESTIUTULUI a fost pogorit peste puterile tale dintr-o Stiinta Necesara de dincolo de Barierele Lumii Acceptate… si nu intimplator… Trebuia sa fi protejata… De aceea te si pastrezi. Fara sa doresti expres, acest lucru… Ce bine ca nici eu nu stiu ce as fi putut fi, inainte de a ma cunoaste indeaproape… Ce bine ca nu am primit Casca Intelegerii Marilor Fenomene ale Lumii noastre strict stinse… cu amintiri de Civilizatii Apuse, neintimplator…

    Iar dupa TRECERE, altcineva va reaprinde Lumina Urmatoarei Mari Stingeri … pentru cei ce vor sa vina legithim … exponential ILUMINATI…

  3. Februarie 27, 2010 7:43 pm

    Femeia – Chathedrala iti spune ceva??….

  4. Martie 1, 2010 7:56 am

    buna dimineata !

  5. Martie 1, 2010 12:09 pm

    Cu mult drag, un gînd-marţişor. atît 😉

  6. Martie 1, 2010 9:16 pm

    tot cu pepenele in brate ai ramas…….

  7. Martie 2, 2010 12:34 pm

    „…iar iubirea fără luciditate spirituală este nebunie amară”

    M-ai facut astazi sa te prind intre ghilimele si sa rumeg la asta cu o cana de ceai de cirese in fata. Acum sunt deja la a doua…

  8. Martie 4, 2010 2:43 pm

    dulceato, ai palma dragalasa de la mine, una asa de principii 😛

  9. Martie 4, 2010 10:42 pm

    Deeaaaaa ! Unde te-ai ascuns ? 🙄 ?

    Esti convocata de Doinita !
    Vezi pe blogul ei unde ! Eu am fost deja ! 🙂

  10. Martie 5, 2010 1:22 am

    FoarteDulceDeea, te aştept la Salonul de Carte la o cafea.
    Unde? Chiar lângă standul de cafea!
    Postarea de mai sus îmi spune că nu te paşte niciun pericol, totuşi, dacă eşti într-una din cele trei zile minunate şi de invidiat, am să-nţeleg dar tot am să regret lipsa ta.
    Tibi ţi-a luat-o înainte!

  11. Martie 8, 2010 4:23 am

    dar vorbesti de a cobora in subconstient ca si cum ai constientiza procesul.. . nu este cam mult?

  12. Martie 8, 2010 10:08 pm

    Hei, draga DulceDeea ! La multi ani !
    Atit tie, cit si tuturor doamnelor cate te viziteaza si care te iubesc … 🙂

  13. Martie 8, 2010 10:09 pm

    erata : care te viziteaza … !

  14. Martie 8, 2010 11:46 pm

    LA MULŢI ANI, FoarteDulceDeea!

  15. Martie 9, 2010 2:32 pm

    Nu ai mai scris nimic de zile grele…Pot sa stiu, de ce?… ne lipsesti, ne lipsesti al naibi de amar… Unde esti?…

  16. Martie 9, 2010 7:25 pm

    DulceDeea, ghiduşul de Blue a pus tunurile pe telepatiile noastre! Te invit la mine-n blog, să ne apărăm umăr la umăr! Replicile noastre de noaptea trecută l-au stârnit pe năstruşnic!

  17. Silvia permalink
    Martie 10, 2010 7:41 pm

    Nu stiu ce m-as face fara tine. Fara tot ce scrii.
    Iubesc si eu, cu disperare, ca amanta.
    Din pacate, nu pot face fata valului de provocari si „satisfactii” profesionale in care este el implicat.(Am pus ghilimele pentru uneori sunt esecuri si caderi). Zice ca ma iubeste, doar ca nu inteleg cum.
    Sunt in impas. In unul mare.
    Ce pot face?

  18. celina permalink
    Septembrie 29, 2010 10:41 pm

    Tot ce scrii aici este adevarat pina si spatiile dintre cuvinte. A doua zi era ziua mea. Şi …înţelegi tu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: