„Chinuind toate buzele tale, cu respiraţii cu tot, înghiţite”

Şi eu îl credeam. Elixi mult, mult mai târziu… peste câteva luni bune a început să facă piruete şi să argumenteze că fusese doar jocul obişnuit pe net. Cum, am luat vreodată în serios ce spunea el atunci? Păi regula nescrisă e să minţi şi să te consolezi cu gândul că şi celălalt o face… Dar eu îl credeam. Iar el îmi scria aşa:

„Răvăşirea a venit de la tine… M-ai luat la ciufulit, din prima, cum te-aş lua eu, daca ai veni la mine, încă din lift, oprind liftul, că aşa mi-ar veni,  cu nesimţire faţă de colocatari, rupându-ţi lenjeria intimă, nepăsându-mi de zgomotele cu care băgăm spaima în bloc (berbanţii vor asculta şi vor fugi apoi la baie, pe şest…) Aş uita de nopţile 1 şi 2 în secundele 1 şi 2. N-aş şti – mi-aş pierde capul – cu ce să continuu după ce ţi-aş mânca limba  în stil Hannibal Lecter Don Juan de Marco Barba Albastra Cassanova şi ce mai vrei tu în liftul înlăcrimat de râsete şi răsuciri, stat în genunchi, în picioare şi pe jos, neirosind nimic din zece  degete, o limbă şi un alt organ, chinuind toate buzele tale, cu respiraţii cu tot, înghiţite. Apoi, multe te iubesc rostite, şi urmeaza răpirea din lift, apăs pe etajul 7, deschid uşa în secunda 1-2, şi desenez parcursul dragostei din hol până în dormitor – tu să fugi târâş până în dormitor, preţ de ore înainte şi ore multe după, ca la un maraton pe centimetri.

Te iubesc.

Învaţă-mă să te iubesc.

Elixi”