Skip to content

Tu de câte ori ai întâlnit marea iubire?

Iulie 22, 2009

 

Recunosc cu mâna pe inimă – eu de multe ori. De aproape fiecare dată. O să mă crezi nebună. Şi nu prea am curaj să te contrazic. Multă vreme am considerat că e o calitate rarisimă – să te arunci fără centură de siguranţă în relaţii. M-am mândrit şi am plătit scump mândria asta.

Oricum, de când mă ştiu am căutat marea iubire. Şi am fost atât de dornică să o găsesc, încât nu a contat unde mă uit după ea… aici, pe lumea cealaltă? În viaţa unui bărbat impotent sau (şi mai rău, hihihihi, hihihiiiiiiiii) căsătorit… în sufletul unui drogat sau al unui alcoolic sau în umbra care a rămas din cineva care reuneşte cu succes două ori mai multe dintre aceste neajunsuri… 

Neajuns – e prima oară când mă pătrunde cu adevărat sensul acestui cuvânt. Un neajuns este lucrul neîmplinit, lucrul care nu şi-a atins punctul cel mai înalt. Neajuns nu este ceea doare sau îţi testează puterea de rezistenţă… nici măcar ceea ce îţi lipseşte. Neajuns e ceea ce a încremenit. Aşadar e cu un picior în groapă.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Septembrie 19, 2009 8:36 pm

    am intalnit de cateva ori ceea ce eu am crezut ca e marea iubire. cert e acum, tragand linie si analizand la rece, iubire cred ca era doar in mintea mea…

  2. andrei permalink
    Octombrie 17, 2010 2:06 pm

    . Am refuzat iubirea ca forma cea mai performantă in care Satana chinuie oamenii. Forma de minciună absolută.

    • cornelius56 permalink
      August 7, 2011 6:15 am

      Bună Ziua ! ~ Domnului Andrei !
      ~
      Domnule „andrei”: deşi articolul era din Iulie 2009, aţi răspuns în Octombrie 2010, pentru ca eu (DoarATAT) să-l văd, citesc, răspund, în august 2011 !!! Aceste 3 momente ALE MELE, ale altora – ale Planului Divin atribuit fiecăruia – iată că s-au reîntâlnit dureros în RĂSPUNSUL dumneavoastră. Eu am trăit intens dureri nebănuite ce parte din ele continuă să fie încă, şi SUNT bine definite de (citez):

      „. Am refuzat iubirea ca forma cea mai performantă în care Satana chinuie oamenii. Forma de minciună absolută.”

      Retrăind pe rând, cele două momente anterioare celui prezent, am AFLAT trei interpretări la textul citat de dumneavoastră. Toate trei, undeva în Zona de uluială !
      Acum, scriind ce tocmai aţi citit (dacă veţi mai citi vreodată !) ştiu sigur că un alt înţeles chiar dumneavoastră – uluit – îl veţi afla, decât acel ce aţi presupus că va fi … la citire !
      ~
      Detaşându-mă, întreb, te întreb, mă întreb: … [de ce ?] … ca o şoaptă nu doar pierdută în Tumultul existenţial, nu doar neputând pleca … să facă „valuri”, ci chiar, o şoaptă temându-se de-a fi Gândită: [de ce ?]
      ~
      Cornelius, 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: