M-ai tăvălit prin umezi ierburi amare

Am plecat cu tălpile goale peste rouă şi mătăsurile somnului. Mă ţineai de mână. Mângâierile tale îmi călătoresc pe trup. Incă şi încă.

Ne-am oprit la pâlpâirea unui câmp de maci şi ne-am sărutat îndelung, ne-am sorbit cu râset, suflet, răsuflare. Alerg în şuvoaie de jăratic. Roiuri de fluturi roşii ameţesc văzduhul. Sărut cu mii de guri. Foc fraged de culoarea buzelor muşcate.

Mă răstorni între coapsele fierbinţi ale pământului,  între cârlionţi de iarbă care mi se-încolăcesc de glezne, de încheieturile mâinilor. Mi-ai desfăcut hainele şi m-ai împodobit în purpură de mac.

Scuturi deasupră-mi staminele negre şi limba ta de preţ face din mine o coroană a tuturor voluptăţilor.

M-ai tăvălit prin umezi ierburi amare, m-ai înveşmântat în febră şi m-ai gustat toată, din podul tălpilor până  în cerul de nectar al gurii mele.

Pielea a început să-mi lucească. Mă revărs în suspine. Trupul îmi arde cu flăcări de maci, tresar sub limba aspră a pământului, limba de abur a norilor.

Şi cu o clipă înainte să mă pătrunzi, presari pe pântecul meu o cascadă de petale roşii ce par să izvorască din mine, răscolite de calul sălbatic ce sare şi nechează între coapsele mele.