Skip to content

CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL NOPŢII

Octombrie 13, 2009

00006879

Clopotul bate în cerul gurii mele şi îmi despică apele stelelor. Bate cu limbă de noapte.  E un luntraş pe care niciun vârtej nu îl întoarnă din drum. Mă duce peste moartea cea largă.

– Lasă-mă să cobor, lasă-mă doar o iubire, doar o viaţă. Mă întorc mai târziu la  nemurire.

Eu spun, chipul lui surâde în piatră. De pe mal o aud pe mama cum plânge. Şi noaptea se sfâşie ca o bucată veche de pânză.

3336297813_6fc3c76a7c_o

– Unde mi-l duci, unde mi-l iei? strigă mama către luntraş. Dar nu se aude decât vâsla despicând apele grele de stele.

Şi îngerii deretică prin odăile mari ale cerului. Li se-ntoarce copilul acasă.

24415-fullsize

Anunțuri
20 comentarii leave one →
  1. Octombrie 14, 2009 12:24 am

    servus…
    aş citi Celine…
    noapte frumoasă, chiar dacă bîntuie iarna… pe ici, pe colo…
    toate cele bune!

  2. Octombrie 14, 2009 12:58 am

    L-am citit acum mai mulţi ani. M-a răscolit. Dar nu l-aş mai putea reciti. E prea scufundat în subterană. Şi spre deosebire de alţii care au explorat-o, nu lasă parcă niciun fir de lumină, de speranţă. Uf! Cred că artistul nu mai ţine demult cont de adevărul pe care s-ar cuveni să-l comunice opera sa. Şi e concentrat doar pe expresivitatea ei, e preocupat să se exprime într-un limbajul unic. De aceea, cred, artele moderne, contemporane au ajuns arhivă pentru fişele de temperatură ale creatorilor. De aceea seamănă cu un sanatoriu.

  3. Octombrie 14, 2009 1:06 am

    Greu de tinut pasul cu sirul fantasmelor tale; palatul de clestar a devenit o biata cocioaba? Înca nu cred ca ai devenit o biata roaba, a celor descotosmanati de zale .

    • Octombrie 14, 2009 1:18 am

      De ce spui că palatul mi-a devenit cocioabă? Noaptea întreagă îmi este cleştar. Şi bolţile ei strălucesc, Tonik, 🙂

  4. Octombrie 14, 2009 1:18 am

    Nu poti calatori la capatul noptii decit daca ai sarutul divin al sortii; firave-s vislele ingerilor care despica cerul; e mult prea mare misterul.

  5. Octombrie 14, 2009 1:20 am

    🙂 Noapte buna.

    Sorry, daca am inoportunat. 😦

  6. Octombrie 14, 2009 1:25 am

    Soarele doarme in cuibul de stele. Întunericul e doar tăcerea luminii.

    Sărutul? Nimeni nu l-ar fi căutat, dacă nu l-ar fi găsit deja (ştie Pascal de ce… hihihihi, hihihihihiiiiiiii…)

    Oh, adevăr al adevărurilor! Misterul nu e-mbrăcat în zale. E pe de-a-ntregul un fluviu de petale.

  7. Octombrie 14, 2009 1:36 am

    Stelele nu pot sa luceasca decit in noaptea deplina; nu soarele este de vina. Sarutul? nu Pascal l-a inventat; el doar l-a calculat …

    Misterul este imbracat in zale; in zalele dorintei tale. Pe asternuturi de petale.

  8. Octombrie 14, 2009 1:43 am

    reformulez 🙂

    Stelele nu pot sa luceasca decit in noaptea lumeasca; nu soarele este de vina; ci astrele de tina.

    • Octombrie 14, 2009 1:50 am

      Splendid – „astrele de tină”!

  9. Octombrie 14, 2009 1:45 am

    repet : noapte buna; sper ca nu am inoportunat.

    • Octombrie 14, 2009 1:51 am

      Nicidecum, Tonik. Mă bucur să fi vorbit în ceruri de poezie.

  10. Octombrie 14, 2009 1:48 am

    Ah, zalele dorinţelor mele… Sună din toate metalele, din vieţile-mi toate. Nu misterul este de nepătruns. El rămâne departe când îl ţinem departe. Ai spus adevărul, Tonik.

  11. Octombrie 14, 2009 2:02 am

    Mai vorbim Deea, mai vorbim. Dulce . Astrele chiar sunt de tina. Iar eu, eu nu mint niciodata. Nu stiu sa mint. Decit sa mint, mai bine beau un Tokaji furmint. 🙂

    psssst : vad ca metafora ca ‘zalele’ … NB !

  12. Octombrie 14, 2009 12:00 pm

    Încotoşmăniţi cu vise
    plecăm la capătul ei,
    al falnicei nopţi
    ferecate de zori şi amurguri.

    Ne aruncăm goi spre stele
    ce scriu despre noi
    cum suntem.

    Şi ca prin farmec,
    lacătul nopţii se destramă
    iar noi păşim spre
    dimineţile line din vis.

  13. Octombrie 15, 2009 8:36 am

    Bună noaptea plină de stele! Şi bună dimineaţa lină din vis, Marius-cel-impetuos! Mulţumesc mereu.

  14. Octombrie 16, 2009 2:51 pm

    Bine si cu uluire te-am gasit!
    Te-am citit cat am putut de mult si mai vreau sa te citesc. Pana nu ma plictisesc de furiile tale, de apele involburate in care te scalzi, voi fi langa tine! Sunt curios cum vei reactiona la comentariile mele, care vor fi dupa impresii si crude si molcute.

  15. Octombrie 17, 2009 11:50 pm

    Superbe randurile de aici. Superba si ultima fotografie, aripi de inger din maini vinovate. Poate vina ar fi fost mai mica daca nu ar fi fost impreunate.

    Mainile formeaza si o inima? Sau o vad doar eu?

  16. Octombrie 21, 2009 1:19 am

    Multumesc, Busuioc-înflorit! Când citeşti şi te bucuri tu este ca o îmbrăţişare, un dar din văzduhuri. Mă pomenesc surâzând din piept.

    Da, e o inimă. Întotdeauna în aripi. În miezul lor. Nu o vezi doar tu. O văd toţi poeţii, călătorii prin nouri, îndrăzneţii luminoşi, copiii, năzdrăvanii, prinţii aurii, îndrăgostiţii. Ştii? Ştii.

    Aripile însă nu-mi par vinovate. Nicidecum. Sunt tihnite. Ostoiesc. Aduc pacea. Şi împreunate sunt din duioşie. Sunt surori de bunătate. De-aia sunt aşa de-apropiate. Ştii? Mai priveşte-le o dată. Din inimă. Le simţi cât sunt de vii? (iar surâd din piept si mă podidesc toate stelele)

  17. Octombrie 22, 2009 4:45 pm

    Absolut orice cuvant imi trece prin ochi. Nu scapa nici unul, dar nu beneficiez de darul tau, acela de a ma infiora si a scrie ca tine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: