Skip to content

Elixi ne-a pus pe jar

Ianuarie 14, 2010

Scriu demult despre el. Şi mult. De fapt Elixi a fost motivul pentru care am început să scriu aici. Am vrut să limpezesc în mine iureşul pe care mi-l stârneşte relaţia noastră. Şi am vrut să alchimizez durerea prin înţelegere adevărată, adâncă.

Sigur, nu e doar o litanie fără sfârşit. Este şi o scrisoare de dragoste continuă. În care retrăiesc ceea ce m-a răscolit  în povestea cu Elixi şi m-a făcut fericită. Este şi un dialog de îndrăgostită care atunci când i se petrece, vede, gândeşte, trăieşte ceva aparte simte nevoia să-i spună iubitului, să se bucure împreună.

Zilele trecute Elixi a devenit prezent pentru mai mulţi dintre cititorii blogului meu. Nu a intrat în dialog cu nimeni, dar a fost cumva în centrul atenţiei.  Au vorbit despre el în comentarii la postările mele, i-au spus numele într-un context mai glumeţ sau mai visător, l-au judecat un pic sau pur şi simplu i-au interpretat purtarea.

M-au impresionat toate aceste gesturi de simpatie.  Şi chiar mi-au fost, îmi sunt de mare folos. Unul dintre comentariile care m-a surprins şi m-a emoţionat este al celui care îşi spune Vreau ultimul loc. Iată  întâi scrisoarea de la Elixi care i-a prilejuit lui Vreau ultimul loc o uluitor de profundă şi nuanţată interpretare psihologică..

“Ne naştem goi, uzi şi flămânzi. După aceea, lucrurile se înrăutăţesc – zicea Woody Allen, cu accent de Murphy… Dar de murit cum murim? Spălaţi, îmbrăcaţi şi sătui? Ori, poate, surzi: n-am auzit ca Regele e gol…  A fost gol toată viaţa lui, ca un surd. Ca şi cum avea haine doar pentru urechi, îndesate.

Oamenii se schimbă greu. Şi se schimbă şi mai greu pe măsură ce timpul îi împrejmuieşte. Însă, neschimbarea are virtuţile ei – lucrurile nu sunt chiar aşa lozinci care trăiesc şi evoluează. Ai găsit un adevăr, ţi-a fost descoperit, ţii de el, pentru că te scoate la liman. Devine parte din fiinţa ta. E vrabia ta, de nedat pe corbul de pe gard. „Nevermore!”

Chiar dacă vrabia se îmbolnăveşte, chiar dacă o mănâncă pisica pe care ai adoptat-o, o ţii minte cu tărie, pe ea, biata vrabie, şi alungi cioara de la geam. Există lucruri care nu se schimbă. Se numesc idei, concepţii, mentalităţi, obiceiuri, superstiţii, tabieturi, filosofii de viaţă, fobii ş.a.m.d. Nici nu e de dorit să le schimbi. Nu te poţi lăsa în voia valurilor vieţii, a experienţelor, a trăirilor, noului, curiozităţii nemărginite. Trebuie să ai limite care te definesc. Trebuie.

Pe de altă parte, poţi lăsa un geam deschis. Vei avea poate parte de un parfum nou. Îl vei îngădui şi îl vei savura. Doar pe geam. Doar primăvara. Când ţi-e frig, închizi geamul casei tale. Chiar şi din capriciu: e casa ta şi tu eşti tu. Echilibrul înseamnă întotdeauna stabilitate. Stabilitatea ta, ştiută chiar şi atunci când te dezechilibrezi, din ureche simţind că ceva nu e în regulă.

De exemplu: nu poţi iubi o femeie necăsătorită dacă eşti căsătorit. Mai ales dacă simţi că vrea mai mult decât capriciul tău viciat. Şi o să vrea, chiar dacă nu recunoaşte. Fireşte, te simţi infam, de două ori, faţă de două femei – sau, dacă eşti chiar dereglat, mai mult de două, reale sau virtuale (net-ul e de vină?…) Sau inteligenţa-deşteptăciunea-creativitatea lor? Or sânii debordanţi? Or devotamentul? Fie şi cu murdara ta capriciozitate, împărţită în puseuri?

Abia atunci te uiţi în oglindă şi vezi unde ai ajuns. Şi ai o vârstă care îţi lasă loc pentru maturitate, nu pentru teribilisme adolescentine. Viaţa ta e trasată. Fă ce poţi şi trebuie să faci cu talanţii dăruiţi de Dumnezeu. Învaţă din greşeli. Ultima greşeală, ultimul păcat e întotdeauna cel mai plin de învăţăminte. Cere-ţi iertare, Lui şi lor, ele-lor. Şi apucă-te să scrii, întrucât pentru asta ai fost crescut.

Nu ai voie să declini sau sa conjugi simţirea, s-o gramatizezi, s-o faci mişcătoare, pentru ca mişcarea e periculoasă (Andrei Pleşu spunea că faptul de a ieşi din casă e “un scandal”). Şi nu pentru că o simţi: buffer-ul sau firewall-ul era deja funcţional. N-o simţi. Eşti, aşadar, un nesimţit. Împacă-te cu realitatea asta.

Viaţa e ceva care doare.

P.S. Da’ ea sună şi zice că am alambicat textul : m-am dat mare la cuvinte. Musai să le sucesc, să le fac umane. Dar eu sunt vicios şi la limbaj. Nu prea am chef să cârmesc ceva cuvinte şi sensuri. Îi răspund totuşi la ceva. Nu-i voi zice c-o iubesc. Am limite. ÎMI E DRAGĂ. Atât. Şi ţin la cuvântul meu mai mult decât la integritatea mea morală. Altfel spus, sunt un ticălos egoist.

Yet, somewhere, I do love her, though I would never ever admit it. For she is a dire strait: huge Scylla and Carybda.”

La vremea când am postat această scrisoare eu îi răspunsesem aşa.

„Îmi dau ameţeală dialogurile astea în cerc. Ai darul să aluneci pe lângă cuvinte sau pe derdeluşul unor fraze menite să ascundă, nu să limpezească. Vorbim de un an şi mai bine. Vorbim şi iar vorbim. Ceea ce încuviinţezi azi negi mâine. Ceea ce înţelegem împreună acum încalci senin peste câteva zile. Ne trebuie un Cod al onoarei pentru istoria noastră (ştiu că îţi dă frisoane cuvântul “relaţie”).

Aşteptam să-mi scrii, Elixi. Ai scris. Dar parcă nu ai făcut-o pentru mine. Ci pentru un public imaginar. Pentru o vitrină aseptică unde laşi să se vadă ceea ce ţii tu cu orice preţ să autorizezi drept realitate. Ce faci tu cu mine, Elixi ? Ce faci cu tine ? Vreau să-ţi văd ochii. Să-mi iei faţa în palme şi să mă priveşti în şoaptă. Nu am nevoie de cuvintele tale, de fapt. Ci de adevărul-adevărat. Dacă mi-l dezvălui poţi să o faci oricum. Chiar şi tăcând.

Elixi, Elixi… uneori mi-aş fi dorit să te pricepi mai puţin la vorbe. Uh, îmi vine să sar  pe  frazele tale şi să dansez peste ele până plesneşte pieliţa fiecărui bob, până se descătuşează fiecare şi ţâşneşte mustul, până se face vinul de foc pe care îl aştept de la tine… Dar tu… Uite şi tu ce mi-ai scris… Uite şi tu…”

Vreau ultimul loc spunea că nu e chiar complicată purtarea lui Elixi. Şi promitea surâzând într-un comentariu să dea detalii din… partea cealaltă a baricadei.  Când am citit ce a înţeles despre purtarea iubitului meu echivoc m-am întrebat dacă nu cumva îl cunoaşte. Ceea ce urmează este interpretarea lui Vreau ultimul loc.

„Exista ceva in aceasta scrisoare care are iz de ratiune subtila si ceva care are un puternic iz de frica si trauma psihica. Cele doua aspecte intuitia mea imi spune ca sunt in general incompatibile. Asa ca inclin sa cred ca te-ai indragostit de o iluzie, pusa sub o masca de sinceritate autoimpusa pe jumatate.

In cuvinte mai clare si mai multe, e un artist, care sub asa zisa sinceritate ca ti-a prezentat situatia lui clar te-a sedus cu acceptul tau total. Recunoaste ca voluptatea l-a atras la tine si ca nu vrea mai mult, dar lasa sa se subînteleaga altceva. Practic el iti vorbeste sincer, iar tu te minti singura folosind cuvintele lui.

Dar aici e o chichita, el spune acele cuvinte constient de puterea lor, nu ii „scapa”, dupa cum lasa sa para. Si el nu te minte pe tine, ci se minte pe el in primul rand. El e propria lui victima, nu pot eu sa analizez viata altcuiva (am probleme cu a mea) sa pot spune unde greseste. Insa el pierde mult ascunzandu-se dupa reguli sociale pe care nu le respecta in sinea lui, isi creeaza o inchisoare artificiala al carui paznic e chiar el.

In alta ordine de idei tu ca orice femeia ai intuit tot ce ti-am zis eu aici, dar nu ai putut sa pui niciodata in cuvinte. Faptul ca ai intuit insa te aduce in situatia de a avea pe langa sentimentele de atractie irezistibila fata de el si sentimentul de a il vindeca a il proteja. Ii vezi masculinitatea si maretia, dar ii intuiesti si slabiciunea si ca orice femeie din istorie vrei sa il faci bine. Acest amestec letal de sentimente e reteta succesului cand vine vorba de dezastru sentimental.

Cam asta cred eu ca se intampla. Vestea buna e ca pot sa hidratez experienta „de dupa baricada” dar vestea rea e ca nu am nici un sfat pentru remediere unei astfel de situatii. Eu nu sunt de acord cu recomandarile de tipul uita, mergi mai departe (inseamna inchide ochii si fugi) eu cred in „intelege si transcende cu iubire si compasiune”.
Deci pot sa vin cu un pumn de piese din acest puzzle, dar nu am imaginea finala.

Un singur sfat am curajul sa iti dau. Nu omorî iubirea in tine, nu incerca sa transformi bunul in rau pentru a putea sa parasesti bunul. Mai bine fa un pas in spate si priveste din exterior cu experienta din interior si incearca sa intelegi intregul mecanism.”

Anunțuri
19 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 14, 2010 7:10 pm

    Sub masca unei morale în care nici el nu crede se ascunde un dulce amăgitor.
    Pare cinstit şi asta te înrobeşte şi mai tare!
    Nu poţi nici să fugi, nu-ţi foloseşte nici să stai în loc!
    Zbuciumul nebun te sufoca şi nici măcar nu poţi uita!
    Când totul este relativ, suferinţa din dragoste este singura certitudine!
    Iubirea nebună, simetric împărtăşită este calea… Singura ce duce în lumină…
    Caută lumina, Dulcea mea prietenă! Şi formele simple.
    Fericirea nu e deloc ambiguă şi nici sofisticată.
    Şi bătrânii ne-au lăsat o poartă deschisă: CUI PE CUI SE SCOATE!

  2. Ianuarie 14, 2010 8:58 pm

    Şi acum zâmbeşte Deea…
    SĂ NU-ŢI EI BĂRBAT MAI URÂT DECÂT DRACUL!
    http://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/20/tanco

  3. Ianuarie 15, 2010 3:46 am

    Of, Deea… Ce fel de bărbat îl citează pe Andrei Pleşu (!) într-o scrisoare adresată unei femei?
    Eu ştiu, dar nu zic.

  4. Ianuarie 15, 2010 5:48 am

    Zi, te rog! Să vedem dacă se potriveşte cu ce cred eu… 🙂

  5. Ianuarie 15, 2010 8:46 am

    Păi, un bărbat cu minte de poet şi suflet de inginer.

  6. Ianuarie 15, 2010 3:03 pm

    draga mea dulce, daca el nu ar fi fost atat de priceput la vorbe te-ai mai fi indragostit tu cu atata forta?
    nu stiu sa dau sfaturi. important e c-ai iubit. si ca iubesti in continuare. bucura-te de asta

  7. Ianuarie 16, 2010 3:05 am

    Rhetta dragă
    (dacă îmi permiţi să mă exprim astfel)

    Un bărbat cu minte de poet şi cu suflet de inginer, este oooo contradicţie în termeni, oricît de frumos ar suna acest concept. Părerea mea.

    Da’ ce stiu eu ?
    Trăitor lîngă o femeie cu suflet de poetă şi cu minte de ingineră ? 🙄

    ps.despre elixi nu spun nimic. Ştiu eu de ce.
    Sau, presupun că ştiu. ĂĂĂĂ, adică ştiu că nu ştiu 🙂

  8. anaid permalink
    Ianuarie 18, 2010 3:22 pm

    Draga Rhetta m-ai luminat, si-ti multumesc, eu am iubit un barbat cu suflet de poet si inima de economist, pana am realizat ca totul la el se rezuma la calcule si adunari , si liste lungi de cuceriri. iti multumesc draga baba!

  9. blue2403 permalink
    Ianuarie 19, 2010 9:40 pm

    Văd că fiecare a cunoscut un bărbat cu inimă de… cu suflet de… , cu minte de…
    De obicei chestii poetice, frumoase… Romantism deşănţat….Nu spune nimeni că acelaşi individ a devenit, în cazul în care nu mai e în viaţa voastră, porcul, neruşinatul, ticălosul curvarul ….
    Am o veste pentru doamnele foste domnişoare, care îşi mai amintesc de momentele când se plimbau prin parc, mână în mână cu „EL”, poeticul, delicatul etc.
    Atunci când vă recita o poezioară care vă punea mintea pe bigudiuri, nici un moment nu se gândea la sufletul vostru de virgină nubilă şi delicată. Scuzaţi cinismul, singura chestie care îi inunda mintea şi nădragii era: „Cum să fac să i-o trag ăsteia…”

    • Ianuarie 20, 2010 12:11 pm

      Te dezamagesc draga blue, pentru mine acest barbat cu suflet.. …, cu inima……. , va fi mereu cu acelasi suflet si cu aceeasi inima , ca atunci cand vibarm pentru el , si se va bucura, sau nu , de acelasi respect din partea mea. Nu va fi niciodata animalul, porcul ,nerusinatul, va fi doar el, cu un loc special in inima mea!

    • Ianuarie 20, 2010 4:33 pm

      Si crezi oare ca eu, femeia, nu stiam? Hehehe.

      Frumos scrii, DulceDeea.

  10. Ianuarie 19, 2010 10:10 pm

    Vai, Blue, am trăit 21 de ani cu minunatul meu soţ şi nu mi-am imaginat niciodată că atunci când îmi recita un CÂINE ŞCHIOP ŞI O GĂINĂ din Topârceanu avea de fapt gânduri perverse. Dulce Deea, tu îţi imaginezi cum a fost posibil ca o tipă înconjurată de piloţi sexi să se mărite cu un prospăt absolvent de liceu pedagogic (ştii câţi băieţi sunt în liceul pedagogic la mia de fete?) după doar o oră de plimbare, timp în care el a recitat din Topârceanu?

  11. blue2403 permalink
    Ianuarie 19, 2010 10:39 pm

    ***Doina***Eu nu m-am referit la cei 21 sau câţi ani or fi fost după … Probabil au fost frumoşi. Mai repede mă refeream la ceea ce am auzit-o pe Laura Andreşan (Şi acum cuconetul oripilat … ooooo :D) spunând: „În mintea unui bărbat, traseul dintre momentul când cunoaşte o femeie şi până la primul orgasm, este o linie foarte dreaptă şi scurtă, în mintea unei femei însă, traseul e mult mai complicat, cu reveniri, cu tenative de renunţare, cu oscilaţii, pentru că în acel prim moment, femeia se gândeşte în primul rând la o posibilă relaţie interumană, bărbatul la cum ar putea fi prima smotoceală.”
    Legat de povestea cu Topârceanu, urmat de cei 21 de ani de fericire, eu nu recitam din alţii. Aveam ambiţul de a scrie singur versurile de sucit minţile fetelor. Am pus câteva pe Româna lui Blue, mai precis aici, că mai sunt şi alte chestii pe acolo…(Sper că se activează link-ul)
    http://blue2403.wordpress.com/2009/12/05/poezele/
    Adolescenţa deh…
    Nici nu pot să-ţi spun ce îmi trecea prin cap când luam poza de romantic irecuperabil … şi uneori chiar ţinea… 🙂

  12. Decembrie 29, 2010 8:41 am

    Curioasă figură Elixi ăsta, cam perversă (vine de la Elixir sau îmi e tiz de jumătate de prenume?) Oricum, e o figură dacă te face să scrii aşa bine.
    Eu nu cred că păcătoşenia se împarte echitabil între bărbaţi şi femei, cu verighetă sau nu. Bărbaţii beneficiază de o derogare socială: despre un însurat se va spune că e crai, în timp ce despre o măritată se va spune ca e… Cred că asta e motivul pentru care infidelii şi infidelele preferă infidele şi infideli. Cum s-ar zice, risc minim, dublat de ispita împărtăşită a fructului oprit. Altfel, în ambele cazuri, riscul sporeşte: unul din doi are mai mult timp liber decât celălalt şi potenţial de frustrare sporit, degrabă vărsătoriu de gelozie. Această din ultimă afirmaţie poate fi lesne verificată: un el casătorit şi infidel este mai gelos pe eventuali alţi amanţi ai amantei, nu ai soţiei. Reciproca e valabilă la pătrat!
    Femeia e vaduvită şi de alt aspect. Există bărbaţi romantici, îndeosebi necăsătoriţi (puţini căsătoriţi, după atâta experienţă de blazare domestică, dau surplusul de romantism celeilalte – însă dacă nu au de gând să divorţeze, îţi poţi lua adio de la romantism: e un cinic, fie macho, fie cu aia în batistă). Dar femeile respiră romantism, chiar şi cele de pe şoseaua de centură sau matroanele de bordel. Sunt, toate, condamnate la frustrare şi vulnerabile la tandreţe.
    Nu suntem însă, noi, bărbaţii, cu toţii, draci. Ce e adevărat e că majoritatea angelicilor au fost deja luaţi cu rapacitate feminină (aici sunteţi inegalabile!) Urmează aşadar să-i aşteptaţi să se plictisească… Cu riscul de a pescui unul care s-a dedulcit deja la flirt. Nu vă va iubi mai puţin. Dar de doua ori mai riscant pentru o inimă de femeie.

  13. Iunie 6, 2011 6:58 pm

    Probabil că încep să înţeleg Dragă FoarteDulceDeea, motivul pentru care ai ales să taci.

    Nu voi spune ce am înţeles eu, pentru că este irelevant.
    Spun numai că eu, cred că tăcerea ta, este o pierdere.

    Cui foloseşte această tăcere ?

  14. Iunie 6, 2011 7:13 pm

    Your comment is awaiting moderation.

    Mi se pare corect acest enunţ.

  15. Iunie 6, 2011 7:32 pm

    Dragul Tiberiu, nu ştiu de ce intri tu la awaiting moderation, am setat ca doar primul comentariu al celor necunoscuţi să fie moderat, şi nu de alta, dar am avut şi comentarii prea urâţele ca să le las pe aici. Tu eşti de mult cititor de preţ al blogului meu, eşti şi în blogroll, nu mă prind cum de te oropseşte wordpress-ul şi te ţine în faţa uşii:))

    Iar de tăcut am ales să tac pentru că dragostea s-a cam dus pe copcă. Acesta e blogul îndrăgostitei care pot fi. S-a uzat îndrăgostirea, am tot zis că va fi şi din partea lui Elixi. N-a fost. Şi-a ţinut şapte zăvoare peste inimă. Am obosit să mă iluzionez. Nici măcar nu mai doare. Pur şi simplu am obosit. Şi ştiu că nu-i el răspunzător de tot ce m-am amăgit eu. Nu pot să fiu supărată pe el. Nu vreau să fiu supărată nici pe mine.
    Sunt acum într-o respiraţie care mă primeneşte. De aceea am tăcut aici mai mult. Chiar mult. Mi-a fost mai uşor să postez notaţii, fulguraţii, să mă exprim printr-o replică, două, printr-un cântec, prin vreun album de fotografii ale altora… mi-a fost şi îmi este mai uşor acum să fac asta pe pagina de Facebook. Vino în ospeţie pe-acolo.
    O să mă reîntorc aici. Să-mi trag un pic răsuflarea:)
    Nu fi supărat pe mine. Te rogu-te:) Bunule. Tiberiule:)

  16. Iunie 6, 2011 9:08 pm

    Nu ştiu ce să mai spun, DragăFoarteDulceDeea, nu mai ştiu.

    Poate că un cîntec minunat, va spune mult mai mult decît poate spune oricine, fie el elixi, sau nu :

  17. August 8, 2011 5:35 pm

    Dacă doriţi să recitiţi şi să reascultaţi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: