Skip to content

„Prietenia perfectă este creaţia omului. Cea mai înaltă dintre toate.”

Ianuarie 16, 2010

Ştiu că nu crezi în trecuturile multiple, dragule. Dar familia legăturilor de sânge este semnul karmei. Îi întâlnim întotdeauna prin labirintul existenţelor pe cei cărora le-am rămas ori care ne sunt încă datori într-un fel sau altul. De aceea se spune că rudele nu sunt pe alese. Prietenii în schimb, da. Cu ei putem întemeia familia de spirit, cu ei ne întâlnim prin bunăvoinţa vieţii.

Dar o asemenea relaţie nu cunoaşte împlinirea totală dacă scopul nostru împreună nu este mai puternic decât teama de a ne lăsa priviţi în toată goliciunea defectelor şi a greşelilor noastre. Căci prietenia este şi o confruntare cu limitele propriei sincerităţi. Existenţa pune în faţa fiecăruia dintre noi oglinzile potrivite pentru a se recunoaşte în prietenie – cât iubeşte, câtă încredere în sine are, câtă putere de a se smeri, de a înţelege inima celuilalt, de a ierta şi de a se desprinde din înlănţuirile personale.

Avem multe atracţii, simpatii, prieteşuguri de week-end. Cunoştinţe plăcute cu care schimbăm complimente pe care ne convine să le confundăm cu afecţiunea dezinteresată. Dar ce greu este îndeobşte să ne apropiem unii de alţii cu adevărat, să ne privim în adânc unul pe celălalt şi să ne acceptăm reciproc aşa cum suntem, fără să ne pierdem totuşi credinţa în perfecţiunea esenţială care ne-a fost hărăzită tuturor.

Ştii ce am înţeles din marile mele relaţii, Elixi? Într-o prietenie autentică ne aflăm permanent sub lupă, ies la iveală tertipurile prin care încercăm să ne ascundem slăbiciunile, ne dăm în vileag toate acele feţe-feţe pe care le face ego-ul în clipele de încercare. De aceea m-am convins că pentru a întemeia o prietenie profundă e nevoie de un sacrificiu tăcut. Acela al orgoliului veşnic treaz şi inventiv, care, pe măsură ce este încolţit îşi mai găseşte un cotlon unde să se furişeze, mai sapă un tunel secret în care să se refugieze cu arme şi bagaje, iar dacă renunţă la unele apucături, are tendinţa spontană să cultive pe ascuns altele, menajate abil şi ferite de privirile posibililor judecători.

O prietenie totală arată că suntem ca alpiniştii care escaladează un perete vertical de piatră, legaţi cu aceeaşi frânghie. Ne putem înălţa unul pe altul sau ne punem în pericol de prăbuşire atunci când unul dintre noi alunecă şi se clatină deasupra prăpastiei, iar celălalt nu găseşte resursele de încredere, iubire şi energia pentru a-l ajuta să se redreseze.

Nu mai ştiu unde am citit o chestiune multadevărată – prietenul care ne face să râdem este foarte simpatic. Prietenul care ne ajută cu un sfat şi o încurajare caldă merită toată afecţiunea. Cel care ne înţelege este nemaipomenit, la fel ca şi cel care ne este alături când trecem printr-o perioadă mai dificilă. Dar prietenul care ne stârneşte să ajungem în punctul cel mai înalt al propriei deveniri, să ajungem ceea ce a dorit Dumnezeu pentru noi… este pentru noi de neînlocuit.

Şi pentru că tot a venit vorba. Ţi-ar plăcea să ai un prieten exact aşa cum eşti tu?

Anunțuri
79 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 16, 2010 5:38 am

    Deea, dacă n-ai scotocit în calculatorul meu, mă sperii. Şi, evident, n-ai scotocit.
    Acum citesc aici un material ce pare remixat după un articol al meu pe care nu l-am publicat niciodată şi de care aproape uitasem. Dar, dacă-mi faci acum o electroencefalogramă cred că iese inclusiv cordelina alpinistului. Cred că trebuie să trag firul din priză (ce baterie de laptop ţine cât scriu eu!) şi să mă culc…
    Da, cu siguranţă mi-aş dori un prieten sau o prietenă ca mine. Ar fi un reper de care aş avea nevoie. Adesea prietenii te folosesc ca pe o oglindă: să-şi tundă părul şi să-şi vopsească sprincenele. Cred că p-asta cu oglinda am citit-o undeva în fragedă copilărie, nu mă mai ţine memoria…
    P.S. Acesta este motivul pe care îl iubesc pe Panait Istrati: opera lui este un vast tratat de prietenie.
    P.P.S. Scuză-mi P.S.-urile dar, până s-a inventat e-mailul scriam la post-restant şi până ajungeam la poştă mai implementam câteva zeci de … Revin, dacă articolul pare un deja-vu, titlul e la primă lectură şi e dumnezeiesc! Încerc aceeaşi bucurie ca la descoperirirea unui izvor neştiut de nimeni, sus în munte…

  2. Ianuarie 16, 2010 5:47 am

    Mă bucur că ne potrivim la vederea despre lucruri atât de importante, Doina. Să fie un semn, să fie „the beginning of a beautiful friendship”? 🙂

  3. Ianuarie 16, 2010 9:40 am

    Buna dimineata Deea!!… Dupa mine, prietenia perfecta nu exista… Putem doar sa aspiram la ea… Dupa cum, Perfectiunea in sine nu exista, fiind doar perceptia subtire a Creatiei Divine…
    Avem dreptul si unii dintre noi chiar avem PUTEREA NEMARGINITA a IMAGINATIEI, sa dorim mai mult decit putem duce nervos… Avem dreptul de asemenea, sa ne mintim… Si la asta sintem de neintrecut… Cum ne mintim noi, nu ne poate Nimeni Minti… Cit rau ne putem face noua insine, Nimeni nu va reusi vreodata… Cred in sintagma: Ne nastem, traim si murim Singuri… Si mai cred in Sentimente NEARTICULATE, NEEXPRIMATE, NECINTARITE, NEEVALUATE… Traiesti si TACI… Nu-ti evaluezi trairile, nu-ti evaluezi tacerile…

    • Ianuarie 16, 2010 3:39 pm

      Desigur, „perfectă” e un fel de a spune, Andriuşa. Şi n-am spus-o eu, ci Cocteau, cel care a rostit cuvintele citate. El se referea probabil nu la prietenia desăvârşită, ci la prietenia totală, cea autentică.

      Nu cred în sintagma „Ne naştem, trăim şi murim singuri”. Sau cred că ea reflectă doar prima jumătate a adevărului. Da, până în punctul în care sufletul îşi deschide teritoriile de mare adâncime NE SIMŢIM singuri. Dar şi când suntem într-o pădure… cu bolţi asupră-ne clătinând… :)… şi acolo suntem însoţiţi de suflarea multor făpturi nevăzute, dar reale. Chiar şi într-o pădure suntem însoţiţi de propriul suflet care atunci când iubeşte este locuit de lumina altor fiinţe, cea spre care se avântă pentru a se spaţia, pentru a-şi împlini vocaţia infinitului.

      Am să scriu poate despre singurătate şi însingurare. Sunt două lucruri diferite. Esenţial diferite. Despre solitudine şi angoasa înstrăinării între care este o distanţă ca de la cer la pământ. Există, cred, o singurătate misterioasă chiar a lui Dumnezeu. Aceea însă nu e singurătatea lipsă, nu e singurătatea scindare, ruptură, suferinţă. Este acea totalitate în afara căreia nu poate exista nimic. Este acea stare de Unul în care toate vibrează împreună în veşnicie.

      Cred că prietenia este ucenicia noastră pentru starea de înger. Cred. Şi ştiu că prietenul cel adevărat e alt chip al iubirii divine. Este un alt dar pe care îl primim pe lume. Fie şi imperfect, fie şi greşind cu fapta, vorba sau gândul, prietenul este o dovadă vie că ne-am născut pentru a ne reaminti că nimeni nu e singur.

  4. Ianuarie 16, 2010 9:45 am

    …nu ceri NIMIC, dai TOTUL… Nu astepti NIMIC, IMPARTASESTI TOTUL…

  5. Ianuarie 16, 2010 10:22 am

    esti prieten doar cu tine insuti…restul sunt asocieri pentru diferite interese……asa e omul ce naiba….

    • Ianuarie 16, 2010 3:05 pm

      Dacă eşti cu adevărat prieten cu tine însuţi poţi fi un minunat prieten şi altora. Nu cred, Cornel, că restul relaţiilor sunt doar asocieri pentru diferite interese.

      Cred că prietenia e o şcoală perpetuă a sufletului, e una din şansele excepţionale pentru a deveni din ce în ce mai umani în sensul măreţ al cuvântului.

      • Ianuarie 17, 2010 8:07 pm

        esti tu idealista si romantica in gandire…experienta m-a invatat altceva…

      • Ianuarie 19, 2010 10:23 pm

        Atunci se pare ca sunt doua tipuri de persoane. Cele idealiste care cred intr-o prietenie legata cu suflet, si cele … cu experienta.

        Eu sunt idealista. Adica am gasit pe cineva care mi-e prieten fara sa fi existat vreun interes, ci doar circumstante. Si avand in vedere ca mai gasesc pe cineva la fel (andreea), cred ca teoria ta, Cornel incepe sa nu mai fie etern valabila.

        Eu iti doresc.. sa gasesti un prieten adevarat 🙂

  6. Ianuarie 16, 2010 11:17 am

    As completa ceva, prietenul care nu ne judeca este cel mai valoros, dar cum ce se aseamana se aduna trebuie sa ajungem noi sa nu judecam intai.

    Abia atunci am putea sa fim prieten cu noi si o sa ne convina.

    Un articol superb.

    • Ianuarie 16, 2010 3:58 pm

      Aşa este… Într-o prietenie adevărată sunt momente în care celălalt poate greşi faţă de noi. Atunci, se zice, nu contează cine are dreptate, contează cine iubeşte mai mult :):). Adică putem vedea fisura de gândire ori ceea ce este aiurea în purtarea prietenului, dar nu îl ştampilăm, nu îl condamnăm cu o etichetă rea.

      Dimpotrivă avem puterea să credem în continuare în binele dinăuntrul lui. În frumuseţea şi omenia lui de adâncime. Credem în fiinţa lui ideală, în pofida „umbrei” care ni s-a dezvăluit ori chiar ne-a afectat direct. Asta numesc eu prietenie. Şi ştiu că e posibil, pentru că am asemenea prieteni. Care au continuat să mă iubească şi atunci când eu îmi eram cel mai puţin prietenă şi mă duşmăneam cel mai mult. Prieteni care nu s-au lăsat impresionaţi, n-au fost speriaţi de izbucnirile şi rătăcirile mele de viaţă şuie.

  7. vasile_ no_ 5 permalink
    Ianuarie 16, 2010 11:35 am

    Dorinte latente sunt eliberate
    toate sarutarile sunt acceptate.
    Limba mea s-a umplut de sani
    coapsele tale ies din tzitzini
    mana mea s-a umplut de fese
    de catuse sa nu ne pese.
    Buzele tale murmura un cuvant
    eu spre nimfa mea imi fac avant
    inotind intr-o mare tensiune
    clesti ancestrali infrunt cu pasiune.
    Intime profunzimi o clipa mi se deschid,
    dupa alta clipa,portile se inchid.
    Si apoi se deschid
    Si apoi se inchid.
    Nimfa imblanzita e sclava bucuriei
    in explozia umeda a conversatiei
    iar timpul devine o notiune tiranica,
    noi,amandoi,fiind in stare vulcanica.
    (PS-asta cum e?Si prietenie si dragoste ,monolog nerusinat?)

    • Ianuarie 16, 2010 10:26 pm

      Vasile, mă surprinzi. Da, monolog neruşinat îţi este poemul… pe jumătate răvăşit liric, pe jumătate autoironic…

      Câteva imagini sunt chiar nemaipomenite “limba s-a umplut de sâni,/ coapsele tale ies din ţâţâni”, “mâna mea s-a umplut de fese”… “nimfa îmblânzită e sclava bucuriei/în explozia umeda a conversatiei/iar timpul devine o notiune tiranica”

      Ce m-a tulburat peste măsură însă au fost nişte rime ca eliberate/acceptate, cuvânt/avânt, tensiune/pasiune! Ce să mai spun despre irepetabilul, imemorialul şi răscolitorul gerunziu din versul “noi, amândoi fiind în stare vulcanică.” Şi aşa mai departe… ca să reiau o vorbă celebră a nu mai puţin celebrului vasile rechinroll… 🙂 🙂

      • vasile_ no_ 5 permalink
        Ianuarie 17, 2010 6:51 pm

        prea multe laude,dar de „catuse” nu zici nimic?hi,hi,hiiii

      • Ianuarie 17, 2010 8:14 pm

        Hopa! Eu am considerat-o o metaforă… cătuşele temerilor, inhibiţiilor, prejudecăţilor etc.

        Dar am uitat să punctez altceva din echilibristica ta poetică –

        „Intime profunzimi o clipa mi se deschid,
        dupa alta clipa, portile se inchid.
        Si apoi se deschid
        Si apoi se inchid.”

        Uau! Mişcarea de val, de abandon, reţinere… uau! Cu tot cu surâsul complice al stângăciei mimate prin repetare conjuncţiei de tip narativ „şi” la începutul celor două versuri… Uau! Un fel de Creangă al erotismului… Măi, Vasile! 🙂

  8. Ianuarie 16, 2010 12:05 pm

    Are dreptate VREAUULTIMULLOC… Nu avem dreptul sa judecam pe nimeni… Singura noastra „proprietate”, daca pot spune asa, sintem noi insine… Numai Cu noi insine avem voie sa fim neinduratori si induratori in acelasi timp… Cel mai bun prieten al meu sint EU, asa cum sint si cel mai mare dusman al meu sint tot EU… Asa sintem construiti, asa sintem slefuiti…

    • Ianuarie 16, 2010 4:09 pm

      Dacă sunt cel mai bun prieten al meu trebuie să învăţ să mă iert şi pe mine însămi… Nu e întotdeauna uşor, deoarece cultura în care trăim ne deprinde încă de mici cu sentimentul culpabilităţii. Paradoxul face că pe de altă parte ne învaţă să ne şi complacem în slăbiciuni pe care le-am putea întâi identifica lucid şi apoi chiar vindeca la fel de lucid.

  9. Ianuarie 16, 2010 12:09 pm

    Suntem programaţi genetic să ne dezamăgim, la un moment dat măcar, unii pe ceilalţi. De abia după ce înţelegem acest lucru putem să ne bucurăm deplin de o prietenie. Ne dezamăgim pentru că, fundamental, suntem imperfecţi. Să-l iubeşti pe prietenul tău, cu tot cu imperfecţiunile lui, cu scăpările şi slăbiciunile sale… Dacă nu facem asta, nu ne rămâne decât sa ne văicărim la nesfârşit de imposibilitatea prieteniei perfecte (remarc, de fiecare cu uimire, cum unii aşteaptă de la «un adevarat prieten» ceea ce ei inşişi nu ar putea oferi niciodată într-o prietenie).

    • Ianuarie 16, 2010 4:53 pm

      Cred că ai dreptate, Venusianule… Abia după ce înţelegem dreptul la a primi iubire şi frumuseţea de a dărui iubire chiar dacă suntem cu toţii imperfecţi, abia după aceea ne putem bucura pe deplin de o prietenie. Din momentul în care nu mai avem aşteptări nerealiste scade şi şansa de a ne simţi frustraţi.

      Da, să-l iubeşti pe prietenul tău în completitudinea umanităţii sale aflată în plin proces de fierbere, aflată în devenire. Şi ştii ce cred? Nu perfecţiunea contează, de altfel, aşa cum îi răspundeam şi lui Andrei, Cocteau presupun că se referea nu atât la perfecţiune, ci la autenticitatea unei prietenii totale, complete. Contează dacă reuşim să fim credincioşi binelui din prietenul nostru. Dacă reuşim să ne păstrăm încrederea nestrămutată în bunătatea lui, în inima lui luminoasă.

      Şi da, iar ai dreptate. De multe ori facem greşeala asta – ne aşteptăm ca alţii să fie cu noi aşa cum noi nu suntem cu alţii, îi vrem pe alţii fără cusur, iar nouă ne iertăm şi ne acoperim slăbiciunile pe care le boscorodim la ceilalţi…

      Dar… toţi suntem şcolari, Venusianule. Toţi. Şi suntem până în ultima clipă a vieţii. :):) Învăţăm cu toţii.

  10. Ianuarie 16, 2010 1:21 pm

    acest elixi merita o bataie buna.

    • Ianuarie 16, 2010 3:02 pm

      Şi Bog ce merită?

      • Ianuarie 16, 2010 4:10 pm

        bog merita o ceafa de porc cu cartofi prajiti. si o bere rece alaturi. altceva?

    • Ianuarie 16, 2010 4:17 pm

      Băiete! Fii amabil, o ceafă de porc, garnitură de cartofi prăjiţi şi o bere rece pentru domnul. Nu, altceva nu vrea.

  11. Ianuarie 16, 2010 2:27 pm

    Dragă Deea,
    Pe la ultimile rânduri din articol o să regăseşti o frază care există şi în comentariul lui VREAU ULTIMUL LOC . Articolul meu este publicat în 09.01.2010 dar, ca şi la discuţia de acum câteva ore, pariez că el nu a citit articolul.
    Dar, uite că se poate şi nu este nimic paranormal în asta. Sună rău dacă zic că suntem programaţi pe acelaşi sistem axiologic? Gata, am comis-o!
    http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/09/refuz-sa-inteleg-ma-lamureste-cineva/

    • Ianuarie 16, 2010 4:00 pm

      Eeeeei, Doina, ştii tu… cine se aseamănă se adună. A tunat şi ne-a adunat… 🙂

  12. Ianuarie 16, 2010 3:04 pm

    Nimeni, nu merita nimic mai mult decit isi poate oferi singur…

  13. Ianuarie 16, 2010 4:09 pm

    domnu andrei, ai zis o vorba mare. eu mi-am oferit o bere. o umila ofranda. zeul sunt eu, nu prietenii care ca si dulce se supara si pleaca cu tot cu bunele lor intentii. nimic nu e mai vesnic decat ce imi ofer eu mie. sunt singurul care ma iubesc cu adevarat. pana la capat. sau ma urasc. vad io.

  14. Ianuarie 16, 2010 4:25 pm

    dulcedeea, andrei mituca, doina popescu. beat sa fiu si tot vad legatura. cum nu sunteti furnici ca sa ganditi fix la fel, nu imi ramane decat sa aflu cat aveti in comun cu o fata pe care o stiu. adica ca cand sunteti fix ea. ador misterele si scandalurile uriase care izbucnesc din ele. a fost odata pe weblog asa. a batut orice telenovela. si la ora 4 dimineata dadeam refresh sa aflu daca aia e ala si asa si ce de oameni plangeaaaau… dooh. sa vedem si aici….

    • Ianuarie 16, 2010 4:38 pm

      Dulce Deea, Doina şi Andrei sunt una şi aceeaşi persoană? Blogurile noastre sunt atât de diferite ca stil… başca faptul că Doina scrie cu o vervă comică pe care aş cam vrea eu să o am, başca faptul că Andrei are sute de postări pe cele trei sau patru bloguri ale lui, sute de postări cu fotografii, picturi… chestiuni la care nu mă pricep neam… el e artist plastic, intră pe blogurile lui şi te vei convinge.

      Şi ca fel de a fi suntem diferiţi… Doina este o explozie continuă de râs, Andrei vede lumea în culori dramatice … Eu cu năvălnicia senzualităţii…

      Măi, să fie! Măi, să fie!

  15. Ianuarie 16, 2010 4:51 pm

    mercic. tocmai mi-ai dat dreptate.

  16. Ianuarie 16, 2010 6:35 pm

    dulce, nu e totul sa razi ca prostu. mai e nevoie si de certitudini. oricat esti de frumoasa si ma bucura asta tot o Barbie grasa ramai. deci si calea asta e inchisa. cu sufletu nu merge, ce mai ramane? firescul. sa te vad io fireasca. te sparg daca stergi asta.
    de fapt nu mai stergi nimic. poate vreau sa vorbesc si eu cu domnul ala cu sapca.

    si da, pune o poza in profil ca sa rasuflam toti usurati. gata.

    • Ianuarie 16, 2010 10:32 pm

      Asta cu Barbie grasă poate face carieră. Este un oximoron… Hihihihihi, hihihihihiiiiiiii…

      Nu sparge porţelanurile din care sunt făcută. Se pedepseşte prin lege.

      Şi vin şi întreb într-un final apoteotic… ţi-e de ajuns pentru identificare să prezint foto faţă profil sau e nevoie şi de amprente?

      Dar de un test ADN ce zici? 🙂 Poate vin de fapt de pe Pandora…

  17. Ianuarie 16, 2010 6:43 pm

    piticugras, se pare că Dulce a punctat. Eu sunt eu şi ea e ea.
    Sau eu sunt ea şi ea sunt eu?
    Tii! Ce le-am mai încurcat! Recomandare: după ce citeşti cei cinci km de blog ai ei, intri şi la mine, mai sunt vreo trei şi gata! Te lămureşti! Am eu un feeling că azi ai mai mult chef de citit decât ieri. Sau, mai simplu, o crezi pe Rhetta pe cuvânt, că doar ne-a verificat pe la 4 dimineaţa şi avem IP-uri diferite.
    Punem pariu că Rhetta e singura babă de 91 de ani din ţara asta care ştie să verifice un IP?

    • Ianuarie 16, 2010 11:55 pm

      Doina, mă întreb dacă tu eşti eu şi eu împreună cu tine suntem de fapt Osama Bin Laden?

  18. Ianuarie 16, 2010 6:54 pm

    Să nu ştergi nimic Deea, că azi noapte Rhetta, în loc să pună steluţe pe toanta mea a pus pe toanta lui şi s-a lăsat cu supărare maximă! Putea să înţeleagă şi el că o doamnă venerabilă la 91 sau93? de tomnilici e puţin mai… distrată!
    piticugras, dacă te-ai supărat că a cenzurat Rhetta o toantă, chinezii ce să mai zică că mister Google s-a cârdăşit cu guvernul lor şi a cenzurat Tien An Men-ul?
    Cred că toată populaţia Chinei a dat în sindromul Tourette…

  19. Ianuarie 16, 2010 7:11 pm

    am vazut si io. toanta ta a ramas. ce catastrofa…. hehe. tare rhetta. surda dar le potriveste.

  20. Ianuarie 16, 2010 8:53 pm

    În aceste circumstanţe, fac un apel la toanta mea fără steluţe să nu se sinucidă!
    Să tacă şi să-nghită… OUĂ DE ŢĂRAN. Deea, o să pun link-ul ca să nu-ţi caute poporul blogul la ouă! Că pe urmă nu te mai confundă lumea cu Andrei sau Doina Popescu. O să zică că eşti Năstase paişpe case!
    http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/10/oua-de-taran-aveti/
    Şi să-ţi spun un secret, Deea: piticugras m-a căutat azi noapte pe blog, la vestitele ouă şi la IP şi m-a demascat. A aflat că sunt 90% Brad Pitt! Ce ne facem?

    • Ianuarie 16, 2010 10:28 pm

      Vai! Păi credeam că eşti 75% apă! Şi tu, când colo…

  21. Ianuarie 16, 2010 9:07 pm

    stie juma de net ca esti brad pict. mai taci. nici aici nu scapam de tine….

  22. Ianuarie 16, 2010 9:14 pm

    ach, rhetta nu e nicio baba de 91 de ani. e un flacau de vreo 28. estimez eu… ramane de vazut si asta.

  23. Ianuarie 17, 2010 12:09 am

    Eu nu pot fi Osama şi nici Obama.
    Unul dintre ei are barbă e brand CIA şi celălalt e produs de PR 100%.
    Şi chestia cu 75% apă, la mine e picată; poate 80. Regula mea e că la mine nu se-aplică nicio regulă. De fapt se vede cu ochiul liber.
    Şi, dragă Deea, între noi fetele, când mai scrii în comentariile alea de amor nebun, te rog să te adresezi expres lui Elixi, că după cum mă chemi, răutăciuşii din zonă, nu dau nume, o să tragă concluzii pripite!

  24. Ianuarie 17, 2010 12:11 am

    -răutăcioşii- of cum greşesc cu piticu-n coastă!

    • Ianuarie 17, 2010 12:17 am

      Păi nu mă adresez lui? Te referi la postările din pagina mea, acelea intens voluptuoase? Lui Elixi i le adresez cu tot cu scrierea numelui său… Dumireşte-mă, Doina, că mi-a stat ceasul… hihihihi hihihihihiiiiiiiiiiii…

      Apa de care spui că e mai mult cu 5%… e în cascadă?

      Aaaaa, iar răutăcioşii sunt mai scunzi şi durdulii? 🙂 :):)

      • Ianuarie 17, 2010 11:49 pm

        Mamă, ce-ai scos-o! Ori eşti informată ca la CIA, ori ai o antenă specială cuplată la mine! Firma mea se numeşte Torent şi prietenii, la fel de hâtrii ca şi noi, ne spun TORENŢII sau CASCADĂ. Citeşte, zâmbeşte şi şterge! După ce citeşti PUTEREA BLESTEMULUI, să-mi zici dacă baba mea n-o face geloasă şi pe Rhetta!

  25. Ianuarie 17, 2010 12:14 am

    cine draq a zis ca esti 75% apa? e copy/paste din alta fereastra?

    • Ianuarie 17, 2010 12:16 am

      De unde vezi tu copy paste? Eh… peste tot numai conspiraţii ţi se năzar, Durdu… 🙂

      Asta cu apa e informaţie vecheeeeeeeeeee… vecheeeeeeeeeee… fuse şi se duse inclusiv ca reclamă la nu ştiu ce apă minerală…

  26. Ianuarie 17, 2010 12:18 am

    bai nene, ce e revolta asta!? ce tot ziceti de mine cu vorbe fatzarnice? adica sunt de ras sau ce? nu va ju cati cu piticiigrasi….
    deea, e posibil sa apara poza cu tine in blogul asta,
    doina, e posibil sa dovedesc ca esti deea.
    timp sa am de voi. dar azi e sambata si beau o vodca.
    daaaaaaaaa fata, o sa mananc si ceafa aia pe la 3. e la dezghetzat.

  27. Ianuarie 17, 2010 12:58 am

    mănânci animale? dacă ceafa este de la porcul marean sau ionică? eşti sensibil numai la iepuraşi ioani? uite că eu am mâncat ceapă cu fasole ca să mă întorc la natură!
    Deea, Dulce Deea, ai lăsat strigarea la mine pe blog, taman într-un „comentar” la un concurs de declaraţii de dragoste, iubire!
    Nu-i rău! Mai încearcă o dată dar, explicit lui Elixi, că ne auzim vorbe. O să creadă cineva că eu sunt Elixi şi mi-am găsit beleaua. Sau mai rău…

  28. Ianuarie 17, 2010 1:01 am

    PG, vezi că vodca nu-i na-vi, e de sinteză. dă-i cu pălincă.

  29. Ianuarie 17, 2010 1:16 am

    absolut e na’vi. vorbeste de gherghefuri fata, nu de vodca lu barbat.

  30. Ianuarie 17, 2010 1:18 am

    adica doina popescu e elixi!? iata ce aflam… sfielnic dar firesc se da totul in fapt. atunci andrei cine e?

  31. Ianuarie 17, 2010 1:21 am

    Ecgzact. Dezvăluirile încep să ia amploare. Oare cine eşti tu însuţi, domnule PitiDurdu, nu cumva eşti Rhetta Marx? 🙂

  32. Ianuarie 17, 2010 1:23 am

    PG, te rog frumos să nu te îndoieşti de competenţele mele multilaterale că s-ar putea să ai surprize.

  33. Ianuarie 17, 2010 1:24 am

    nu fataaaaaa, ma jicnesti. sunt zoso.

    • Ianuarie 17, 2010 1:26 am

      Hihihihihi, hihihihihiiiiiiiiii… adică în loc să fii Baba Novac… tu preferi mai bine (sic!) preferi mai bine să fii Zoso! D-alelei, feciori de zmei… Lasă că află ea, Rhetta… şi cred că unde-ţi stau picioarele, acolo-ţi va sta şi capul, voinice!

      • Ianuarie 17, 2010 1:29 am

        baba esti tu. eu sunt mandru palicar. si in general sunt mandru. nah.

  34. Ianuarie 17, 2010 1:26 am

    ai putea avea cel minim bun simt sa apari pe YM. sau nu. deja e de kk noaptea asta. nu am nevoie de voi. mergeti sa radeti unde vreti. sunteti libere.

  35. Ianuarie 17, 2010 1:28 am

    Te referi probabil la bun simţ de orientare prin pădure după fragi şi după mure… 🙂

    Răsfăţul cât Casa Poporului şi vorbirea de pe blocurile gri… :):) şi cum spuneai mai deunăzi… puşca şi cureaua lată

    • Ianuarie 17, 2010 1:33 am

      nu fata. ma refer la disscutia ramasa neterminata. o sa zica astia ca ne bip bip, e chestie de vorbe spuse aiurea mah, nu e femeea mea! e o Barbie grasa, ce sa fac cu ea? luati-o voi. andrei (ala cu sapca, esti favorit) deeo, cand ai timp treci sa mai vorbim. nu arde. dar ce sambata am…. in fine. mercic pentru atentie. vezi de andrei. si te ia gaia daca stergi ce am scris.

      • Ianuarie 17, 2010 1:38 am

        Nu mai vorbi urât, că şterg! 🙂

  36. Ianuarie 17, 2010 1:41 am

    am jurat ca nu mai sunt troll si ca o sa scriu cu sufletu. singuri ma chemati sa scriu bip bip si „tampa” cam asta e treaba mea. sa va injur. nu ca imi place, dar altfel nu iesiti din carapacea voastra. valabil si pentru elegantii care scriu cu trandafiri in mana aici. ne mai schimbam si noi? ne vedem de treaba? ca insurati sunt oamenii aia, noi nu, dar mai avem un an pana arvunesc o biserica si un restaurant, viata merge. sa o mergem si noi.

  37. Ianuarie 17, 2010 2:01 am

    eu nu am scris bip bip. ceva e nefiresc.

  38. Ianuarie 17, 2010 2:04 am

    daca tot ai modificat macar corectai si ce am scris de kk. adica greselile de lexic. nici eu nu pricep ce am scris.

  39. Ianuarie 17, 2010 5:20 am

    Deeeeea! Iar ai plasat comentariul la declaraţii de dragoste. Mai pune-l o dată unde trebuie, să mă prind ce era genial. Bănuiesc că aia cu veveriţoiul dar, îmi trebuie certitudini. Şi, evident, un regizor genial…

  40. Andrei D.MITUCA permalink
    Ianuarie 17, 2010 10:36 am

    Ati inebunit cu totii… Mai odihniti-va si voi, viata-i al naibii de lunga…

  41. Ianuarie 17, 2010 2:44 pm


    …primiti in dar de la mine, cravata de pionier de care am fost atit de mindru… Va imbratisez…

  42. Andrei MITUCA permalink
    Ianuarie 17, 2010 3:36 pm

    Doina POPESCU este sora ta??… Tu esti constienta ce zic??… Mult mai dormiti…

  43. Ianuarie 17, 2010 4:12 pm

    Nu, Andrei! Nu dorm dar, până nu-şi schimbă Pitucu Dolofan marca de vodcă intervin doar dacă-i musai. Sunt la mine pe blog, scriu, răspund la comentarii şi mai fac şi balet intelectual, că lumea-mi plasează comentariile încrucişat şi trebuie să mă prind ce comentează de fapt.

  44. Ianuarie 17, 2010 4:39 pm

    M-am tavalit destul de bine si abia acum ies din criza de ilaritate. Ma gandeam ca tu trebuie sa fii: Osama, da-ti barba jos!!! Uite unde statea!

    Materialul… Superb! Iar despre prietesugurile de care aminteai: numai sila!

    • Ianuarie 18, 2010 7:35 am

      Bine că ţi-ai revenit, Paul-mult-drag… ce ne făceam fără poveştile tale?

      O sama de cuvinte… hihihihi, hihihihihiiiiiiiiii…

  45. [D][S][N] permalink
    Ianuarie 17, 2010 5:06 pm

    Misto ultimu’ paragraf !
    Dar prietenia perfecta nu exista pt simplul motiv ca nu exista oameni perfecti.

    • Ianuarie 18, 2010 7:33 am

      Mulţumesc, om bun… 🙂

      Nu-i vorba de prietenia perfectă, ci de prietenia totală, aşa înţeleg eu citatul lui Cocteau. Prietenia autentică, cea care umple viaţa, sufletul. Iar asta există! Chiar dacă are şi ea suişurile şi coborâşurile sale, chiar dacă are şi ea testele sale 🙂

  46. Ianuarie 17, 2010 5:10 pm

    Mulţumesc, Paul. După atâta damf de votcă contrafăcută, părerea ta contează. Cu barba e mai greu. N-o dau jos că e moştenire de familie. Ce familie? Nişte trăzniţi. Vezi ultima postare pe blogul meu. Să nu citeşti din picioare, că dăunează grav la echilibru şi te poţi prăbuşi… de râs, evident. Văd că ai imima bună. Sper să te ţină până la ultima silabă din text!

  47. Ianuarie 17, 2010 11:40 pm

    Babelor, eu zic aşa:
    1. Prietenii între băieţi şi fete nu există, că unora le stă mereu gândul la futai (vai, o să mă cenzureze Deea, ce cruntă-i soarta!).
    2. Prietenii între fete şi fete iarăşi nu există, pentru că noi, femeile, suntem făcute să ne urâm una pe alta. Adică aici, pe net, suntem drăguţe: vai, Deea, ce rochie frumoasă ai, vai, Doina, ce bine ţi-ai întins rimelul… Da’ dacă am sta la aceeaşi masă într-un bar şi ar intra un bărbat ca lumea, pe loc am începe să ne dăm coate-n gură, să ne tragem de păr, să ne împuşcăm în ochi. Chiar dacă până să vină el am fost cele mai bune prietene. Ok, el vede ce facem, e scârbit, sau poate e oricum homosexual, şi pleacă să vomite. Iar noi ne prefacem că ne-am împăcat, dar de fapt ne vom urî de moarte una pe alta tot restul vieţii, şi ne vom bârfi reciproc cu fiecare ocazie: Ah, Doina, ai văzut ce rochie avea Deea aseară, aia mov? Îi stătea oribil, arăta ca un cuier pe care cineva a aruncat din greşeală o draperie furată dintr-un bordel.
    3. Deci rămân prieteniile între bărbaţi, la care nu mă pricep, aşa că nu vorbesc.

    În final, o notă explicativă: dacă piticugras vrea să-şi dea cu părerea despre cine e ăla, cine e aia, câţi ani am eu şi cât de gras mi-e curul, foarte bine. Am încurajat dintotdeauna curiozitatea intelectuală a altora. Dar ce-i drept, n-am satisfăcut-o niciodată.

    • Ianuarie 18, 2010 7:40 am

      Rhetta-Nimfetta, am două răspunsuri pentru rafala necruţătoare cu care m-ai ciuruiiiiiiiiiiiiiiiiiit!

      Unul e serios. Şi unul e comicos.

      Le scriu pe amândouă într-o nouă postare, când o să am un picuşor de timp. Şi dacă-mi mai revin din grava stare în care m-a aruncat mitraliera ta inimitabilă, irepetabilă.
      Şi eu care ziceam şi zic chiar şi acum: Make love not war! 🙂

  48. Ianuarie 18, 2010 12:01 am

    Rhetta, dacă femeile pe care le-ai cunoscut tu sunt aşa cum zici, eu gata, din secunda asta sunt bărbat: Doina POPESCUL. Deea şi Petroniamarcs rămân în continuare prietenele mele fiindcă nu corespund descrierii tale. Îmi iau pălăria şi-am plecat!

  49. Ianuarie 18, 2010 12:22 am

    Mai curând Doinu Popescu. Deea şi Petronia sunt exact aşa cum le-am descris, pentru că eu nu mă înşel niciodată.

    • Ianuarie 18, 2010 7:37 am

      Vai, Rhetta… adică eu sunt un cuier cu rochie mov gen draperie furată dintr-un oh, ah, eh? Lacrimi amare mi se înnoadă sub bărbie… Rhettaaaaaaaaaaaa!

  50. Ianuarie 18, 2010 12:34 am

    Prietenia perfectă nu este nicidecum între un om şi un alt om. Prietenia de care fiecare om are nevoie nu poate fi satisfăcută doar de un singur individ(ă). Este nevoie de mai mulţi sau mai multe persoane care să ne ducă spre cunoaţerea de sine perfectă. Poate nu în acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu. Suntem, noi înşine, în continuă transformare, în continuă învăţare sau dezvăţare, în continuă curiozitate de a afla mai multe despre noi. Fiecare dintre noi, aşadar, trăieşte pentru a se cunoaşte pe sine. E greu să rupi din acel ogoliu, care nu te va lăsa într-atât de altruist încât să fi cartea deschisă perfect către altcineva.
    Puţin câte puţin, cu provocări, printr-o manipulare a propriului orgoliu, o relaţie de prietenie poate înainta spre perfecţiune, dar nu poate fi perfectă. Ar fi fatal. Ar distruge spiritul de autoconservare.
    Toate cele bune, şturlubatică Deea:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: