Skip to content

Let your soul be your pilot?

Decembrie 27, 2009

Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnându-şi însoţitorul să meargă mai repede şi refuzând orice propunere de a face un popas. După multe ore de drum tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii. Cercetătorii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe oameni să continuie drumul. Aceştia au venit muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul.

Şerpaşul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă.“

Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan. El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete. Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mânăstire!“ Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi fă griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“

Foarte probabil că istorioarele nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii şi îţi barează chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai încete ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală? Şi de ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume, ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce la capătul nopţii?

La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează fără măsură. Ceea ce spun ei este adevărat. Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră şi atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. Au o înţelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să intersecteze ceva universal. Cei care au suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ei, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează frumuseţea interioară.

De ce să-i acordăm credit sufletului în propria viaţă? Pentru că a avea suflet înseamnă a fi intim cu Dumnezeu.

Anunțuri
10 comentarii leave one →
  1. Decembrie 27, 2009 3:03 pm

    Cata dreptate avea serpasul,suuuuuuuuper melodia,Sarbatori fericite 🙂

  2. Decembrie 27, 2009 6:02 pm

    Deea, imi plac adevarurile simple, ma incanta tot ce ne aduce aminte de noi insine si de rostul nostru şi ne face sa traim in dimensiunile realitatii noastre vazute si nevazute. Imi plac povestile tale.

    La multi ani plini de caldura si lumina unei vieti frumoase si iubitoare, Deea!

  3. Decembrie 27, 2009 10:18 pm

    dragut postul tau. si plin de invataminte.

  4. Decembrie 27, 2009 10:20 pm

    uite vezi… sufletul meu a ramas muuuult in urma picioarelor. iar in 2010 mi-am propus sa-l astept, chiar daca voi pierde tot anul asteptandu-l.

  5. Decembrie 28, 2009 11:35 pm

    numai ipocriti…ce fericiti sunt ei ca au suflet…i-ai educat bine. scuze ca jignesc cumva dar asa e.

  6. Decembrie 29, 2009 12:02 am

    servus…
    minunat gind… acum inteleg… pacea oboselii celor care alearga mereu sa/si prinda sufletul din urma…
    numai bine si… la multi ani de ginduri bune, Deea!

  7. Decembrie 29, 2009 11:09 pm

    Minunat, chiar asa. Cele doua istorioare te pot invata multe, insa numai daca privesti cu inima, si nu cu mintea. Sufletul este darul prin care oamenii isi permit sa continue ce au inceput. Sufletul este ceea ce ne ambitioneaza sa ajungem pana la capat.

    Dar mai am ceva sa iti spun, care nu are legatura cu postul tau. De fapt, chiar doua lucruri: voiam sa te rog sa iti verifici mailul si sa imi scrii unul inapoi cu 15 lucruri pe care ti le propui pentru 2010. Poate nu are sens pentru tine, insa pentru mine are. am strans liste de la toate persoanele apropiate mie. Si nu stiu cum, gandul m-a dus la tine, as vrea sa vad ce ai scrie.

    Bye-bye, Arrivederci, Sayonara, Au revoir, La revedere… etc etc 🙂

  8. Aprilie 17, 2010 2:38 pm

    De-aceasta este important să rămâi fidel viselor din copilărie…

    • Aprilie 17, 2010 5:32 pm

      Da, draga mea Doinişoara. Tu ştii, căci le-ai împlinit. 🙂

  9. Aprilie 18, 2010 4:57 pm

    Ele erau acolo… trebuia doar să muncesc ca să ajung la ele… Am avut şi noroc dar şi credinţă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: