Skip to content

Paul scrie despre scară. Dulce îi răspunde. Tu citeşti?

Septembrie 22, 2009

Îl cheamă Paul Gabor. Sau cel puţin aşa îl cheamă aici  http://gaborpaul.wordpress.com

Este unul dintre oamenii care scrie cum ar respira. Sau cel puţin lasă impresia că a scrie e un mod natural de a fi. De a participa la facerea perpetuuă a lumii. Povestioarele lui sunt bune de pus pe suflet. Pe tâmple. La încheietura mâinii, acolo unde bate pulsul cel mai suav.

Nu au doar duioşie. Şi nu sunt doar catifelate. Uneori lasă un gust amărui, cum trebuie să aibă dulceaţa de lacrimi. Uneori par rebele, cu ţepi. Nu de arici. De trandafiri. Şi au întotdeauna un umor aluziv, o voluptate a paradoxului. Harul insolitului. Sunt adânci povestioarele lui. Sunt îndrăgostită de ele.

Nu-l cunosc pe omul care se numeşte Paul Gabor. Fotografia afişată îi lasă doar zâmbetul la vedere. Am citit cu sete scrieri din paginile lui. Şi mi-a deschis, cred, ceva dosare secrete ale inimii sale. Nu i-am spus în comentariile postate lucrurile acestea. Nu i-am spus nici că textele lui mă inspiră.

Dar azi n-am mai rezistat. Am intrat în vârful picioarelor la el în atelier. Am ascuns într-o batistă de mătase ultima lui  postare. Uşureeeeeel, să nu las urme, să nu las amprente. Şi am adus-o la mine în pagină. Iată cum străluceşte:

„Vom lua ca pacient o scară. O simplă scară cu trepte. Un pas. Apoi al doilea. Şi încă unul. Până vă plictisiţi de urcat. Dacă aţi ales să coborâţi vă veţi întâlni cu un balon mare, de culoare verde, care abia aşteaptă să vă spună cum se termină ziua. Mai faceţi câţiva paşi, fără teamă de a-l deranja. Balonul nu poate fi scos dintr-ale lui. E ziua în care o face pe gazda. Poate zâmbeşte. Păşiţi în picioarele goale, atât vă cer…”

Şi iată cum m-am bucurat să-i răspund:

„Pacientul nu se poate lua. Deoarece nu este o boală. Pacientul nu este englez. Este uneori bandajat, dar numai dacă-i vară şi treptele se încing de la soare. Uh…. ce dulce se simte sub tălpi lemnul fierbinte de lumină. Cred că textul face un labirint vertical. De aceea nu contează, într-adevăr, dacă urci sau cobori – câtă vreme nu ai ajuns în centru… Dacă urci totuşi, treptele înfăşurate în tifon alb se transformă pe nepusă masă în aripi de înger. Aşa erau dintotdeauna, dar o regretabilă eroare de cristalin duce în răstimpuri la confuzie.

Pe de altă parte dacă alegi să cobori te întâmpină Balon-Cel-Verde. Surâde şi face pe gazda cea bună. Priveşte-i atent nacela – e plină cu saci de nisip, de aceea zboară abia câţiva centimetri deasupra pământului. De aceea te amăgeşte cu vorbe despre sfârşit. Nu merită luat în seamă.

Cei care umblă prin ceruri în picioarele goale ştiu că scara de aripi e drumul cel mai scurt între două paradisuri.”

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Septembrie 24, 2009 12:58 am

    Este mult prea mult ceea ce faci. Ma simt incomod. Si nu e o stare impusa, cei care ma cunosc o stiu foarte bine… Ma simt foarte incomod cand persoanele din jur incearca sa ma traga din coltul meu, atat de linistit uneori… Nu pot decat sa-ti multumesc pentru cuvintele tale. Atat. Sunt incapabil de mai mult.

    Multumesc…

  2. Septembrie 24, 2009 1:11 am

    Paul-din-scări-şi-aripi,

    Îmi pare rău dacă am sărit cumva peste cal. Nu vreau să te stânjenească ţopăiala mea de bucurie. Nu mi-am dat seama că ar putea să supere. Vrei să şterg postarea de mai sus?

  3. Septembrie 24, 2009 2:36 pm

    Nu sunt suparat absolut deloc, este imposibil sa te supere astfel de cuvinte, ceea ce vroiam sa spun e ca ma simt incomodat de laude, chiar daca ele sunt venit din suflet. Si cred ca ale tale pleaca direct de acolo…

    Intr-adevar, scriu exact ceea ce-mi trece prin cap, e o forma de de(re)fulare pe care am redescoperit-o de ceva vreme, si mi-am adus aminte ca poate avea efecte curative mai ales in momente cand realizezi ca aproape nimic nu mai conteaza cu adevarat. Daca randurile mele pot parea amare…. Sau daca pot face pe cineva sa zambeasca… Mda… E posibil. Tot ce vreau sa fac este sa mazgalesc din cand in cand „hartia”, nimic mai mult… Daca exista persoane carora le place ce las „acolo”, cu atat mai bine… In caz contrar, nu am nimic de adaugat. Inca o data multumesc pentru gandurile tale. Mult prea generoase pentru un tip care nu mai are nimic de cerut de la nimeni. O zi buna…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: