Oscarul blogurilor 2009 – Lucia Verona ştie de ce… Tu ştii?
februarie 2, 2010
Sigur că e mai mult decât un top. Este o declaraţie de simpatie. De recunoaştere a lucrurilor care ne fac să citim aproape zilnic paginile unor oameni. Ce ne convinge să revenim acolo? Ce ne comunică ei? Ce daruri de-ale lor ne fac să ne simţim mai bogaţi după ce plecăm mai departe?
Ideea a fost a Luciei Verona şi a însemnat o leapşă. Dar şi un top pe bune, bazat pe ceea ce simţim, ceea ce ne atrage, ceea ce ne farmecă de-adevăratelea în blogosferă, nu pe schimb de link-uri şi bizarerii de statistică zelist.
M-am pomenit nominalizată de trei dintre cititorii cărora blogul meu le este drag, Flavius Obeadă, Marius Ola şi Alpha sau nu-ştiu-cum-altfel, pentru că are mai multe variante la rubrica Despre mine. Le mulţumesc din nou pentru nominalizarea la Cel mai bun blogroll şi de două ori la categoria Marele premiu.
Am făcut la rândul meu un top. Greu. Greu de tot, de tot, de tot. Mi-aş fi dorit ca toţi cei pe care îi am deja în lista de suflet a paginilor mele, dar şi cei pe care îi citesc şi încă îi citesc şi încă mai caut acele cuvinte care să li se potrivească şi să îi prezinte atunci când îi voi introduce în blogroll, mi-aş fi dorit ca toţi aceşti oameni să fie în topul cu pricina. Dar nu s-a putut. Unele categorii le-am lăsat necompletate, mai ales cele oareşcum mondene şi cele politice. Asta arată că nu sunt chiar pricepută în materiile cu pricina. Aş fi simţit în schimb nevoia de alte categorii, la care să-i pot include pe cei care sunt acum în afara listei de nominalizări. Categorii care li se potrivesc lor cu adevărat, categorii atât de aparte, încât se regăsesc mai greu într-un top cu largă acoperire.
Iată şi nominalizările pe care le-am propus Luciei Verona şi juriului care va vota.
1. Marele premiu – Pentru că-mi place familia lor trăznită şi pentru că merită un capitol năbădăios, multsavuros în istoria literaturii contemporane – Surorile Marx
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – aşa cum spuneam, aşa cum o admiram, Împărăteasa Grădinilor de Hârtie, Nora Damian
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri – strălucitor, narator seducător Paul Gabor
4. Blogul cu cel mai mult umor – vervă, har de povestaş, viaţa ca un enorm hohot de râs, Doina Popescu
5. Cel mai bun critic literar – Tiberiu Orăşanu, rafinat, profund, inventiv, o delectare continuă
5. Cel mai bun cititor – dar nu numai, nu numai, ci şi un şaman al cuvintelor, al poemelor, un spectacol intensiv de expresivitate – Nuclearrrr
8. Cel mai bun blogger dintre politicieni – Corina Creţu
9. Cel mai bun politician dintre bloggeri –…
10. Cel mai informat blogger -…
11. Cel mai simpatic blogger – un paradox, un rebel fără cauză, umor autoironic, funambulesc, suprarealist, Piticu Gras
12. Cel mai gustos blog – artist până în măduva oaselor, umor duios, culori ce vibrează, desene cuceritoare, cuvinte de leac, îţi vine să mănânci pe pâine paginile sale – Cerculeţ
13. Cel mai bun blog al unui ziarist – Talentatul şi nobilul Flavius Obeadă
14. Cel mai bun blog anti-băsist – Felix-Gabriel Lefter, scrie enorm de bine, mult mai bine decât o arată preamultele sale articole cu temă politică
15. Cel mai fericit blogger – Un suflet atins de îngeri, iubit de lumină, Aproape Alb şi Un bebeluş care scrie nemaipomenit
16. Blog de criză sau blogger crizat – …
17. Cel mai artistic blog – Dăinuitoarea, Cuvântătoarea de vise, Ora 25 şi atât-de-fermecatul stăpân al Dulcei Mahala
18. Cel mai bizar blog – i-aş spune însă “cel mai misterios blog” – provocatoarea Tlon Society
19. Cel mai bun traducător din română în română – Geniala, irepetabila Diacritica
20. Cel mai bun comentator politic – …
21. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – Magistralul Vreau ultimul loc, nu neapărat despre politică, ci despre viaţă şi ceea ce contează în viaţă
22. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – şi vorbim aici de grădina sufletului, desigur – generoasa Corina Stoica
23. Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Mircea Badea
24. Cel mai bun blogroll – şi un univers bogat, răsunător în nuanţe, nostalgii, visări – Cinema Victoria
25. Cel mai bun blog de sport -…
26. Cel mai schimbător blog – …
27. Cel mai luptător dintre bloguri – Isabelle Lorelai, un om care pune tot sufletul să ajute oameni, mă înclin!
28. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – ….
29. Cel mai activ blogger – …
30. Cel mai prost blog – Danuţ Chidon
31. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri, umor şi piper, şi piper şi ardei iute – Julius Constantinescu şi echipa lui de fantastici
31. Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Impetuosul Marius Ola, ştie să facă atât de bine haz de necaz
32. Premiul de popularitate – Lorena Lupu, pentru că scrie excelent şi are curajul de explora teritorii ascunse şi de-a dreptul incandescente
Din păcate termenul de joacă s-a încheiat. Leapşa nu poate fi dată mai departe. Dar sper să te bucuri chiar şi aşa, chiar şi aşa. Dacă vrei şi dacă vreunul din blogurile pe care le-am nominalizat ţi-a mers la suflet, urmăreşte mişcările care se vor face în pagina Luciei Verona. Or să fie nişte selecţii, or să fie şi zile de hai la vot! hai la vot! la care poate participa oricine din blogosferă, oricine dintre autori şi cititori. O să fie aşa cum ne place şi cum e de adevăratelea. Daaaaaaaaaa…
79 comentarii
leave one →
Deea Dulce mult aduce 
Mersi pentru nominalizare, Deea. Pentru că lumea este construită greşit, nu vom câştiga, dar intenţia contează…
De ce, dragăluşka mea, de ce nu crezi că puteţi câştiga? După câte am înţeles va fi vot liber. Tot omul va putea să aleagă.
Şi oricum… Rhetta, important este că datorită acestui fel de prezentări oameni care nimeresc pe blogul meu şi al altora află de pagini ca ale voastre şi se bucură să vă cunoască, să vă citească.
Ştii… mie asta îmi place mult de tot în lumea blogurilor. E comunicare vie, instantanee. Are ceva din ardoarea şi spontaneitatea vieţii însăşi. Adică textul nu mai aşteaptă tipărire şi lungul drum de la editură la public, textul e savurat la cald de oamenii care vor să citească. Şi mă gândeam câţi cititori are o carte chiar bine vândută în zilele noastre, 40.000, 50.000, nu? Cam aşa ştiu că sunt apariţiile cu vânzări foarte bune. Într-un an, Rhetta.
Iar voi aveţi 40.000, 50.000 de cititori într-o lună sau două, este? Deci scriitură ca a voastră ia mereu Marele Premiu. Chiar şi dacă nu ar câştiga în finala a ceea ce am numit în glumă Oscarul blogurilor.
M-ai numit Drăgăluşkă! Nimeni nu mi-a mai făcut un compliment atât de dulce! Înnebunesc de bucurie! Serios!
Cât despre numărul de cititori, mă tem că trebuie să te dezamăgesc. Acum avem vreo 700 de vizitatori pe zi, dar o treime dintre ei sunt piticugras. Deci să zicem 200-300 pe zi. Dar nu ne plângem, deşi am avea motiv.
Cât despre motivul pentru care nu vom câştiga concursul, tocmai l-am expus cu lux de amănunte. În general, este din cauza unor prenume.
Mulţumesc tare mult DulceDeea pentru nominalizare. Mulţumesc tare mult.
Totuşi. Eu critic literar ? Nu mă simt aşa ceva.
Cel mult, retrăiesc unele cărţi pe care le citesc, din perspectiva mea.
Şi propun acest punct de vedere strict personal – neprofesionist -, pe bloaga mea.
Îţi mulţumesc pentru gentileţe. Mă fîstîceşti.
Dacă ar mai fi trait Stănescul cel cunoscut drept Nichita, ar fi spus despre tine, Atît : Eşti!
Dragă DulceDeea, Dragă DulceDeea, Dragă.
Sper ca Elixi să nu devină gelos dacă îndrăznesc să spun : I pup you !
Hihi:)
Danke, DulceDeea. Deja mă simt mai killer cu câteva căutaturi aspre. Sau cu o tastatura încurajată, tocmai bună de mitraliat „marineli”… Sunt însa, din nefericire, paşnic ca moş Boggs (Twain, The Adventures of Huckleberry Finn): „Ia daţi-vă bah la o parte, că-s cu capsa pusă şi am auzit că sicriele or să se scumpească!” Apoi, uitându-se la Huck, îi zice: „ce-i băieţaş, ţi se urî cu viaţa?” Zece minute mai încolo, mos Boggs cădea rapus de glonţul colonelului Sherburn, dacă nu ma înşel…
Totuşi, io-s mai şmecher. Atâta vreme mi-am numit echipele de trivia „mossad” încat băieţii noştri cu arma în mână chiar ma cred… E naşpa să te pui cu adevăraţii „decupaţi”…
Mulţumesc şi pentru comentariul la Patrocle. Înca plâng. Am auzit ceva şi mai revoltător, dar încă refuz să cred. Voi completa oricum postarea, însă mai târziu – am treabă ca la balamuc.
DulceDeea, eşti dulce-dulce. Pupicii ţi i-am dat mai devreme fără să am habar de Oskar-ul tău dar uite, mă bâlbăi şi îţi mai dau un rând, fiindcă te gândeşti mereu la mine.
Atâta vreme cât mă citeşti tu şi atâţia cititori fideli, merită să scriu. Pentru că simt că aduc bucurie. Scriu pentru că am rămas credincioasă viselor copilăriei şi aduc bucurie celor din jurul meu fiindcă eu nu pot trăi altfel. Şi după chipul şi asemănarea mea am făcut două fetiţe ca doi zurgălăi.
Servus Deea…
Mereu atît de generoasă în cuvinte, în toate cele…
Mulţumesc mult!
Toate cele bune!
Numele e Alpha şi Căţelu` 😛
Surorile Marx zici? Hmm! O să îl răsfoiesc niţel zilele astea. De la prima vedere îmi pare savuros. Mulţhamesc!
🙂
Am nimerit intamplator aici si-mi place tare, asa ca voi mai reveni.
Iar lista ta de Oscaruri este cea mai buna din cate am citit zilele astea.
„important este că datorită acestui fel de prezentări oameni care nimeresc pe blogul meu şi al altora află de pagini ca ale voastre şi se bucură să vă cunoască, să vă citească….. scriitură ca a voastră ia mereu Marele Premiu ” sunt perfect de acord. nici eu n-as fi spus-o mai bine.
Chiar imi place aici la tine. Multumesc.
Deea draga, multumesc! Surpriza placuta, ma onoreaza, mai ales ca intentionez sa ma fac mai mica si mai tacuta si chiar sa evadez (pentru o vreme, poate mai mult). Nu-i stiu pe toti din top, dar cel putin primilor doi pe care-i vizitez cu placere si eu le-as da aceleasi premii.
Saru’mana :).
tenkiu tenkiu tenkiu. sunt departe de a fi atât de populară, şi voi lua mai degrabă Premiul de Nepopularitate, dar tenkiu.
În calitate de bebeluș premiat acum sunt și mai fericit.Mulțumesc.
Nu ii mai spune Oscar
Ii spune premiul Blogar
Lume fina si cuminte
Doara Creanga fara minte
Samavolnic si samovar
Rusu-i far’ de buzunar
Atarna ceasul la gat
Se uita la tine urat
Nevasta vrea sa incerce
Pe tine te lasa …rece
Pune mana pe par
Si te lasa in itar
Ce balet ce literatura
Iti da el foc la sura
Saracul Elixi-i exilat
Doarme cu Ludmila in pat
Premiul lingura de lemn
Se acorda acum solemn
Crengosului burienos
Ca-i mare bascalios
Multumim frumos. Desi, daca ne intrebi pe noi, ne-am fi nominalizat la toate categoriile 😀
Curaj, Julius, curaj. Aţi putea face voi înşivă un top. Întâi vă nominalizaţi la toate categoriile şi apoi vedeţi cui îl trimiteţi spre confirmare. Aşa o să vă verificaţi şi prietenii :):)
Sunt fericita sa fiu nominalizata ca cel mai fericit blogger! :):) Multumesc de nominalizare, mi se potriveste categoria. 😛 Si asta nu pentru ca as fi cea mai fericita, ci pentru ca incerc sa strang fericire, sa o fabric si sa nu-i mai dau drumul. Pentru ca fericirea exista si ni se da din belsug, trebuie doar sa o vedem si sa o daruim mai departe.
mulţumesc dragă deea, nu cred că mă potrivesc în topul ăsta deşi recunosc în el şi personaje foarte simpatice 😀 😀 – poate tocmai de-aia! dar e foarte frumos din partea ta, mulţumesc.
Cu drag, Zulufi-de-Vis 🙂
Dulce si draga Deea, ti-am scris si la mine ca, daca o mai tii asa cu alintatul asta, chiar ca o sa-mi iau aere de printesa. Din aia cu inima de turta dulce! Te sarut cu drag drag drag si te imbratisez strans strans strans. Si-ti multumesc!
Te îmbrăţişez şi eu, Prinţesina.
Continui sa cred ca joaca face bine la ten si ca doar ne straduim sa creionam in jurul nostru un fel de comunitate cu zambetul pe buze… E bine, izul acesta de menta proaspata ne impinge, ne ridica si ne face sa credem ca suntem intr-adevar ai naibii cu totii. Mi-e imposibil sa nu multumesc oamenilor pentru gandurile lor bune. Atat ramane, din pacate: gandul bun… Restul e joaca de-a covorul rosu…
Vorbind de acordeoane si de bratele in care-as adormi… Rusoaica e mult prea departe!
Paul, uite ce cred eu. Joaca face bine la viaţă. Joaca nu e superficialitate. Joaca este cel mai serios lucru din lume. Joaca este puterea noastră de a face din pură bucurie ceva.
Joaca este serioasă, întrucât doar omul şi delfinii au timp anume de joacă, fără scop de atragere sexuală etc (hihihihi, hihihihihiiiiiiii, deşi ritualurile erotice pot fi şi ludice, precum şi orice joc poate conţine, fie şi nerecunoscute, intenţii erotice).
Joaca asta nu e şmechereală socială. E chiar joacă. Şi mi se pare adorabilă. Şi mă farmecă faptul că oamenilor le vine să zâmbească. Asta nu înseamnă că se prefac ori că se pretind semizei. Dacă sunt destule care ne lovesc sufletul şi destule care ne întunecă zilele, la ce le-ar folosi şi încruntătura? A zâmbi nu e neapărat semn de superficialitate (nu pricepe omul adică în ce grozăvenie de situaţie suntem) Nu e nici semn de hai-să-ne-dăm de bon ton.
Uneori a zâmbi e o şansă. O şansă reală ca mâine să avem un motiv în plus pentru a zâmbi. Pentru că eu cel puţin. Când am ceva greu de făcut. Ceva care poate la prima vedere e chiar descurajant… eu mă simt mai bine să găsesc un motiv de a surâde. Surâsul îmi dă mai multă putere decât plânsul ori revolta ori furia ori necruţarea.
Nu am vrut să ne credem superiori. Am vrut să ne jucăm. 🙂 Şi nu de-a covorul roşu. Nu. Să ne jucăm şi să ne putem mărturisi simpatia, fără reticenţe. Fără suspiciune. Fără jenă. Cum făceam când eram copii şi ne luam în braţe spontan şi întrebam „vrei să fii prieten cu mine?”
Braţele rusoaicei sunt prea departe. Mult prea departe. 🙂 Dar celelalte? 🙂
Deea, asa cum am spus, ma multumesc cu gandul bun. Este tot ce conteaza pentru mine si sunt convins ca in foarte multe dintre cazuri mi-am gasit un loc printre preferintele celorlalti pentru cum sunt si pentru cum incerc sa asez cuvinte. Stiu ca tonul meu poate crea stari de disconfort si ca par nemultumitul ce s-a trezit cu un dar din cer. Esti una dintre putinele persoane pe care nu as dori sa le supar. De ce? E foarte simplu: prefer sa beau un vin bun recomandat de un betiv veritabil, e unul dintre criteriile dupa care ma ghidez. Nu-mi plac specialistii de conjunctura, nici oamenii care, in general, practica zilnic complezenta ca butelie de oxigen. Si stii asta pentru ca esti o fina creatoare de iluzii si detii o privire exersata pentru a te strecura printre randurile celorlalti. Premiul venit de la tine inseamna mult mai mult decat zelisturi si algoritmi patimasi dupa care unii si-ar da si un deget. Dar nu-ti mai bat capul cu explicatii. Eu ma multumesc cu brate mai apropiate. Rusoaicele sunt prea departe, ca strugurii de iulie…
Si inca ceva: jocul este minunat. Doar ca am devenit, odata cu trecerea anilor, un jucator din zonele joase ale clasamentului. Apreciez insa elanul celor din jur. Si-mi reprim participarile.
Reacţionezi ca un arici şi totuşi ţi-ai scos pălăria, domnul meu! Blazat, blazat dar, gentleman…
Draga Doina, nu se poate altfel. Mi-e imposibil!
Dulcedeea, îţi mulţumesc. Sunt la locul potrivit, cel mai gustos blog, am scris şi eu o reţetă mai demult. Sunt convins că nimeni din juriu nu va intra pe blogul meu. 🙂
Ai scris frumos despre blog, o să-ţi fac un desen, ca să nu uit.
A, era să uit: Cerculeţ are cel mai fain blog din lume. 😛
Da, da. Cerculeţul are fain blog. Şi are Helmut. Care vorbeşte simpatic precum nimeni altul. E copil nemţesc Helmut şi e cu ochi rotunzi şi de mirare pentru cum sunt lucrurile. Dar Helmut niciodată nu se supără. El se minunează, poate plânge un secund, doi secunzi şi apoi râde iar. Noi iubim Helmut, că e aşa cum ştim noi că sunt oamenii buni şi frumoşi.
Şi îi mulţumim lui Cerculeţ că l-a adus pe lume pe Helmut. Să facă lumea un loc mai drag şi mai prietenos de locuit în ea. Da.
DulceDee, ar trebui sa mai adaugi o categorie si in ea sa ii incluzi pe toti cei nominalizati: Cel mai modest blogger.
N’am mai vazut de mult asa stapinire de sine si umilinta la un minuitor de tastatura cum am vazut aici la tine in comentarii.
Cit despre mine…. nu pot decit sa fiu invidios ca eu nu am fost nominalizat. Poate la anu’ 😀
Eşti un scump, Marius. Eşti un scump fără de măsură. 🙂
Buna seara Deea… Construiti o lume Paralela, la fel de Nefireasca, ca si cea Reala… Unde va este Bucuria?…dar Tristetea?…
Distractie placuta in continuare…
Mulţumesc, Andriuşa. Lumea aceasta pe care o plămădim acum nu e nefirească. E jucăuşă. Pur şi simplu jucăuşă. Şi e plină şi de bucurie, şi de tristeţe, la fel cum lumea cea Reală le conţine deodată pe amândouă.
Eu numesc Real ceea ce are suflet. Tu?
Eu numesc jucăuş ceea ce-l face să se bucure pe copilul dinăuntrul nostru. Copilul care se poate juca de-a orice. Doar aşa, ca să descopere plăcerea imaginaţiei. A invenţiei. A creaţiei. A inspiraţiei.
Lumea de care spui e din baloane de săpun. Sigur că da. Ce contează că ai primit o nominalizare sau alta în jocul acesta? Ce contează că nu ai primit niciuna? Ce contează că nu ai putut primi niciuna pentru că eşti în afara oricăreia dintre categoriile care existau când jocul a fost început (aşa e convenţia, precum orice joc are convenţiile lui)?
Contează însă ceea ce mărturiseam în postarea aceasta, înainte să desfăşor nominalizările. Contează dorinţa de a aduce împreună în acest joc oameni care nu se cunosc şi nu s-au citit unii pe alţii niciodată până acum. Contează. Pentru mine sigur da. Asta contează cel mai mult şi cel mai durabil.
Da, Deea…ma simt si sint in afara lumii… Poate ca de asta va privesc oarecum ciudat… Eu ma exprim altfel, cu totul si cu totul altfel… Iarta-ma… Multumesc oricum pentru mustruluiala… Uneori sint ciudat si ursuz peste masura… Dar rau, niciodata… O zi frumoasa sa ai in continuare…
Deea, am făcut desenul.
Răspunsul lui Helmut: „În noi.”
Cerculeţule, Helmut bun mult şi simpatic nemăsurat. Mulţumeşc frumoş-frumoş. Desen Helmut plăcut ca floarea, răcoarea, primăvărateca înserarea. Plăcut sufletului meu. Şi emoţionat la mine, să ştii, Cercuşorule.
Simţit şi Deea ca o dulceaţă de copaci neruşinaţi-dantelaţi. Cireşi, poate. Rotunzi în miresme.
Unde eşti, Helmut? Dor este de tine. La mine dor este. Fost aici şi citit răspuns acest pentru inimiorul tău? Helmut? Mult pup obrăjor vesel. Şi să nu dispari, da? Te roagă Deea, te roagă dulce să vii înapoi, hai. Vrei? Fac nişte pâine cu unt (prăjită, da?). Şi un picuş de sare. Hai, Helmuticuţule. Vii?
Am citit că nişte năuci te-au supărat şi ai luat geamantan şi dus fost. Vino înapoi. La joc. Joacă. Jocuşor. Vii?
mercic pentru asa laude. dar cum vine asta ca nu am cauza? hm.. bine ca ai tu cauza! dragalusco!
păi… deci ba da.
Puf-puf, baruf-baruf, ineluş-învârtecuş… Drăgăluşcule!
DulceDeea, ai fost tare harnică, să scrii atâtea vorbe frumoase despre noi şi-ţi mulţumim. Dar, pe cât eşti tu de dulce şi generoasă, observ că noi suntem o ogradă de curcani împăunaţi! Dar ne simţim alintaţi şi răsfăţaţi şi te iubim…
Sunteţi nişte guguştiuci glu-glu-glu. Şi mie mi-e drag să răsfăţ oamenii care-mi sunt dragi. Glu-glu-gluuuuuu…
… lume buna pe aici ! Pitici, uriasi, dame bine si unchesi de vaza… imi place …o companie selecta ! ce misto e sa privesti totul cu susul in jos !!!
Dragă Dănuţ,
Sunt realmente impresionată… deşi eşti supărat din cauza faptului că te-am nominalizat la o categorie deloc laudativă, comentariul tău păstrează un ton de ironie elegantă.
Asta arată că ai caracter şi nu alegi să jigneşti sau să desfiinţezi cu acuzaţii răutăcioase oamenii care au altă părere decât tine.
Pentru că ai reacţionat aşa mă încurajezi să-ţi spun de ce am ales blogul tău la acea categorie. Ştiu, am văzut, există bloguri mult sub ceea ce ne oferi în paginile tale.
Dar eu am gândit toate nominalizările de la un nivel în sus. Aşadar la bloggerii care scriu fără de gramatică, cei care scriu vulgarităţi şi pornoşaguri, cei care intră la categoria cocalari şi piţipoance, la toţi aceşti bloggeri nici nu m-am gândit.
Bloggeri de acest soi sunt pur şi simplu altă galaxie.
Aşadar… ce cred că scade mult din valoarea blogului tău? Ceea ce probabil, într-o oarecare măsură, îi şi dă valoare. Nu-i un paradox de dragul paradoxului. E un adevăr. Calităţile noastre sunt de la un punct încolo chiar defectele noastre.
Tu eşti entuziast din fire. Aşa intuiesc din felul cum scrii. Eşti un om cu emoţii puternice, idealist, uneori poate chiar nu foarte greu de păcălit. Mie îmi plac oamenii de acest fel. Şi eu sunt făcută cam din acelaşi aluat.
Totuşi epidemia de semne de exclamare din textele tale dă senzaţia de revărsare emoţională. De lipsă de obiectivitate (nu mă judeca pripit, toţi suntem subiectivi, chiar şi cei care poartă mănuşile fine ale discursului echilibrat, nici nu-i rău într-un fel că suntem subiectivi, suntem unicate, fiecare cerne lumea prin filtrele sale de intuiţie, experienţă, curaj, creativitate, încredere… ). E prea mult să pui însă câte trei, patru semne de exclamare în titluri şi să ai articole care nu încheie nicio propoziţie cu punct, ci doar cu aceleaşi semne de exclamare.
Dezavantajează textele tale şi mulţimea de hiperbole, exagerări, epitete definitive sau judecăţi de valoare definitive. Ştii ce mi se pare însă uimitor? Am intrat chiar după ce ţi-am citit comentariul de aici, am intrat în pagina ta şi am descoperit nişte poeme de-ale tale. Chiar pot fi lucrate. Merită. Chiar ai intuiţie poetică. Ai un altfel de privire asupra lucrurilor. Şi culmea culmilor, poeziile tale sunt mai strunite, mai discrete, mai profunde decât ar lăsa de bănuit textele celelalte.
Dragă Dănuţ,
Cred că nu opţiunea politică are importanţă. Citesc şi am citit şi în plină şi nebună campanie electorală oameni cu opţiuni politice de toate soiurile. Nu partea politică mă face să revin sau să ocolesc un blog. Să nu crezi că te acuz sau te desconsider pentru că eşti susţinător al lui Băsescu. Probabil că unii bloggeri au făcut-o.
Poţi să susţii ce simţi tu că se potriveşte crezurilor tale. E nemaipomenit să fii tu însuţi. În acelaşi timp cred că merită să şlefuieşti, să rafinezi stilul în care scrii. Cred că merită să te iei la întrecere cu tine însuţi şi să-ţi nuanţezi textele, să nu fie doar declaraţii de simpatie, antipatie. Să ai argumente, să descoperi subtilităţile unei situaţii, paradoxurile ei.
Spor la treabă, Dănuţ! Şi mulţumesc din nou pentru felul în care ai reacţionat.
DulceDeea, dacă nu ai studii de psihologie, eşti deşteaptă de speriat, draga mea. Cu atât mai mult aştept acea astrogramă. Ştiu-ştiu că ai fost ocupată cu scrisul… Te rog să păstrezi numai prima frază a comentariului, că pe urmă te mai face Dănuţ şi vrăjitoare! A reacţionat rezonabil dar e crunt lovit în aripă… Sper că moderezi…
Multumesc sincer pentru aceste rinduri… aveam nevoie de ele, pentru ca, de foarte multe ori, daca nu ai la ce sa te raportezi risti sa ramii „surd” si „mut” in oricare demers, fie el si jurnalistic. Ma bucur ca lumea aceasta a bloggerilor, pe care inca nu am deslusit-o suficient, e vie. Uneori aveam senzatia unor izolari-refulari, simpatii-antipatii, campanii-anticampanii a celor care o populeaza. Astazi, prin rindurile adresate-mi, inteleg si „the dark side of the moon”… Oricind cu mare placere, deschis dialogului… Toate cele bune!
Cu drag, Dănuţ. Bravo din nou pentru felul cum ai răspuns. Şi fii atent la semnele de exclamare 🙂 Îmi permiţi să mai tai eu din ele (în comentariul pe care l-ai postat ultimul)?
te rog…
Zis şi făcut.
Dulce Deea, sunt tot mai placut impresionata de capacitatea ta de motivare si armonizare, de energia ta daruitoare si binefacatoare. Felicitari!
Îţi mulţumesc cu tot sufletul, Nora. Îţi mulţumesc frumos-frumos 🙂
Multumesc, Împărăteasa, de venirile tale în ospeţie şi de cuvintele pentru suflet.
Haaaa! Sunt foarte onorat si fâstâcit. Sarumana.
De ce fâstâcit, Vlad? Blogul tău e cu adevărat o frumuseţe de loc, de univers. Şi vizual, şi ca scriitură. 🙂
bravos natiune. good ideea. mergem inainte. se pare
Asta e tare, la categoria
„16. Blog de criză sau blogger crizat – …” – nimic
….la vreme de criză în blogosferă e criză de bloguri şi bloggeri crizaţi …. super…
Probabil că într-o zi va intra şi criza în criză … ne va lovi atunci melancolia şi ne vom băga piciorul în cei care ne sperie cu criza… bravo.ţi propun un blog de blogger crizat:
Mircea Geoană nu s-a crizat. Aşa s-a născut:
http://www.mirceageoana.ro/blog
din pacate s-a incheiat, iar eu am 17 nominalizari la cel mai bun blogger dintre scriitori, 5 la analize politice, si inca vreo 16 la restul cu hobbitul … si daca o sa castig iti dau tie si lui oana premiul
Dragă Bogdan, mă bucur că-ţi place blogul meu. Asta e deja un mare premiu, să ştii. Chiar este. Şi îţi mulţumesc pentru intenţia ta aşa de generoasă. O înţeleg ca pe un alt fel de a spune că… îţi place blogul meu. Uffff, m-am fâstâcit. Mulţumesc, om bun.:)
Nici-o faptă bună nu rămîne nepedepsită sau măcar ignorată. 🙂
Mă aşteptam totuşi ca numărul de voturi pentru această postare, să fie măcar egal cu numărul de nominalizări.
Hai, Tibi… Asta sună ca o lege a lui Murphy. Au intrat mulţi oameni să citească postarea asta. Nu contează că n-au votat. Şi mulţi au plecat spre blogurile celor care sunt prezentaţi aici. Aşa că eu mă bucuuuuuuuur!
Ştiu , dar eu am spus în glumă ce am spus ! 🙂
Iar din gluma mea au crescut şase stele, de la 13 la 19 ! 😀 Pînă acum !
Eu nu pricep la ce folosesc chestiile astea (premii, nominalizări, etc)…
După mine blogul e un loc unde scrii ce te taie capul, apoi, uneori vin unii să comenteze, alte ori nu… şi gata…
Este un mod de a promova diferite bloguri pe bază de simpatie.
Un fel de blogroll extins.
Aia am înţeles, dar le ce foloseşte această promovare? Bine, dacă unii îşi propun să trăiască din asta, sau îi ajută în carieră fie… dar…
Foloseşte în primul rînd adminilor prin creşterea de trafic în general, dar foloseşte şi vanităţii individuale, celor care de-abia aşteaptă noile rezultate din zelist.
Pînă la urmă, este o joacă, iar joaca nu are cum să fie nocivă. Dimpotrivă.
Este generatoare de noi amiciţii, fie ele şi numai virtuale.
Daaaaaa, e o joacă, Tibi. Şi s-ar putea să fie şi dorinţa de a-i cunoaşte, descoperi pe oameni în ceea ce au unic, fermecător. Hihihihi, pe vremurile vremuri, demult, erau saloane, nu? Se adunau prieteni şi discutau, cântau la pian… Acum sunt cluburi de pileală şi ecstasy şi dance-trance. Şi sunt firmele cu ritm în galop şi e traficul nebun cu blocajele sale. Şi?
Nu prea mulţi oameni se adună cu prietenii la o şuetă. La o discuţie năstruşnică. Cred că blogăreala are şi acest farmec, şi pe acest vino-ncoace. Oamenii redescoperă arta conversaţiei. Şi chiar a curtoaziei, ce-i rău în asta? Hihihihi, hihihihiiiii… eu nu confund curtoazia cu prietenia, ştiu că e distanţă enormă între prima, care nu implică decât vorbe amabile, şi cea de-a doua, care înseamnă chiar să-ţi pese, chiar să-l cunoşti pe om, chiar să fii alături de el şi chiar să-l iubeşti şi după ce-i cunoşti umbra.
Dar… nici nu văd nimic rău în curtoazie. Nu o identific cu ipocrizia. De ce n-am putea să simpatizăm oamenii? De ce n-am putea, simpatizându-i, să vorbim cald cu ei? Să facem apel la partea bună a fiinţei lor? Cred că atunci când te adresezi părţii bune a omului ai şanse mult mai mari chiar să îţi vină în întâmpinare cu partea lui bună. Este?
Este DulceDeea dragă,sigur că este.
Ştiu cum este cu saloanele de altădată, deşi eu nu le-am suportat niciodată; mă oripilau mahalagii care după ce-şi făceau baia săptămînală, veneau la salon să pută a briantină ieftină şi să agaţe fete fără noroc. 🙂 (Nu despre salonul clasic literar vorbesc eu).
Dar era şi o parte bună cu saloanele acelea. Rămîneau cîrciumile de cartier ceva mai goale şi se mai domoleau scandalurile dintre borfaşi.
Şi totuşi. Deşi mergeam rar, la insistenţele unor prieteni mari amatori de dans clasic, am admirat cîteodată cîte o pereche de dansatori adevăraţi care stîrnea aplauze la scena deschisă. Aveau şi ei clasamente ! 😀 .
Şi da ! Blogăreala are farmecul ei. Din mai multe puncte de vedere. Nu le mai înşir şi eu că nu prea mai am ce să adaug la cele spuse de tine. Poate doar, că unele bloguri sunt surse de informare corectă, fară manipularile infecte de pe la televeceuri.
Tibi, mă gândeam la saloane mai de demult. Când femeile purtau rochie cu crinolină şi umerii dezgoliţi… sau poate nu mai era crinolină, dar corsetul, oh, corsetul recupera din ascunzişul picioarelor… 🙂
Fix asta înţelegeam şi eu cu blogăreala, o joacă… da probabil şi ceva legat de vanitate…
Oricum, celor interesaţi, multă baftă…
Blue, eu am explicat de ce am făcut topul. Care nu e un top, o ierarhie cu ifose de academie americană de nu ştiu care. Deşi am spus că este Oscarul blogurilor, am spus-o ca poantă.
Uite, citesc nişte oameni. Dacă în pagina cuiva care îmi place deja văd recomandări pentru alte bloguri sunt curioasă şi arunc o privire. Aşa am descoperit pe mulţi dintre cei care mi se par foarte buni în ceea ce fac. Sigur că am descoperit bloguri interesante şi datorită celor care postează comentarii, în fond aşa cred că se petrece cu toată lumea.
Pe mine nu mă interesează să fiu pe nu ştiu care loc în zelist. Am văzut care sunt subiectele, comunităţile, titlurile, stilurile care atrag. Dacă mi-aş pune mintea aş inventa un blog de genul acela care ar putea să urce mult în top (cel puţin în cel al wordpress-ului, cu postările şi blogurile zilei). E ca în marketing. Ca în advertising. Cercetezi ce atrage, cum e prezentat ceea ce atrage şi copiezi formula, mecanismul de seducţie al mesajului respectiv.
Dar nu mă interesează asta. Eu văd ca pe un loc de creativitate şi comunicare blogul meu şi blogurile celor care mă încântă. Râdem, ne jucăm, discutăm, inventăm chestii simpatice. Descoperim oameni care sunt talentati. Sunt chiar scriitori. Îi citim şi online, nu doar în cărţi. E viu. E instantaneu. E cumva foarte incitant.
Un top de genul ăsta e doar un pretext din punctul meu de vedere. Inainte să apară, acum vreo lună, mă gândisem că mi-ar plăcea să fac câte o postare pentru blogurile care îmi plac cel mai mult. Ca un fel de cronică de simpatie, ca un fel de declaraţie de simpatie. Şi cine va fi curios, dintre cititorii mei, să meargă să citească acele bloguri.
Sper că n-ai înţeles că îţi reproşam ceva… chiar doream să ştiu. Şi mai există multe deceuri…
Aşa e viaţa. O sumă de întrebări.
Dacă contează, de simpatia mea poţi fi sigură…
:::::::::::::::::::::::.
De fapt azi am învăţat cum e cu acele steluţe… nu aveam idee care era rostul lor.
Eu nici nu cred că am activat opţiunea aia.
Eh, regret dar tre’ să yes. NB. 🙂
Esti o dulcik, ca de obicei, si-atat de echilibrata, incat de fiecare data ma lasi cu gura cascata……….dar never mind, bravo tie!
p.s. ai o leapsa ,te asteapta , cand ai timp si dispozitiede facut poze.:)
Am descoperit o mulţime de bloguri excelente în acest Oskar şi a fost ca un dar.
Demersul tău este generos, cu atât mai mult cu cât a fost cronofag.
Şi ai dreptate: eu am şueta înscrisă în ADN dar, amicii mei nu mai au timp şi chef de şuete fiindcă secătura asta de criză le-a adus depresii şi insomnii. Aşa că fac balet pe blog, aşteptând ocazia să ies la o cafea-cafea cu tine, cu surorile Marx, cu jucăuşul Blue şi ceilalţi amici virtuali. Nu confund amiciţia virtuală cu prietenia dar ar putea fi un început excelent. Nimic nu se petrece la-ntâmplare!
… Cu jucăuşul Blue … Hehehe …. Sună supermişto …(Cu mari eforturi mă abţin să comentez… nu era ceva de rău, dar am constatat că uneori e mai bine să mă abţin de la a face anumite remarci..) 😉
Jucăuşul Blue, musafirul voios al blogurilor noastre…
Da, Blue!… Sunt convins că era un comentariu ok…
Din păcate, uneori trebuie să te abţii, fiindcă internetul este vizitat deopotrivă de persoane zglobii şi elegante dar şi de aurolaci fără simţul umorului, complexaţi şi orbiţi de gelozie, cărora li se năzare din orice şi care se opăresc chiar şi când le faci un compliment.
Da… mare dreptate ai…
Nuodată mi s-a întâmplat să arunc o chestie cu două dau mai multe înţelesuri. Uneori trebuia să plec de la computer şi reveneam după câteva ore. Discuţia evolua şi din aproape în aproape se ajungea la concluzia că am spus nişte chestii oribile.
Mă şi supăram câteodată. M-am gândit de ce se întâmplă ca dacă oamenii au de ales între o cale care evidet duce pe un drum amuzant şi altul pe un drum care e trist şi urât, unii aleg calea a doua şi se ajunge la jignri şi alte prostii. Am ajuns la concluzia că cei care aleg calea a doua sunt trişti, sau au probleme şi au senzaţia că se eliberează de tensiune. Dar eu cred că greşesc, nu vor avea bucuria să vadă sânge (la figurat), deci răzbunarea rămâne nesatisfăcută, tensiunea va creşte şi mai mult.
Amuzamentul, râsul, micile prostioare, te ajută să îţi încarci baterile pentru a avea acea stare de bine pe care ne-o dorim. Dacă nu suntem masochişti, evident.
Sau poate e vorba de o nevoie de atenţie, ceea ce e OK, înţelegerea drumului spre a o obţine e uneori greşită.