Skip to content

Am premiul Scriitorilor Superiori. Ghici, cui l-am acordat?

Ianuarie 23, 2010

M-am pomenit cu un dar din partea lui Flavius. Sensibil, vast, nobil. Profund. Aşa îl văd eu pe Flavius, aşa mi-l arată scrierile lui, şi cele  jurnalistice, şi acelea mai de taină, poetice. Am primit cu surpriză aprecierea lui. Şi cu recunoştinţă de suflet.

Şi pentru că dar din dar se face Rai, îl dau mai departe. Nu înainte însă de a face cunoscute şi de a împlini eu însămi…

Cele cinci îndatoriri ale premianţilor:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

Mi-a fost greu să aleg.  A trebuit să mă mulţumesc doar cu cinci dintre genialii pe care îi găsiţi în blogrollul meu. Chiar nu glumesc. Chiar mi-a fost greu şi chiar consider că în blogrollul meu sunt oameni care scriu excelent.  Explic în finalul apoteotic al acestei postări care sunt ei, cincii respectivi, şi ce m-a îndemnat să-i premiez cu aşa mândreţe de coroană de hârtie.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

Zis şi făcut, zis şi făcut.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

Da, să trăiţi!

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat.

Cu toata bunăvoinţa… nu m-am prins cu vine treaba cu această lista, drept urmare nu m-am înscris pe ea. Poate că vor pricepe premianţii mei cum să procedeze.

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Si iar, supusă din cale-afară, am respectat întrutotul cvintlogul cu pricina.

Iar acum să vă spun curat ce m-a îndemnat. Şi cine sunt aleşii pe sprânceană. Cei după care sunt leşinată cum scriu, din varii, diferite şi inclusiv diverse motive.

Surorile Marx, Piticugras, Doina Popescu, Maskirovka, Nuclearrr.

Nu vă gândiţi la ordinea în care i-am enumerat. Toţi îmi plac peste măsură şi  în inima mea nu fac de fel clasamente. Am harul simultaneităţii, hihihihi, hihihihiiiiiiiii!

Nu vă gândiţi nici că printre cei cinci nu se află Paul Gabor. Ştiu ca el pufneşte neîncrezător în faţa oricăror premii. Eu oricum îi acord în mintea mea câte unul, câte două, trei 🙂 atunci când citesc ceva grozav în paginile lui.

Nu vă gândiţi că Elixi nu este la rându-i prezent printre premiaţi. Prietenii ştiu de ce.

Aşadar.

SURORILE MARX

Un fel de Shakespeare suspectat de istoria literaturii că ar fi fost mai mult de un singur autor. Atât de bine scria poznaşul şi atât de năucitor de diferit – de la comedie la drama. Ce-i drept, Surorile sunt oricum două şi dimpreună cu rudele cel mai fidel apropiate, Petronia Marcs şi Vasile Rechinroll, familia de scriitori e gata. Deci problema diversităţii de stiluri şi leşinuri stilistice, umoristice, paradoxale, suprarealiste de-a binelea, spumoase… ei, bine problema ar părea lămurită. Ce-i iarăşi drept, Surorile nu scriu dramă, deşi în nuanţe de profunzime scriu, iar cine ştie cu adevărat ce-i acela Umor, s-a convins că deseori personajul ce apare comic îşi trăieşte din greu drama. Gândiţi-vă numai la bietul Vanghelie… Păi!

Dar însă totuşi… vin şi zic. Da, nu degeaba l-am pomenit pe Shakespeare. Surorile sunt nebunesc de ludice. Mai dure, în aparenţă, decât actorii care jucau … în travesti roluri de femei pe vremea scorţoasei aceleia de Elisabeta. Mai pământeşti prin pamfletele devastatoare la adresa politicienilor şi a tot soiul de impostori de mare faimă actuală.

Dar cu o imaginaţie care, în caz că istoria pe care o cunoaştem la ora actuală, destul de aproximativă oricum şi plină de … goluri, ei, bine, dacă istoria aceasta ar dispărea din toate bibliotecile şi şcolile, din toate muzeele şi documentarele, dacă n-ar mai rămâne picior de istorie consemnată, arhivată, conservată şi nu am mai şti nimic despre ce a fost din vechime şi până azi, Surorile Marx, dimpreună cu familia lor trăznită, am aşa, vaga certitudine că ar putea să o reinventeze fără şovăire. Cu siguranţă, mai bună, mai cu miez, mai irezistibil de simpatică şi colorată, picantă, efervescentă.

PITICU GRAS

Tot de prin alte timpuri îşi cheamă sevele personajul lui. Unul de zile mari. Culmea, unul care nu vrea să pară mai bun decât omul din viaţa de zi cu zi. Ci mai… trol. Unul de o francheţe halucinantă, care se povesteşte, se dezgoleşte, se amendează comentând autoironic ce a păţit, ce a gândit, ce a făcut. Are ceva din nebunul regelui. Chiar are, nu că aş fi eu obsedată de Shakespeare. Deşi sunt.

Există şi ascuţime de vorbă în jurnalul lui, şi tristeţe cu atât mai izbitoare, cu cât lacrimile lui nu curg normal, ca pe obrajii oricărui om, ci fac tumbe şi zâmbesc un pic şui… Există şi un mod de a povesti cel mai banal ambuteiaj cu putinţă de parcă ar fi  o ciocnire între două galaxii,  există şi  un comic fără pereche, un comic năbădăios care pare să provoace la duel când o vineri prea pustie, când  un vizitator de pe blogul Surorilor, când universul însuşi, care îl deranjează ca o pietricică în pantof…   şi exact în momentul, în fraza în care te aştepţi mai puţin, din tristeţe dă în autoironie şi din autoironie în alunecuşuri-gheţuşuri de limbaj (da, nu mă omor deloc după clişeele cu p şi k etc)… iar exact din grimasa de nemulţumire  face o reverenţă, neapărat autoironică, dar numai aşa, de ochii lumii, pentru a ascunde, fie şi stângaci, imensa duioşie de care îi este în stare scrisul, sufletul…

Piticugras nu se crede scriitor. Poate că nici nu se vrea. Eu nu sunt de acord cu asta. Cred că ar merita  să se ia în serios şi să facă ceea ce se pricepe atât de bine. Să scrie.

DOINA POPESCU

O cascadă. Tonică, optimistă, vindecătoare. Genul de om care trezeşte şi din morţi. Pentru că are bucuria de a trăi. Şi are generozitatea de a-i face pe ceilalţi părtaşi la această bucurie. Este naturală, este solară. Nu am vorbit niciodată cu ea, dar mi-o imaginez râzând cu hohote care străbat zidurile. Asta îmi inspiră mie povestirile ei. Nu e niciodată necruţătoare cu personajele ei. Deşi unele sunt chiar… de-a dreptul peste stângul.

Doina le priveşte cumva cu o înţelegere bonomă a omenescului, a slăbiciunilor pe care le dă în vileag naraţiunea ei. Are mereu o clipire complice către cel care o citeşte.  Vede râsul nu ca pe un bici, nu ca un mijloc de a-l da de ruşine pe cel despre care povesteşte.  Pentru ea râsul e o salvare. O şansă de a ne umaniza.  Mai intens. Mai repede. Mai definitiv. Este un povestitor redutabil, care-şi ţine auditoriul cu sufletul la gură.  Are ritm al naraţiunii, vervă comică. Dialog  natural cum mi-aş dori să fie mereu în filmul românesc.

Ah, da. O văd numa’ bună de scenaristă. Poate facem o comedie MONUMENTALĂ, una la care să se reunească şi Surorile, şi Piticugras. Am fantasme, recunosc. Eu cred că oamenii nu se întâlnesc întâmplător nicăieri în cer sau pe pământ, pe strada vajnic asfaltată de Primărie ori pe aici, pe la răscruce de blogosferă. Dau de pe acum toate premiile posibile pentru o astfel de comedie. Doina, te provoc. Surorilor ! PitiDurdu !

MASKIROVKA

Este fluidă. Este ardoare. O citesc şi mă uluiesc. Versurile ei spaţiază şi fac totul să vălurească. În aer, în respiraţie, în lumile pe care ni le ridică până la buze să bem din ele, să ne îmbătăm. Imaginile care ţâşnesc din scrisul ei sunt persistente, îţi intră pe sub piele şi înaintează imperios către inimă, cea care este mai adâncă decât memoria.

Nu mă credeţi ? Aveţi impresia că exagerez sau vreau doar aşa…să flatez o prietenă ? Nu ştiu nimic despre Maskirovka. Nu-i cunosc numele de poetă, (pentru că intuiţia îmi spune că este şi ea scriitor, intuiţia îmi spune că are carte tipărită). Ştiu doar ce citesc în paginile ei. Iată… în ochii poeziei care o locuieşte pe Maskirovka «femeia are aripi şuvoaie»… «apocalipsa curge ca o miere pe glezne», iar iubita «culegea mereu bărbatul cu un milion de petale». Inima din ochii cu care priveşte ea viaţa spune «destul de gol bagajul, nu prea am nevoie de mare lucru/ în sânge însă merge o corabie de o tăcere asurzitoare/ numai spre tine».

Şi încă. «De câte ori duceam mâinile la tâmple/ se deschidea acelaşi drum ireversibil/ dacă beam apă din cerul gurii tale/ ştiam că sunt acasă.» Şi încă. «aş putea descrie până mâine/ câte icoane bizantine ai pictat cu/ inima mea»Amuţitor. Covârşitor.

NUCLEARRR

Eu l-am botezat  „Şamanul cuvintelor” şi „Intensul”.  De ce? Pentru că scrie voluptuos. Senzual precum vorba de răfăţ pentru iubita lui – Nectarina. Îl citesc mereu uimită de savoarea fiecărei descrieri. Are un univers proaspăt. Multidimensional.

Versuri hipnotice şi orizont şi Stea Polară. Este un explorator din fire. Din sete de ceruri, din dor. Are un fel de a povesti care umple viaţa de sens. Inteligenţă fără angoasă, fără frică. Limpezime. Lucid ca dimineţile cu adevărat transparente. Nuclearrr se întreabă, iscodeşte tâlcul faptelor, al sufletului, al evenimentelor. Are un fel de a îmblânzi cuvintele, de a le face să treacă prin cercul de foc. De a le trezi din adormire, din amorţire. E un Magician.

Mi-ar plăcea să iau texte de-ale lui să le multiplic şi să le arunc din avion, ca o ploaie de mesaje fosforescente, în alb, în auriu, în fluturi uriaşi, neliniştiţi, înfloriţi. Mi-ar plăcea.

Anunțuri
15 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 23, 2010 10:05 am

    adica eu sunt clown? ai un pumn in burta de la mine. cu ce v-am gresit mah? toti trageti cu sageti in mine… ufff. depresie de dupa sarbatori? nesex? eu v-am zis sarumana mereu cand v-am intalnit pe internet. ceva nu e bine. clown!? doooh

  2. Ianuarie 23, 2010 10:09 am

    si ca sa nu mai zic. parca era premiul meu. ce cauta pe la tine? a fost furat? E PREMIUL MEU. singurul meu premiu… inceteaza sa il tot dai!

  3. Ianuarie 23, 2010 11:01 am

    ertare. am scris in viteza de pe laptop cand eram la butic sa iau o bere.

    deci

    adancul tau sentiment a dat roade. a nascut in mine o bucurie divina care a acordat sufletul meu si a nascut un suflu care unduieste paduri intregi asemeni sufletelor noatre impietrite care tanjesc dupa o bucurie.
    vorbele tale magice m-au impresionat. caldura a facut sa se cristalizeze gandul unic. universal care cere iubire. care e insetat de viata. de @#$@#%% dar glasuieste ce putini au glasuit.
    in fine, mai era si cu mergem alaturi si nu ne stim. privirile ne sunt salbatice. mandriile ne sunt potrivnice dar sufletele se cauta nesatule. mincinoase dar triste si mandre.
    pozele nu au fost o idee rea. asa ne putem insura.

  4. Ianuarie 23, 2010 11:19 am

    Felicitări pentru premiu, iar căldura care se simte în cuvintele cu care i-ai descris pe cei cărora le-ai acordat la rândul tău premiul face mai mult decât orice recompensă pentru cei care l-au primit:)

  5. Ianuarie 23, 2010 11:50 am

    damn. omul asta a scris 2 cuvinte si a naruit tot romanul meu.

  6. Ianuarie 23, 2010 12:03 pm

    in fine, ca sa nu mananc din bucata oamenilor, iti zic ca deja mi-a dat rhetta premiul ala.
    festiv de nu se poate. mi-a tras cu artificii in ochi. de mana cu tribu rival care vad ca alta treaba nu are.
    stiam ca o sa imi dai tabloul ala. speram adica.
    e bine asa si asta e o cale spre tamaduire.
    adica ca cand te intorci intre oameni. nu intre aceste fantome misto.

    sa nu se supere nimeni! am zis ca sunteti misto. dar… prea calzi. tampiti omul.

    asta e, hai la revedere si un cos cu mere.

  7. maskirovka permalink
    Ianuarie 23, 2010 2:51 pm

    multumesc, stiu ca accesezi pagina mea deoarece am si cele mai multe comentarii de la tine.
    o zi buna

  8. Ianuarie 23, 2010 2:57 pm

    pai ti-a dat premiu. acu o sa il uiti aici? sau la macdonalds? fa ceva cu cel premiu. regulile sunt clare domnule maskirovka. acu nah, pana si eu am facut ceva cu cel premiu.

  9. maskirovka permalink
    Ianuarie 25, 2010 8:05 am

    nu cunosc regulile, dă-mi te rog link să mă lămuresc, trebuie să-l dau mai departe?

    • Ianuarie 25, 2010 8:16 am

      Da, Poematica. Aşa ar fi jocul. Să-l dai mai departe. Regulile sunt sus, cele cinci. Citeşte cu atenţie şi dacă e ceva neclar întreabă-mă din nou. Ştii să dai link pe numele celor care vor primi premiul? :):)

  10. maskirovka permalink
    Ianuarie 25, 2010 3:07 pm

    deea, am postat premiile, sa vezi daca e bine, daca mai trebuie ceva.

  11. maskirovka permalink
    Ianuarie 25, 2010 3:58 pm

    am o problema, am citit regulamentul si mi se pare fortat, ori premiezi pe cineva ca iti place cum scrie ori premiezi conditionat, ca sa te te puna in blogroll. serios, nu mai ma joc. ai pe pagina premiile, dar le voi strege.

    • Ianuarie 27, 2010 11:20 pm

      Poezie, stai că nu mă prind ce spui tu. Abia acum am descoperit acest comentariu, scuze că răspund cu întârziere. Aşadar… unde scrie că trebuie să te pună în blogroll? Scrie să premiezi pe cine îţi place ţie, şi chiar dacă omul respectiv nu e blogrollul tău, ce te-ar putea împiedica să-l premiezi?

      Ideea era când spui că ai primit premiul să faci un link pentru numele acelui om. Dar dacă nu faci nu-i bai, eu nu mă supăr, am simţit să-ţi dau premiul pentru că îmi place enorm cum scrii, nu pentru că voiam să îmi fac reclamă.

      Apoi ideea era să trimiti tot cu un link la pagina care explică un pic ce e cu premiul (vezi că eu am dat acest link, trebuia doar să-l copiezi) Însă dacă nu vrei nu faci nici asta, nu-i nicio obligaţie. Zăuuuuu :):):)

      Mai e chestia cu lista lui nu ştiu cine, eu n-am respectat acea regulă şi nu s-a dărâmat niciun cer 🙂

      Şi cel mai important să spui care sunt cei cinci aleşi ai gustului, inimii tale de cititor şi să dai link la numele lor.

      Eu aşa am priceput. N-am citit eu atent?

      Oricum, e doar un joc. Dar e un joc frumos. Eu aşa l-am simţit, pentru că mie îmi place tare mult să spun oamenilor când îmi aduc bucurie şi să le povestesc în cel fel unic rezonează fiecare dintre ei în sufletul meu.

  12. Martie 8, 2010 5:22 pm

    nu sunt scriitor,nu suntprof.de romana[sunt de stiinte exacte],totusi ma supara cand citesc :”dar insa totusi..”sau”adica ca cannd..”daca pleonasmele si cacofoniile sunt intentionate ,sa se fixeze int-o legenda un simbol pt.greseli intentionate. nu spun ca eu nu fac greseli,dar pt. cuvantul scris trebuie o mai mare atentie.parca exista o graba in a scrie o poveste ajungandu-se ,zicem noi obisnuit,la o”betie de cuvinte” sau,academic,la”metaforism=metaforizare”.dar cel mai important este scopul; scopul unei povestiri consta in tranmiterea unui mesaj catre cititor.nu trbuie uitata nici latura educativa a unei povestiri ,chiar daca tema se inscrie in erotism.va cer scuze pt.indrazneala de a scrie aceste randuri[deform.profesionala].multumesc pt gazduire temporara.

Trackbacks

  1. DoinaPopescu's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: